Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Vizită în premieră în ultimii 14 ani
Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, ieri, în Ungaria, la invitaţia omologului ungar Katalin Novák, în prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român din 2009. În cadrul discuțiilor, Iohannis a reiterat deschiderea României pentru „o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria”, conform Parteneriatului Strategic de la a cărui semnare se împlinesc 21 de ani în noiembrie. Au mai fost abordate sprijinul pentru partenerii din regiune, în special Republica Moldova, și priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024. (C. Z.)