Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Somnul, rol de detoxifiere pentru creier
Creierul este foarte activ chiar și atunci când dormim, iar procesele care au loc la nivel cerebral în perioadele de somn ajută creierul inclusiv să se debaraseze de deșeurile metabolice și toxinele pe care le acumulează în timpul stării de veghe și care pot provoca în timp boli neurodegenerative, indică un studiu al cercetătorilor americani prezentat în revista științifică Nature. Înțelegerea acestui proces deschide perspective noi pentru a preveni sau a încetini evoluția unor afecțiuni neurologice grave, inclusiv boli ca Alzheimer și Parkinson. (I. N.)