Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
Profesori şi studenţi instruiţi cu bani europeni
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, au lansat ieri proiectul intitulat "Întărirea învăţământului superior orientat spre competenţe", care se va derula tip de trei ani, cu o asistenţă financiară nerambursabilă europeană. Obiectivul proiectului constă în creşterea calităţii formării competenţelor profesionale într-o concepţie europeană, prin întărirea răspunderii profesorilor universitari, a personalului cu funcţii manageriale şi a studenţilor. În acest sens vor fi instruiţi, în primul an, un număr de 100 de profesori, 100 de studenţi şi 60 de angajaţi cu funcţii manageriale.