Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Tabăra de vară „Icoana, colţ de Rai“

Tabăra de vară „Icoana, colţ de Rai“

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Moldova
Un articol de: Fulvia Horobeţ - 20 Iulie 2016

Aflat la cea de-a zecea ediţie, Proiectul „Icoana, colţ de Rai“, iniţiat şi coordonat exemplar de profesorul de Religie Daniela Friciu de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“, Reghin, a fost inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale. Proiectul se bucură de sustenabilitate, asigurată de implicarea copiilor din judeţul Mureş, din alte judeţe ale ţării, a părinţilor şi a comunităţii locale. Este admirabilă colaborarea pe care Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“ din Reghin o are cu celelalte şcoli din oraş, cu Primăria, cu celelalte instituţii ale administraţiei locale, cu sponsori importanţi din localitate, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, precum şi cu alte instituţii partenere din ţară.

Ediţia a X-a a reunit aproximativ 150 de elevi din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Iaşi, Suceava, Bucureşti, dar şi de peste hotarele ţării, respectiv din Paris. Coordonatorii acestei ediţii au fost profesorul de Religie Daniela Friciu, directorul profesor Jan Timuş, directorul profesor Joszef Deneş şi inspectorul de Religie - pr. prof. dr. Claudiu-Dorin Chiorean. Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza“ din Iaşi au participat şi anul acesta, în perioada 10-16 iulie, în această minunată tabără de vară. Copiii au lucrat în cinci ateliere gândite în aşa fel încât să le fie antrenat atât sufletul, cât şi mintea şi trupul.

Şase ateliere pentru elevii participanţi

Atelierul „Icoane pe sticlă“ a emanat multă emoţie pozitivă şi a avut drept scop încurajarea talentului, a experienţei şi a expresiei în arta religioasă, precum şi educarea elevilor în spiritul valorilor creştine. Fiecare participant a realizat câte o icoană care respectă canoanele tradiţionale şi ortodoxe. Elevii au beneficiat de îndrumarea profesorilor cu experienţă în domeniu: Friciu Daniela şi Iacob Stela (Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“), Feldrihan Simona (Şcoala Gimnazială „Dănilă Stupar“, Ruşii Munţi), Chiorean Ana-Maria (Liceul Tehnologic „Ioan Bojor“), Petrescu Mărioara (Liceul Tehnologic Dumbrăvioara), Puşcaş Alina (C.S.E.I nr. 3, Apalina), Găurean Diana (Şcoala Gimnazială Crăieşti), Bogdan Lilioara (Şcoala Gimnazială „Florea Bogdan“), Horobeţ Fulvia (Şcoala Gimnazială „Elena Cuza“, Iaşi), Găurean Diana (Şcoala Gimnazială Crăieşti).

Atelierul „Mâini dibace“ a urmărit formarea şi dezvoltarea abilităţilor practice ale elevilor şi dezvoltarea simţului estetic. Participanţii au împletit brăţări şi omuleţi ai prieteniei, au realizat o lucrare de artizanat pirogravată, un suport cu iconiţă pentru birou. Au fost îndrumaţi de profesorii: Kellner Codruţa (Grădiniţa cu program Prelungit Nr. 5, Reghin), Adam Mihaela (Şcoala Gimnazială „Dănilă Stupar“, Ruşii Munţi), Enache Maria şi Tamba Adriana (Liceul Tehnologic „Vasile Netea“, Deda), Hurducaci Paula (Şcoala Gimnazială Solovăstru), Varga Ana-Maria şi Fokt Emoke (Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“), Toma Ionela (Şcoala Gimnazială „Paul Tanco“, Monor, Bistriţa-Năsăud) şi Burlică Alina (Şcoala Gimnazială „Petru Muşat“, Siret, Suceava).

Atelierul „Exploratorii“ a oferit copiilor posibilitatea de a cunoaşte frumuseţile naturii, fiind stimulaţi să-şi folosească aptitudinile de cercetaşi (montarea cortului, aprinderea şi stingerea focului, acordarea primului ajutor), să-şi dezvolte spiritul de echipă şi să protejeze mediul înconjurător (adunarea, selectarea, depozitarea gunoaielor şi a deşeurilor). Au beneficiat de îndrumarea profesorilor: Marin Marinela (Şcoala Gimnazială Ideciu de Jos), Bîrsan Ioan (Şcoala Gimnazială Batoş), Denes Iozsef, Grama Florina, Ichim Ioan (Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“) şi Puiu Alexandru (Şcoala Gimnazială Ideci).

Atelierul „Artă culinară“ a adus zilnic delicii gastronomice şi a bucurat toţi participanţii, deoarece fiecare a avut posibilitatea atât să contribuie la prepararea unui meniu, cât şi să consume din toate bucatele preparate de ceilalţi colegi. Profesorii îndrumători ai atelierului culinar au fost: Cocean Olimpia, Kislaki Eunika, Alexa Cristiana, Roşca Mihaela, Mircea Delia, Suciu Ioana, Graur Maria, Fülop Ilona, Salati Cristina, Gabor Ioana, Manea Daniela (Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“) şi Mărginean Simona (Şcoala Gimnazială Brâncoveneşti).

Atelierul „Cântec, joc şi voie bună“ şi-a propus să-i sensibilizeze pe elevi faţă de actul cultural în sine, în special faţă de valorile tradiţionale româneşti. Doamnele profesor Bîclea Codruţa şi Ungur Sorina (Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu“) i-au învăţat pe copii să se bucure de frumuseţea unor cântece potrivite vârstei lor şi să-şi exerseze aptitudinile vocale şi coregrafice. În cadrul acestui atelier, copiii au repetat Imnul taberei „Minte, trup şi suflet“, compus de doamnele profesor Friciu Daniela şi Bîclea Codruţa, imn care transmite un mesaj despre hărnicie, unitate, pace, dragoste şi bunătate: „Avem minte, trup şi suflet să iubim/Ne place în viaţă oameni buni să fim“.

Cei mai mici dintre participanţii la tabără (copiii care nu au împlinit vârsta necesară pentru a lua parte la activităţile din atelierele principale) au lucrat într-un atelier suplimentar, intitulat „Prichindeii pricepuţi“. Activităţile relaxante din cadrul acestui atelier au fost conduse de profesorii: Moldoveanu Alina (Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4, Reghin) şi Chirteş Mihaela (Şcoala Gimnazială Solovăstru). Copiii au învăţat câte puţin din toate (desen, pictură, colaj, cântece, dans şi jocuri specifice vârstei), pregătindu-se pentru ediţiile viitoare ale taberei.