Călătoria unui român în India Sfântului Apostol Toma

Doi ani, fără întrerupere, India i-a fost casă şi masă lectorului univ. dr. Alexandru-Corneliu Arion, diacon la Biserica "Sfântul Gheorghe Nou", Ploieşti. Graţie unei burse doctorale, tânărul român avea să descopere o lume pe cât de contrastantă, pe atât de atrăgătoare. Este lumea pământului asiatic în care şi-a purtat paşii Sfântul Apostol Toma. Propovăduitorul Evangheliei lui Hristos în India între anii 52 - 72 d.Hr. se bucură de cinstirea multor creştini asiatici, mai ales a "tomiţilor" care se consideră urmaşii lui.

A pus pentru prima dată piciorul pe pământ indian de sărbătoarea Schimbării la Faţă, în 6 august 1999. "S-a deschis o pagină nouă în viaţa mea şi cred că nu întâmplător, de această mare sărbătoare, am aterizat în India, la Bombay", începe diaconul Arion să descoasă urzeala amintirilor periplului indian.

Deşi au trecut mai bine de 10 ani de când s-a întors acasă, teologul nu poate uita prima zi, prima impresie: "Era începutul sezonului ploios, al musonului. Bombay-ul, în această perioadă din an, este foarte greu de suportat. M-a scurtcircuitat puţin trecerea bruscă de la aerul condiţionat din avion, cu izurile fine, parfumate, la căldura, umiditatea şi mirosurile tari, de tot felul, specifice spaţiului în care tocmai ajunsesem."

"Pentru indienii mei, România era Alex"

După ce a căpătat o cameră modestă, cu balcon, într-un cămin studenţesc din aglomeraţia Bombay-ului, în care locuiau cu precădere indieni, în câteva săptămâni a reuşit să se adapteze şi să descifreze mentalitatea localnicilor. Nu i-a fost uşor. Această ţară, deşi una fascinantă, este un pământ al contrastelor izbitoare, deopotrivă orfelinat mizer pentru mulţimile de cerşetori infirmi, înfometaţi din oraşele supraaglomerate, şi palat de cleştar (cum numai în vise ne pot apărea) al indienilor atât de bogaţi, încât, uneori, nu ştiu ce să facă cu banii.

Doi ani neîntrerupţi, mireanul pe atunci Alexandru Arion a ales să trăiască şi să studieze în imensitatea aceasta de ţară din sudul Asiei. Nu s-a întâlnit cu nici măcar un singur român în tot acest timp, iar legătura cu părinţii o păstra prin scrisori. Hotărât, s-a înscris la un curs de sanscrită, a învăţat să citească şi să pronunţe în hindi, a aprofundat engleza (cea de-a doua limbă oficială a Indiei, după hindi). Treceau zile, săptămâni, luni şi a început să comunice din ce în ce mai bine cu colegii şi profesorii de la Universitate, care l-au adoptat imediat, mai ales că "Alexander", cum îl numeau ei, era nelipsit de la momentele festive, prilej cu care cânta sau juca în piese de teatru în limba hindi. Orizontul lumii în care trăia i se lărgea şi se îmbogăţea cu fiecare om, loc, experienţe noi care îl bucurau.

"Atât de bine m-am integrat, încât mi-au propus să rămân acolo; hinduşii au concepţia asta că un oaspete, ori de unde ar veni, este trimis de Dumnezeu. Pentru indienii mei de la universitate, România era Alex. Îmi erau dragi toţi aceşti oameni şi încă le port o amintire caldă, mai ales lui Alok, prietenul meu indian, a cărui dragoste imensă pentru părinţii lui m-a impresionat", vorbeşte entuziasmat părintele diacon.

Cine sunt, cui aparţin

Spre deosebire de reputaţii orientalişti Theodor Iordănescu, Mircea Eliade, Sergiu Al-George, oameni care s-au întors din călătoria lor în India mai mult sau mai puţin amprentaţi de hinduism, tânărul Arion şi-a pus în gând, încă de la începutul "aventurii" sale, să îşi păstreze identitatea. Pentru el, identitatea era şi este sinonimă cu biserica, familia, ţara. India l-a ajutat să se descopere şi să afle cui aparţine: "Nu poţi să-ţi dai seama de ceea ce ai acasă, de comoara din propria grădină, decât dacă ieşi din spaţiul tău, te depărtezi foarte mult, trăieşti printre străini şi de acolo realizezi cine şi al cui eşti. Mi-am dat seama, dincolo de dragostea părintească, cât de mult înseamnă pentru mine cultura, limba, biserica. Condiţia mea de român a fost permanent asumată acolo."

Fiu de preot, diaconul Alexandru mărturiseşte că şi-a menţinut echilibrul identitar şi cel sufletesc datorită rugăciunii. Dimineaţa şi seara citea rugăciunile şi pericopele apostolică şi evanghelică, iar de Sfintele Paşti sau de Crăciun ţinea în taina cămăruţei lui rânduiala slujbelor deprinsă în biserica tatălui său.

"O spiritualitate creştină proprie nu există aici"

Încredinţat de tăria sa duhovnicească, doctorandul român s-a limitat doar la a privi creuzetul de religii, cu practicile lor cu tot, din acest colţ al lumii: hiduism (peste 80%), islamism (14%), jainism, sikhism, budism (0,8%). Cât priveşte creştinismul (2,5%), părintele diacon îşi aminteşte de călătoriile în partea sudică şi sud-vestică a ţării, unde se găsesc cele mai mari comunităţi de creştini din India, în special în Kerala (Malabar), Tamil Nadu şi Andhra Pradesh.

"Caracteristic pentru creştinismul din întreaga Indie este un fel de imitaţie a vieţii ecleziastice bisericeşti, orientale sau vechi-orientale, europene, încât ţara aceasta, care a dat atâţia cugetători, nu are o spiritualitate creştină proprie, ci una mai degrabă mimetică, dar adaptată culturii indiene. Creştinismul în India, dincolo de graniţele confesionale, este reprezentat de catolici, protestanţi, armeni, tomiţi, de mai multe nuanţe, mulţi dintre ei ţinând, după sinodul unionist de la Diamper (1599), de Roma", explică diaconul.

Creştinilor li se atribuie o mare parte a influenţelor moderne în societatea indiană. Misionarii creştini au ajutat în crearea de şcoli şi colegii în toată ţara. Deşi sunt în jur de 20 de milioane, nu mulţi dintre ei trăiesc în tonul sărăciei materiale panindiene.

Printre tomiţi

"Există în Kerala (n.r.: aici, Apostolul numit şi Geamănul a înfiinţat şapte biserici) un segment al creştinătăţii indiene care se revendică de la Sfântul Apostol Toma. Am fost o singură dată la o Liturghie a tomiţilor şi am avut şansa de a vedea un episcop, înconjurat de diaconi şi preoţi, slujind desculţi. În India, există conştiinţa rupturii de nivel între un spaţiu profan şi un altul sacru în care nu intri oricum. De altfel, în templele hinduiste şi în cele mai multe biserici creştine, de orice nuanţă, vezi încălţămintea la intrare. Un remarcabil istoric tomist spunea că biserica tomită este un paradoxal melanj de cultură hinduistă, cult oriental şi religie creştină." Fizionomia bisericilor din sud - după cum arată părintele Arion - "are ceva din arhitectura bizantină, dar şi influenţe orientale. Nu sunt foarte mari şi se umplu de creştini, pentru că duminica şi de sărbători există în mintea oamenilor, ca în satul vechi românesc, datoria de a participa la Sfânta Liturghie. Când nu poartă haine europene, credincioşii se îmbracă tradiţional: femeile în saari, iar bărbaţii în kurta - o cămaşă foarte lungă."

Urmele trecerii lui Toma în spaţiul asiatic

Prezenţa Sfântului Apostol Toma pe pământ indian este atestată de scrieri din Asia Apuseană începând cu secolul al II-lea. De reţinut un document de enormă importanţă, "Faptele lui Toma", care a fost redactat în jurul anului 200 (începutul secolului al III-lea). Cartea expune călătoria, activitatea misionară şi minunile săvârşite de către Apostolul Toma în India, fără a uita de practicile şi ritualurile creştine care au o însemnătate aparte pentru înţelegerea vieţii liturgice în perioada creştină primară. Aşa aflăm de "creştinii lui Toma", care nu erau alţii decât creştinii indieni din primele veacuri (mai ales cei de pe coasta sudică), numiţi astfel până la venirea colonialiştilor portughezi la începutul secolului al XVI-lea, urmaţi de cei francezi şi britanici.

Sfântul Apostol Toma este iubit şi cinstit de creştinii asiatici, care spun că măcar o dată în viaţă un creştin trebuie să ajungă la mormântul Apostolului, aflat pe locul martiriului său din vechiul oraş Mylapore (India de Sud-Est). În prezent, moaştele sfântului sunt cinstite în Ortona, Italia, iar un fragment din osemintele tămăduitoare au fost duse spre închinare şi la Mănăstirea "Sfântul Ioan Teologul" din insula grecească Patmos.