Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Ortodoxia, din China spre România

Ortodoxia, din China spre România

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Andreea Nică - 13 Martie 2022

În septembrie 2021, am mers pentru prima dată la Mănăstirea Găbud, din județul Alba. Auzisem despre taberele de toamnă de la Găbud încă de pe vremea când eram la liceu, dar acum sosise momentul să merg acolo. Mănăstirea este situată într-un cadru superb, care pe mine m-a impresionat imediat, însă aici am cunoscut și pe cineva a cărui poveste de viață m-a captivat cu totul.

Toamna își dezmorțea alene brațele arămii la poalele dealului. Bura agale, câteva vrăbii zgri­bulite tremurau pe grindă. Slujba tocmai se terminase, fiecare mergea în treaba lui, doar Anastasia se juca cu Găbudel, un pisoi dolofan, în curtea mănăstirii. Anastasia este o fetiță zglobie, vorbăreață și care, la cei 6 ani ai săi, vorbește deopotrivă limbile română și chineză. Ochișorii mici și migdalați ai Anastasiei se ­umplu de bucurie deodată. Repede îl ia pe Găbudel, motanul ei, în mâinile sale mici și aleargă să-și strângă mama în brațe. Yang Ting Ting sau Maria, după numele ei românesc, este o tânără originară din China pe care iubirea a purtat-o din îndepărtatele meleaguri ale țării-mamă în „Grădina Maicii Domnului”, așa cum i se mai ­spune României. Într-un moment de răgaz, mi-a împărtășit povestea ei și felul miraculos în care Dumnezeu a lucrat în viața sa.

Un prieten american îi vorbește despre Rugăciunea Inimii. Prima interacțiune cu Ortodoxia

Maria s-a născut într-o familie romano-catolică din China, în provincia Shanxi, orașul Linfen. Până în anul 2011, Ortodoxia era cu totul străină Mariei, care la vremea aceea era o catolică practicantă. Până într-o zi, când Dumnezeu a rânduit Mariei o întâlnire mai puțin obișnuită. Aflată în China, îl întâlnește pe Eduard, un tânăr american care venise acolo pentru studii, și astfel cei doi se împrietenesc, iar acesta îi vorbește despre Ortodoxie. Mai exact, îi vorbește despre Rugăciunea Inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Tânăra începe să spună Rugăciunea Inimii frecvent, însă continua să meargă la biserica catolică din orașul ei, pentru că în acea regiune nu sunt ­biserici ortodoxe.

Faptul că Maria l-a întâlnit pe Eduard nu a fost deloc întâmplător. Alături de Rugăciunea Inimii pe care o repeta mereu, acea întâl­nire a reprezentat o bază pe care mai apoi s-a ridicat dorința de a trece la Ortodoxie.

„Prietenul meu american a făcut ceva impresionant pentru mine, fără ca măcar să fi știut atunci ce avea să însemne acest lucru. Nici eu nu știam că urma să mă convertesc. El m-a pregătit sufle­tește pentru marea trecere ce avea să vină, odată cu întâlnirea soțului meu. El m-a pus pe drumul cel bun și a știut cum să pregătească acel drum, astfel încât să nu-mi fie frică să-mi schimb confesiunea. Pentru că a-ți schimba religia sau confesiunea este un pas enorm, un lucru foarte mare. Este ceva foarte diferit. Dumnezeu a avut planul Său, iar totul este peste puterea mea de-a înțelege, această pronie divină. Aceasta a fost ­misiunea sa, iar eu cred în Dumnezeu și în judecățile Sale cu tot sufletul”.

Întâlnirea cu românul Florin Cârlan și convertirea la Ortodoxie

Nu după mult timp de la acest episod, Maria avea să-și cunoască actualul soț, pe Florin Cârlan, care la vremea aceea se afla în China pentru cercetările necesare scrierii tezei sale de doctorat. Întâlnirea celor doi s-a petrecut într-o biserică romano-catolică din apropierea universității unde studia Florin. Acesta avea nevoie de o Biblie în limba chineză şi, neexistând una ortodoxă tradusă în chineză, a apelat la varianta romano-catolică, fiind o variantă alternativă foarte bună. La pavilionul unde se vindeau obiecte bisericești a întâlnit-o pe Maria și așa au început să ­vorbească. Acea întâlnire a fost o continuare a „Planului lui Dumnezeu” pentru Maria, deoarece acela care avea să-i devină soț a adus-o pe Maria și mai aproape de Ortodoxie. În anul 2014, Maria a venit în România, unde avea să rămână definitiv. Maria a trecut la Ortodoxie, s-a căsătorit cu Florin și împreună au o fiică, pe micuța Anastasia.

Ortodoxia în China - confesiune tolerată

„Unde locuiam eu în China nu erau ortodocși, de fapt în China nu prea sunt ortodocși, decât poate foarte puțini și departe de orașul meu. În schimb, erau mulți catolici, însă eu îmi doream să aflu cum trăiesc ortodocșii.”

În China, Ortodoxia nu este recunoscută, ci doar tolerată. Astfel, puținii ortodocși care trăiesc în China nu au suficiente biserici unde să meargă, de altfel, cele câteva biserici ortodoxe sunt împrăștiate în toată China, ceea ce face aproape imposibil accesul acestora la serviciul religios. Înainte nici măcar nu știam cum sunt ortodocșii, cum trăiesc, știam în Cine cred, dar nu știam cum trăiesc credința efectiv în realitate, pentru că, vezi tu, este diferit.

„Sunt multe diferențe între vechea mea viață din China și cea de acum, din România. Pot spune că totul este diferit. De la limbă - la cultură, la dinamica orașelor, la duhul țării și la modul de viețuire. Totul este diferit față de cum era în China. Despre partea religioasă, nici nu mai spun. Diferența este foarte mare, slujbele și rânduiala. Până să vin în România, îmi doream să văd slujbele într-o țară ortodoxă, pentru că în China practic este aproape imposibil să mergi la o biserică ortodoxă, fiindcă sunt foarte, foarte puține.

În Biserica Ortodoxă, Maria spune că a găsit comuniune, iar comunitatea din Biserică este cea care o impresionează cel mai mult. De asemenea, a sesizat căldura slujbelor și a rânduielilor bise­ricești de la noi, a distincției dintre cele două culte și observă că totul este mai frumos acum. „Ceea ce pentru Apus este comemorare, pentru noi este realitate.” Astfel, ea are șansa de a trăi autentic și profund credința la care a venit.

Pas cu pas, mai aproape de mănăstire

Când s-a mutat în România, a locuit împreună cu familia sa pentru câțiva ani în București, însă în timpul pandemiei, împreună cu soțul ei, a decis că ar fi mai bine să locuiască undeva în afara orașului și mai aproape de o mănăstire, așa că au decis să se mute la Găbud.

„Când m-am mutat în România, am locuit acolo deoarece pentru început trebuia să îmi găsesc un loc de muncă, să mă adaptez, dar eu nu mă simțeam tocmai în largul meu în București, chiar era deranjant pentru mine acel oraș. Nu era pentru mine viața de acolo, mai ales că în anul dinaintea pandemiei am locuit mai mult doar cu fiica mea, pentru că soțul meu, care lucra în navigație, era plecat. Eu nu mă regăseam foarte mult în acel fel de viață. Odată cu venirea pandemiei, eu și soțul meu am fost puși în fața unei decizii foarte importante: să continuăm să locuim în oraș, în contextul acela, sau să ne mutăm undeva mai retras, mai aproape de mănăstire. Ne doream foarte mult să ne mutăm într-un loc liniștit, să fim mai mult timp împreună și mai aproape de Dumnezeu. Așa că am petrecut două luni gândindu-ne ­serios unde să ne mutăm, până într-o zi, când un preot bucureș­tean ne-a invitat în tabăra de vară de la Găbud, la mănăstire. Atunci ne-am hotărât să mergem la Mănăstirea Găbud. Prima dată când am ajuns aici, a fost destul de scurt și în majoritatea timpului mergeam la activități alături de ceilalți, așa că nu am avut suficient timp să îmi dau cu totul seama de acest loc. Însă, după terminarea taberei, am cerut binecuvântare să mai petrecem o săptămână la mănăstire și atunci ne-am bucurat pe deplin de acest loc. După acea săptămână am știut amândoi ce avem de făcut. Ne-am dat seama că trebuie să ne mutăm la Găbud, așa că am început să ne căutăm o locuință aici. Acum muncesc la trapeza mănăstirii”.

Astfel, din anul 2020, Maria și familia sa au început o nouă viață, trăind lângă o vatră monahală foarte iubită în Transilvania, ­într-un mediu mai liniștit și prielnic pentru dezvoltarea armonioasă a micuței Anastasia.

Ascultarea de Dumnezeu ca liniștire a sufletului

Am întrebat-o pe Maria dacă, odată stabilită în România, cunoscută și drept „Grădina Maicii Domnului”, se simte mai împăcată sufletește.

„Eu mă las în grija Domnului, mă las purtată de Dumnezeu. În El îmi pun toată nădejdea, astfel că pacea vine din această lăsare în brațele Domnului. Dar pacea și liniștea depind de la persoană la persoană. Eu sunt așa, dar nu toți suntem la fel, nu toți sunt la fel de liniștiți, de împăcați, depinde de fiecare, dar eu mă las în grija Domnului și îmi păstrez pacea. Felul în care trăiești este singurul care contează și de care depinde pacea. Nu țara, ci asumarea unei vieți de adevărat creștine”.

Cât despre posibilitatea unei întoarceri în țara natală, Maria spune că va merge doar în vizită.

Maria din China este un exemplu de curaj. O persoană care vine dintr-o țară îndepărtată, care are o viață și un rost acolo, lasă toate acele lucruri și decide să devină ortodoxă, să se mărite cu un bărbat român, într-o societate cu o limbă nouă, cu o cultură diferită, începând să trăiască o viață mai aproape de Hristos, mai aproape de Biserică. Poate pe alții acest drum al Mariei i-ar fi speriat, poate ar fi mers până la un punct pe el, ca mai apoi să renunțe și să se întoarcă, dar Maria a avut curajul și înțelepciunea de a accepta ceea ce Dumnezeu i-a pregătit. De ­altfel, totul se rezumă la El: „Pentru mine Dumnezeu este toată viața mea”.