Moldova
Tabăra „100 de copii pentru 100 de ani de Românie Unită“, în Parohia Boroaia I

Tabăra „100 de copii pentru 100 de ani de Românie Unită“, în Parohia Boroaia I

Pr. Georgian Rotar, 13 Iulie 2018

Peste 100 de copii din şapte parohii din cadrul Protoieriei Fălticeni au participat luni, 9 iulie 2018, la tabăra de vară din Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din Boroaia, judeţul Suceava.

Tabăra de creaţie şi educaţie religioasă s-a intitulat „100 de copii pentru 100 de ani de Românie Unită” şi face parte din lungul şir de activităţi care se vor desfăşura în perioada vacanţei pentru copiii din Protoieria Fălticeni, în Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam din Patriarhia Română.

Acest gen de activităţi, iniţiate în anul 2016 în cadrul Protoieriei Fălticeni, au ca scop oferirea unei alternative de a avea o vacanţă de vară activă, în care copiii să îşi petreacă timpul liber într-un mod cât mai folositor şi plăcut, în care pot lega noi prietenii, în care cunosc locuri şi tradiţii noi, care îi vor ajuta la dezvoltarea şi formarea lor în spiritul valorilor moral-creştine. Majoritatea copiilor beneficiari provin din mediul rural, din toate categoriile sociale; pentru unii dintre ei este singura şansă de a participa la o tabără, având în vedere faptul că părinţii lor au posibilităţi materiale reduse. Datorită acestor activităţi care sunt organizate de Biserică în colaborare cu Şcoala şi cu alte instituţii se oferă o bună ocazie copiilor de a trăi experienţe de neuitat.

Prima tabără de acest gen din această vacanţă de vară a fost organizată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de către Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana”, în colaborare cu Parohia Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei (pr. Mircea Martiniuc), şi Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdăneşti (pr. Marcel Usuţu). Au luat parte la activităţi şi parohiile din Leucuşeşti (pr. Adrian Dulgheriu), Suha - Mălini (pr. Pavel Norocel), Sfinţii „Mercurie şi Ecaterina” din Rădăşeni (părinţii Constantin Rotar şi Georgian Rotar) şi Dolhasca (pr. Teofil Saftiuc), însumând un efectiv de 100 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani.

Deschiderea activităţilor a avut loc în Biserica parohială „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”, cu primirea invitaţilor de către pr. Alexandru Argatu şi pr. paroh Silviu Maxim, împreună cu preoteasa Anca Maxim. Pr. Alexandru Argatu a oficiat slujba de începere a taberei şi a ţinut un cuvânt de învăţătură, făcând referire la conduita pe care trebuie să o aibă copiii de vârsta lor, după care pr. Silviu Maxim a prezentat programul zilei. În continuare, preoteasa Anca Maxim a împărţit copiii în patru grupe: „Moldova”, „Transilvania”, „Ţara Românească” şi „Basarabia”. Au urmat apoi activităţile din cadrul atelierelor desfăşurate la Şcoala Gimnazială „Vasile Tomegea” din localitate. Atelierul de jocuri educative, de gândire, cum ar fi memoratorul de cuvinte, exerciţii de dicţie, cascada cuvintelor, rebus, mimă şi autoportrete de cunoaştere i-a avut coordonatori pe profesorii Drăniceru Brânduşa şi Georgeta Meleştean. Al doilea atelier i-a avut în calitate de îndrumători pe profesorii Dochiţa Marius şi Parfenie Valeria şi a constat în confecţionarea de steguleţe cu tricolor, la final intonându-se cântece patriotice şi „Hora Unirii” cu toţi cei prezenţi. Al treilea atelier a constat în mişcare şi sporturi libere, coordonator fiind profesorul de sport Drâncu Cătălin. Alături de profesorii menţionaţi, activităţile au fost supravegheate şi de către profesorii Loredana Mihai, Mateescu Petronela şi de voluntarii de la Asociaţia „Aripi în Europa” din Fălticeni.

După ce au servit masa de prânz, copiii au plecat în pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din satul Poiana - Neamţ, ctitorită de către părinţii Ilarion şi Alexandru Argatu şi construită pe locul unde pe data de 20 iunie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 14.000 de ruşi şi-au găsit sfârşitul încercând să ajungă în Ardeal. În memoria acestei bătălii a fost ridicată o troiţă, apoi s-a construit acest schit într-o frumoasă pădure ce se află la 8 kilometri de drumul ce duce spre Târgu Neamţ, dinspre Fălticeni. Toate aceste detalii au fost oferite de către părintele ieromonah Siluan Antoci. La întoarcere, copiii au participat la o incursiune în lumea Cosmosului, având loc o mică prezentare a planetelor şi a celor mai cunoscute stele la Căminul Cultural „Mihai Boleac” din Boroaia, de către Gheorghiţă Maxim. Momentul cel mai aşteptat de copii a fost jocul de fotbal din apropierea şcolii gimnaziale, spre seară toţi servind un binemeritat şi îmbelşugat grătar oferit de gospodinele parohiei.

La final, părintele Silviu Maxim a mulţumit tututor participanţilor: „Proiectul s-a dovedit un real succes, acest lucru observându-se pe chipurile copiilor, chiar şi în ciuda vremii uneori neprielnice. Mulţumim pe această cale domnului primar Vasile Berariu, doamnei director prof. Lucia Moroşanu, soţiei mele Anca, doamnei preotese prof. Georgeta Meleştean, tuturor colaboratorilor care au ajutat la această frumoasă activitate şi îndeosebi părintelui protopop Adrian Dulgheriu, care mereu ne este aproape, fiind un bun sfătuitor pentru noi, părinţii mai tineri”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!