Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
Tabere şcolare pentru copii sinistraţi
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a declarat, luni, că în cadrul bugetului Educaţiei, acolo unde există spaţiu bugetar, acesta va fi "canalizat" către sinistraţii inundaţiilor. El a dat ca exemplu sumele de bani pentru unele tabere studenţeşti care ar putea fi alocate pentru ajutorarea sinistraţilor. "Fiecare trebuie să participe în măsura posibilităţilor la acest efort naţional", a spus ministrul Educaţiei. Daniel Funeriu a explicat că împreună cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte, a studiat posibilitatea alocării unor resurse financiare pentru a suplimenta locurile în taberele şcolare astfel încât copiii din zonele sinistrate să se bucure de şedere în aceste tabere.