Balcic, cel mai fermecător loc de întâlnire cu istoria

E mare păcat să ajungi în zona litoralului românesc și să nu treci măcar pentru o zi granița bulgărească pentru a ajunge la Balcic, locul iubit cu pasiune de regina Maria. Un spațiu care respiră prin semnele pe care moștenirea turcească le-a așezat peste tot, care te cucerește definitiv și care îmblânzește spiritul. „Nimeni nu pare să aibă ceva de făcut, soarele binecuvântează această liniștită toropeală și, dincolo de străzi lenevoase, marea lucește ca un covor minunat țesut din lumină”, spunea regina Maria, într-una dintre mărturiile sale despre Balcic.

De la Constanța, numai 120 de kilometri sunt de străbătut până în orășelul de pe coasta Mării Negre, din fostul județ Caliacra al Cadrilaterului interbelic. 60 de kilometri de pe acest drum, începând din punctul de trecere a frontierei de la Vama Veche, se află pe teritoriul Bulgariei. Ca șofer, traseul te relaxează și te lasă să admiri în voie câmpurile de eoliene, răsărind din galbenul rapiței ca niște fantome ale viitorului, pentru că pe europeanul bulgăresc, un drum cu numai câte o bandă lărgită pe sens, viteza maximă admisă este de 70 de kilometri la oră. Nimeni nu se grăbește, însă, nici măcar localnicii, deși șoseaua e destul de puțin circulată. În România, vitezomanii ar face întrecere în asemenea condiții. E prima diferență notabilă pe care o sesizezi între balcanicii români și balcanicii autohtoni. Apoi, scurtul traseu îți dă ocazia să admiri cu câtă pricepere și mai ales atenție tratează bulgarii agricultura. Câmpurile lor vădesc o preocupare deosebită pentru îmbunătățiri funciare, dovadă fiind perdelele forestiere care delimitează loturile ce mărginesc fertila coastă a Mării Negre.

Balcicul are aerul vrăjit al unui orășel oriental. Mixul de culturi se vede peste tot: pe străduțele înguste și pietruite, pe care ți-i poți imagina pe vechii negustori turci și armeni, în stilul caselor, un amestec blând de arhitectură grecească, bulgărească, turcească, în albul odihnitor al coastei calcaroase a mării, în cultul pe care îl au localnicii pentru trandafir, renumitul trandafir bulgăresc, care e parte intimă din ceea ce reprezintă acest loc. Cred că dacă pribegești noaptea pe drumurile Bulgariei și vrei să ajungi la Balcic, îți dai seama numai după miros dacă ai nimerit destinația. O întreagă industrie a înflorit aici, grație trandafirului, pe care-l găsești în compoziția feluritelor produse de cosmetică, dar și în dulciuri care de care mai îmbietoare (rahat, ciocolată, drajeuri, șerbeturi, dulceață, prăjituri). Ba chiar și unele vinuri dulci, însoți­toare ale deserturilor, sunt aromatizate cu trandafir, ceea ce le face irezistibile. Dar Balcicul, cu toată frumusețea lui cuminte, n-ar fi devenit faimos în jumătatea noastră de Europă dacă în urmă cu un veac, pe când Cadrilaterul era parte componentă a statului român, regina Maria nu l-ar fi descoperit și nu ar fi creionat aici, arhitectural și peisagistic, unul dintre cele mai fermecătoare locuri de întâlnire cu istoria.

Un cuib de liniște la malul mării

Azi, aspectul vechilor străduțe, despre care regina Maria povestea în memoriile sale că se povârneau primejdios spre malul mării, spre oaza de verdeață în care urma să se ivească, în perioada 1925-1929, vila „Cuibul liniștit”, nu s-a schimbat prea mult. Nu mai sunt pline de praf, nici garnisite de locuințele joase, de odinioară, ale turcilor sau tătarilor. Pantele s-au îndulcit sub domnia asfaltului. Dar seva otomană a orașului a lăsat accente pe care timpul nu le poate ascunde și pe care regina Maria, ajutată de elvețianul Jules Jeannin, grădinarul țarului Nicolae al II-lea, a știut atât de bine să le metamorfozeze în conceptul grădinilor terasate, care coboară până pe plajă, și al clădirilor de pe domeniul său. A creionat, astfel, pe coasta calcaroasă care străjuiește talazurile când albastre, când parcă de smarald ale Mării Negre, cea mai sensibilă reprezentare a felului său de a simți, de a privi și înțelege lumea și de a-i spori frumusețea.

Nu e suficientă o zi pentru a vizita toate punctele de interes de pe domeniul reginei, care include vile destinate oaspeților, anexe, castelul său, capela ortodoxă „Stella Maris”, amenajările exterioare, sera de cactuși, grădinile și terasele suspendate, fântânile și ansamblurile arhitectonice, uriaşele vase antice. Florile sunt cadrul poveștilor în care intri succesiv și în care spiritul locului se reflectă ca într-un șir de oglinzi paralele. E ceva magnetic, ceva peste puterile ome­nești de cuprindere în toată frumusețea asta. Marea e unică în chipul ei de aici, lovindu-și ecourile de albul stâncos al coastei pe care stau cățărate case mai vechi, construcții mai noi, într-o armonie arhitecturală pe care, din păcate, litoralul românesc a pierdut-o cu totul. Laptele pereților și cărămiziul țiglelor de pe acope­rișuri, ca niște valuri de argilă, prelungind, parcă, spre înălțimi, undele mării, îți dau senzația că pacea lumii s-a născut în micul căuș pe care versantul și apa îl formează în acest însorit oraș bulgar. Poate și de aceea, urcând și coborând labirintul de grădini, terase și pasaje, printre pietrele seculare, privind necuprinsul valurilor, am avut sentimentul că Balcic nu e un loc, ci o stare.

Castelul reginei Maria, brandul Balcicului

Complexul regal a intrat în posesia statului bulgar în 1940, în urma Păcii de la Craiova, după ce Cadrilaterul a fost cedat de către statul român, în a cărui compo­nență fusese în perioada 1913-1940. Dar frumusețea lui intrase în legendă încă din epoca în care locuia aici regina Maria. Faima i-a tot crescut și s-a extins asupra întregului oraș după ce, în anii ‘50 ai secolului trecut, autoritățile comuniste bulgare i-au intuit poten­țialul turistic, deschizându-l pentru public. Grădinile terasate, amenajate pe un versant foarte abrupt, sub atenta îngrijire a reginei, au fost date atunci spre administrare Universității din Sofia, care a dezvoltat aici, în timp, una dintre cele mai încântătoare și mai bogate grădini botanice din sud-estul Europei. Bulgarii au astăzi un respect aparte pentru profesorul care a coordonat și extins arealul de floră de pe fostul domeniu regal.

Acum, castelul și clădirile de locuit care au aparținut familiei regale române nu sunt doar simple muzee, ci au fost integrate organic într-un circuit cultural al prezentului, găzduind galerii și expoziții de artă, de arheologie și istorie, ba chiar și o vinărie artizanală, cu o sală de degustare a sortimentelor. Potrivit unei statistici publicate de romania.europalibera.org, care cita ziarul bulgar „Chasa24”, numai în 2021 (an de pandemie) complexul regal a fost vizitat de 191.670 de turiști, cei mai numeroși, peste 90.000, fiind români. În mod obișnuit însă, numărul turiștilor ajunge la 400.000 pe an. Dovadă că strategia de turism a vecinilor bulgari nu e una anacronică, ci foarte ancorată în prezent.

Am plecat de la Balcic gândindu-mă că povestea casei reginei Maria a construit aici un brand imbatabil, ridicând la cote însemnate turismul local. În vreme ce în stațiunea Mamaia, pe litoralul românesc, o superbă casă a ace­leiași regine Maria zace în paragină, în spatele unui gard de piatră, aproape neștiută. Reședința regală de la Mamaia a fost construită în 1923-1924, înainte ca regina să descopere Balcicul, într-un stil arhitectural în care domină liniile orizontale, integrându-se blând în peisajul de la mal de mare. În clasica deja manieră care ne caracterizează pe noi, românii, nu știu de ce admirăm capacitatea altora de a valoriza istoria, clădirile, monumentele, iar pe ale noastre le lăsăm, nepăsători, de izbeliște.