Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Problemele coloanei vertebrale și utilizarea telefonului mobil

Problemele coloanei vertebrale și utilizarea telefonului mobil

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Data: 07 Martie 2024

Timpul îndelungat petrecut pe telefonul mobil poate transforma acest dispozitiv devenit indispensabil în viața de zi cu zi într-un adevărat inamic și pentru coloana vertebrală. Poziția înclinată a capului pe care o avem pentru a privi ecranul telefonului dăunează foarte mult gâtului și spatelui.

V-ați întrebat vreodată de câte ori pe zi vă uitați pe telefonul mobil? Se estimează că facem gestul acesta de aproximativ o sută de ori, iar în aproape jumătate dintre acestea privim ecranul cel puțin 30 de secunde. Acest gest intrat în obiș­nu­ința noastră implică însă o miș­care aproape forțată a gâtului, care însumează cam o oră zilnic și este foarte probabil să provoace suferința coloanei vertebrale.

Presiunea exercitată asupra coloanei este chiar și de patru ori mai mare atunci când petrecem mai mult timp pe telefon pentru a scrie mesaje, atrage atenția un apreciat neurochirurg din Spania, dr. Ignasi Català, distins anul trecut cu Premiul European pentru Medicină, la categoria Neurochirurgie.

Presiunea pe care o punem asupra coloanei vertebrale și asupra zonei cervicale, când ne uităm pe telefonul mobil, depinde de unghiul de înclinare a capului. Când ținem capul în poziție verticală, greutatea pe care o susține în mod normal gâtul unei persoane adulte este în medie de 4-5 kilograme. Dacă însă înclinăm capul, de exemplu, cu 15 grade, presiunea exercitată asupra gâtului și umerilor aproape se triplează, putând ajunge până la 12 kilograme. Dacă înclinăm capul și mai mult, la 60 de grade, această presiune asupra coloanei vertebrale poate ajunge la o greutate echivalentă de 27 de kilograme - un efort comparabil cu a ține în brațe un copil în vârstă de 8 ani, conform medicului neurochirurg citat de publicația spaniolă 20minutos.es. 

Cu cât înclinăm capul mai mult, cu atât va suferi mai mult coloana vertebrală. La o solicitare de nivelul acesta, tendința este de a încorda mai mult mușchii spatelui, iar acest lucru ne poate provoca probleme cervicale și chiar poate comprima nervii, iar dacă avem obiceiul de a scrie multe mesaje pe telefon riscul este chiar să provocăm o modificare a curburii gâtului. Coloana cervicală are de suferit din cauza poziției în care ținem capul când folosim telefonul mobil indiferent dacă stăm în picioare, pe scaun sau întinși pe pat și mai ales atunci când vorbim ținând telefonul cu umărul și capul mult aplecat în lateral.

Printre problemele care apar din cauza acestor posturi incorecte se numără așa-zisul „sindrom Whats­App”, manifestat prin durere și rigiditate la nivelul gâtului. De asemenea, pot să apară senzația de slăbiciune musculară la gât, umeri și spate, amețeli, vertij, greață, dureri la nivelul umerilor și dureri de spate, care sunt resimțite mai ales noaptea. Mai mult, pot să apară modificări în alinierea vertebrelor, hernie de disc, dureri cronice și chiar neuropatii periferice (cu afectarea nervilor periferici, manifestată prin amorțeli, furnicături și durere la nivelul membrelor).

Putem evita însă astfel de neplăceri, respectând câteva recomandări. Astfel, trebuie să ne obișnuim să stăm într-o poziție corectă când ne uităm pe telefon: coloana vertebrală să fie cât mai dreaptă, să poziționăm ecranul telefonului la nivelul ochilor pentru a evita aplecarea capului și suprasolicitarea coloanei. De asemenea, dacă ne uităm pe telefon perioade mai lungi, se recomandă să luăm pauze cât mai dese, în care să facem câteva exerciții pentru relaxarea mușchilor spatelui, iar mișca­rea și exercițiile fizice ar trebui să ne intre în obișnuință. (I. N.)