Întărirea identităţii prin credinţa ortodoxă la Prima Porta

Există o puternică şi nepreţuită taină duhovnicească prin care sufletul românesc respiră şi trăieşte, plânge şi zâmbeşte, crede şi nădăjduieşte la mii de kilometri distanţă de ţară. O ţară dincolo de ţară, răsărită peste graniţele geografice într-un necuprins şi necunoscut, biruit de cei mai mulţi prin trăirea autentic ortodoxă.

Purtat în pas de pelerin prin Cetatea Eternă, prima oară acum aproape 10 ani, am descoperit cu bucurie lumea fraţilor noştri plecaţi peste hotare, spre căutarea de zile şi de vremuri mai bune. Citisem ce-i drept despre fenomenul migraţiei, fiind temeinic documentat în aritmetica riguroasă a cifrelor şi a statisticilor de prompter, pesimist categorisit de media ca „fenomen demografic în creştere”. Cunoşteam de asemenea numeroşi oameni, familii chiar, strămutate peste graniţe pentru mult visata realizare profesională. Nu-mi era însă atât de cunoscut modul în care oamenii aceştia rezonau sufleteşte cu Dumnezeu şi cum îşi puteau (re)găsi adevărata vocaţie prin credinţă.

„Hristos se vede cel mai bine printre lacrimi!”

Atât cât poate înţelege şi culege un pelerin, pripăşit din latina provincie a Craiovei spre tumultul Cetăţii Eterne, am ajuns din mila lui Dumnezeu în Parohia „Prima Porta”, la Biserica „Intrarea Maicii Domnului în biserică”, păstorită de părintele protoiereu Gabriel Ioniţă. Găzduiţi în capela unei parohii romano-catolice, românii din Prima Porta ştiau să trăiască româneşte şi acest lucru devenea evident mai cu seamă la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Sute de credincioşi veniţi din toate colţurile urbei, zeci de copii la Sfântul Potir, rugăciune şi cântare după rânduială şi mai ales mult suflet românesc. Prins şi eu în această frumoasă horă românească, simţeam în adevăr autenticul şi bucuria întâlnirilor câmpeneşti de altădată, exprimat cu smerenie în costumele populare pe care fraţii noştri le purtau cu atâta bucurie la slujbe.

În prima mea vizită în Parohia „Prima Porta” am aflat de la părintele Gabriel poveşti de viaţă, desprinse parcă din însemnările patericale. Mulţi dintre cei pe care atunci îi aveam în faţă fuseseră cel puţin o dată la ceas de grea cumpănă în viaţă, alegând cu înţelepciune şi luminare de sus ireversibil calea Bisericii. „Hristos se vede cel mai bine printre lacrimi!”, a fost tema primei predici pe care am ascultat-o la Prima Porta, în capela românilor unde venise chiar Papa Francisc şi, uimit de frumuseţea icoanelor ortodoxe, a îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”. „Cele mai nepreţuite odoare pe care le avem sunt aceste sfinte icoane şi sfintele moaşte pe care le-am dobândit cu multă jertfă şi care ne ţin pe toţi astăzi atât de uniţi şi ne dau putere duhovnicească”, îmi spunea atunci părintele paroh Gabriel Ioniţă.

Timpul s-a scurs destul de repede şi cele trei luni ale şederii mele în Roma ajunseră la sfârşit. Duceam cu mine acasă o bogăţie de amintiri, învăţăminte şi mai ales dragoste frăţească, izvorâtă din această experienţă. Descoperisem acolo o familie duhovnicească, un loc în care românii ştiau să se bucure şi să se întărească la fiecare Sfântă Liturghie pentru a începe săptămâna de muncă în duhul îndemnului liturgic: „Sus să avem inimile!”.

Lăcaş de închinare ortodox românesc la Prima Porta

Uşa a rămas deschisă pentru mine, pelerinul de atunci, înregimentat într-o generoasă şedere, cu multe bucurii duhovniceşti şi daruri de suflet. La plecare, părintele mi-a profeţit că mă voi întoarce, jinduind pesemne după ospitalitatea românească de dincolo de ţară. Chemarea s-a împlinit în anul 2020. Mulţi dintre fraţii pe care-i întâlnisem prima oară au fost nevoiţi să plece pe alte meleaguri. Părintele Gabriel îi ştia şi se ruga pentru fiecare dintre ei. Pandemia lăsase sechele adânci, o parte din parohieni fiind de asemenea împinşi spre alte locuri. Părintele a rămas însă la cârma corabiei sale. Au existat duminici întregi în care Sfânta Liturghie s-a săvârşit în spaţii restrânse, cu participare transmisă prin canalele media. Nădejdea a rămas însă vie şi, în mijlocul acestei furtuni, Dumnezeu a trimis spre mângâiere românilor din Prima Porta un mare şi nepreţuit dar: lăcaş de închinare şi pământ românesc cu acte în regulă.

După mulţi ani de jertfă, părintele Gabriel a reuşit să cumpere, nu departe de capela romano-catolică, o basilică în toată regula, înconjurată generos de un frumos parc natural. „Ierusalimul nostru”, aşa i-au spus de atunci fraţii noştri din Roma, adunaţi de Hristos la Prima Poartă a Cetăţii, în locul unde Sfântul Împărat Constantin cel Mare a văzut pe cer Sfânta Cruce!

„Un dar pe care îl închinăm cu inimă smerită Maicii Domnului”

Bucuria reîntâlnirii cu românii din Prima Porta a fost pe măsură. Cu părintele Gabriel Ioniţă mă ştiam deja foarte bine şi m-am bucurat tare mult de această nepreţuită binecuvântare primită de la Maica Domnului şi de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (în ziua prăznuirii sale, părintele semnând actele de proprietate). Bisericuţa făcea parte dintr-un vechi ansamblu, ridicat odinioară de un conte roman pentru muncitorii săi care primeau zilnic cuminecarea, înainte de a începe lucrul.

Locul, la început brăzdat de trecerea anilor, a prins de îndată lumină, culoare şi formă printr-o impresionantă mobilizare a credincioşilor în jurul părintelui. „Astăzi slujim în casa noastră! Fiecare centimetru de aici este pământ românesc. Aici cu toţii trăim, simţim şi mai ales ne rugăm româneşte. Este o moştenire pe care noi, cei de astăzi, trecuţi prin încercările primilor ani de formare şi închegare duhovnicească, o vom lăsa pe mai departe copiilor noştri. Este ­totodată un dar pe care îl închinăm cu inimă smerită Maicii Domnului, ocrotitoarea şi binefăcătoarea noastră!”, spune părintele Gabriel Ioniţă, parohul credincioşilor din Prima Porta. Şi mai spune foarte frumos, aşa cum obişnuieşte de multe ori să facă, într-o poezie închinată Maicii Domnului ca mulţumire pentru acest dar de mare preţ: „Nu intuiam cât îmi eşti de frumoasă.../ Vei fi precum biserica de acasă! Din satul meu sau, cine ştie?/ Eşti Cerul deschis la Roma,/ Pentru veşnicie!/ Am măsurat cu inima de dor.../ Toţi paşii mântuirii din pridvor;/ Să văd cum se dospeşte cerul,/ În locul unde se jertfeşte mielul” (pr. Gabriel Florin Ioniţă, Cerul nostru, Roma, 21 martie 2023).

Astăzi, biserica românilor din Prima Porta se pregăteşte să primească veşmântul picturii ortodoxe. În acest sens, cu ajutorul Departamentului Românilor de Pretutindeni (DRP), parohia a primit un ajutor financiar în vederea pregătirii spaţiului interior pentru aplicarea picturii.