Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Cum evităm problemele renale în perioada caniculară

Cum evităm problemele renale în perioada caniculară

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Data: 24 August 2023

​Temperaturile caniculare pot provoca probleme grave de sănătate persoanelor vârstnice, dar și celor cu afecțiuni ale rinichilor. Iată sfaturile medicului Dorin Dragoș de la Spitalul Universitar de Urgență București, publicate pe site-ul oficial al spitalului, pentru a evita suferințele renale în perioadele toride.

Persoanele vârstnice în general, din cauza deteriorării funcțiilor neurocognitive, nu mai percep senzația de sete și nu se mai hidratează suficient, ajungând în multe cazuri la insuficiență renală acută. Chiar dacă nu simt senzația de sete, vârstnicii ar trebui să încerce să bea cât mai multe lichide, spune dr. Dorin Dragoș, într-un set de recomandări publicat pe site-ul oficial al Spitalului Universitar de Urgență București. Trebuie să ținem cont că vara există un risc mai mare ca alimentele să se altereze și că mâncarea alterată poate provoca enterocolită, cu vărsături și diaree, caz în care se ajunge la deshidratare și chiar la insuficiență renală acută. 

Cum știm că nu ne-am hidratat suficient?

Când suntem deshidratați, urina devine mai concentrată și urinăm mai rar, crescând riscul de apariție a calculilor renali. Mai ales cei care se știu cu litiază renală ori au avut episoade de colici renale trebuie să fie atenți să se hidrateze suficient. În general, femeile urinează mai rar. În special în cazul lor, cu cât urina stagnează mai mult în vezica urinară, cu atât crește riscul de infecții urinare, de aceea trebuie să consume multe lichide și să nu stea mai mult de patru ore fără să urineze. 

Ce cantitate de lichide ar trebui să consumăm în perioada de vară?

Recomandarea este să consumăm până la 3 litri de lichide zilnic. În mod normal, ar trebui să eliminăm zilnic 1,5 litri de urină. Ne dăm seama dacă suntem hidrataţi corect după culoarea urinei, indiferent de cât de des mergem la toaletă sau cât de mult urinăm. Știm că am băut suficiente lichide, dacă măcar o emisie de urină în timpul unei zile a fost de culoare galben-deschis, aproape incoloră. Dacă pe parcursul întregii zile urina a fost concentrată, galben-închis sau chiar brună la culoare, înseamnă că nu am băut suficient de multe lichide. Atenție, însă! Nu luați ca reper urina de dimineață, care este concentrată și are o culoare mai intensă.

Cât de des trebuie să consumăm lichide pe parcursul unei zile?

Trebuie să consumăm lichide pe tot parcursul zilei, chiar dacă nu ne este sete. Dacă programul nu ne permite să ne hidratăm suficient, putem compensa bând mai multe lichide când ajungem acasă. Pentru a nu fi expuși riscului de infecții urinare, recomandarea este să nu lăsăm să treacă mai mult de patru ore fără să fi mers la toaletă.

Cum ne putem ajuta rinichii, vara, să funcționeze mai bine?

În afară de apă, putem consuma și ceaiuri neîndulcite, dar ideal ar fi să ne completăm necesarul de lichide pentru o bună hidratare consumând legume și fructe, mai ales dintre cele zemoase: pepene, struguri, roșii, castraveți. Pentru cei cărora activitățile din orele de serviciu nu le permit să consume suficiente lichide, recomandarea este ca măcar în zilele libere să facă un fel de cură de diureză, fiindcă o astfel de cură poate să fie eficientă, cel puțin pentru a împiedica formarea calculilor renali. Cei care se știu cu probleme renale trebuie să consume lichide în cantități chiar mai mari, ca să-și ajute rinichii: o oală mare de ceai ori sucuri din fructe sau, pur și simplu, apă multă, până când ajung să urineze des, iar atunci vor ști că au realizat cu succes această cură de diureză. (I. M.)