Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Suferinţa se diminuează atunci când creşte credinţa

Suferinţa se diminuează atunci când creşte credinţa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 14 August 2017

„Multa suferinţă a omului se diminuează atunci când creşte credinţa omului în Dumnezeu şi speranţa de a primi vindecare de la El”, a spus Patriarhul României duminică, 13 august 2017, în cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, săvârşită în Paraclisul istoric din Reşedinţa Patriarhală.

Evanghelia Duminicii a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului, Matei 17, 14-23) ne prezintă vindecarea unui copil lunatic sau epileptic, care nu mai era conştient de faptele sale, şi permanenta suferinţă a tatălui care îl aduce înaintea Mântuitorului Iisus Hristos ca să îl vindece. În Evanghelie se mai relatează faptul că acest copil lunatic a fost adus la ucenicii Domnului Hristos ca să îl vindece, însă nu au reuşit. Astfel, Domnul Iisus Hristos mustră mulţimea prezentă pentru puţina ei credinţă, iar în această mustrare îi include şi pe tatăl copilului, şi pe ucenicii Săi.

„Evanghelia de astăzi ne învaţă că totdeauna credinţa trebuie cultivată, întărită şi aprofundată prin rugăciuni şi post, astfel încât credinţa să nu rămână o simplă convingere intelectuală, ci să devină legătură vie a omului cu Dumnezeu Cel nevăzut, Care prin harul Său este foarte aproape de om când acesta Îi cere ajutorul.

[…] Mustrarea arată nemulţumirea Mântuitorului privind puţina lor credinţă, mai ales atunci când ei trec prin grele încercări. Îi mustră spre îndreptarea lor spirituală. Adesea, încercările sunt permise pentru a ne trezi din indiferenţă sau superficialitate spirituală spre a dobândi o credinţă mai puternică, mai vie. De aceea, mustrarea Sa este iubire care responsabilizează pe om”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

Mântuitorul Hristos îi învaţă pe ucenici că duhurile necurate nu ies decât cu rugăciune şi cu post, a căror roadă este puterea Duhului Sfânt, singura putere care alungă duhurile rele. „Când avem credinţă puternică în Dumnezeu nu mai suntem singuri, bazându-ne doar pe propriile noastre puteri, ci suntem împreună cu Dumnezeu, Care prin harul Său este prezent în noi, iar harul Lui prezent în noi lucrează mult prin credinţă puternică, rugăciune stăruitoare şi postire jertfelnică. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu primit prin rugăciune şi post se schimbă situaţii care păreau neschimbabile şi se vindecă boli care păreau incurabile. Numai prin credinţă puternică, rugăciune şi post pot fi alungaţi demonii din om, întrucât ei se tem numai de prezenţa harului lui Dumnezeu în om. De ce? Pentru că iubirea şi sfinţenia lui Dumnezeu contrastează mult cu răutatea şi necurăţia demonilor”, a precizat Patriarhul Bisericii noastre.

Evanghelia acestei duminici arată că Domnul Hristos, deşi vede puţină credinţă la oameni, simte şi multa suferinţă a omului. „Multa suferinţă a omului se diminuează atunci când creşte credinţa omului în Dumnezeu şi speranţa de a primi vindecare de la El. Este necesar să cultivăm şi să înmulţim rugăciunea noastră încât ea să devină, dintr-o rugăciune adesea formală şi superficială, o rugăciune fierbinte şi stăruitoare, care încălzeşte inima, luminează mintea şi pacifică simţirile omului prin harul lui Dumnezeu, primit de acesta în timpul rugăciunii. De asemenea, trebuie să postim cu trupul, dar hrănindu-ne sufletul cu prezenţa iubitoare a lui Hristos, prin citirea Sfintei Scripturi, a vieţilor şi scrierilor sfinţilor, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune. Dacă postim de bucate materiale şi nu ne hrănim mai intens sufletul cu hrană spirituală, postul nu sporeşte iubirea noastră duhovnicească faţă de Dumnezeu. Iar dacă postim şi nu facem milostenie spirituală sau materială, postul nu ne eliberează de egoism. Rugăciunea unită cu postul deplin poartă tainic în ea puterea crucii şi bucuria Învierii lui Hristos, pentru că postul adevărat este dăruire de sine liberă lui Dumnezeu, o jertfă sau ofrandă duhovnicească adusă Lui. La rândul Său, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se dăruieşte deplin oamenilor rugători şi postitori, adică le răspunde rugăciunii lor cu iubirea Lui milostivă, pentru că El i-a iubit pe oameni mai întâi şi S-a dăruit pe Sine pentru viaţa lumii prin Răstignirea şi Învierea Sa”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Necredinţa sau puţina credinţă a oamenilor, a mai spus Patriarhul Bisericii noastre, arată că oamenii şi-au pierdut „simţul compasiunii şi al comuniunii, aşteptând vindecări miraculoase care le fascinează privirea, dar nu le schimbă trăirea, care îi fac mai curioşi, dar nu mai credincioşi. Iisus cere oamenilor credinţă vie pentru că El voieşte ca cei care se află în jurul bolnavilor să nu fie pasivi, ci activi, să nu fie spectatori ai minunilor, ci rugători, având credinţă puternică şi iubire milostivă faţă de cei care se află în suferinţă şi caută vindecarea. Chiar şi în timpul nostru de astăzi, sunt unii oameni posedaţi de duhuri rele sau necurate, oameni care nu se mai pot ruga pentru ei înşişi. Prin urmare, este nevoie ca părinţii acestora sau cei din jurul lor să fie credincioşi şi rugători, milostivi şi ajutători. În acest sens, fericit este omul care are părinţi, fraţi şi prieteni credincioşi, rugători şi postitori. Aceştia se vor ruga pentru el în ziua când este bolnav, fiindcă el nu mai poate să se roage suficient pentru sine. Din Evanghelia de astăzi Biserica a învăţat să se roage şi să lucreze pentru vindecarea sufletească şi trupească a oamenilor. Foarte adesea există oameni care au nevoie şi de rugăciunea altora pentru ei, de aceea Biserica se roagă pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi, pentru tot sufletul cel necăjit şi întristat. Adesea, la rugăciunea Bisericii se adaugă şi activitatea instituţiilor medicale, în care ştiinţa şi speranţa se unesc, iar rugăciunea preotului şi priceperea medicilor se completează pentru că harul rugăciunii poate lumina, inspira şi întări în lucrarea sa pe medicul competent şi responsabil pentru a deveni mâna vindecătoare a lui Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, alinând suferinţa bolnavilor care cer ajutorul lui Dumnezeu”.