Transilvania
Taina Sfântului Maslu în Parohia Banpotoc, Hunedoara

Taina Sfântului Maslu în Parohia Banpotoc, Hunedoara

21 Martie 2019

În Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Banpotoc, Protopopiatul Deva, a fost săvârșită, marți, 19 martie, Taina Sfântului Maslu de către un sobor de zece preoți, veniți din parohiile învecinate, păstrând tradiția de peste 40 de ani, conform căreia preoții și cre­dincioșii din localitățile de pe Valea Mureșului se roagă împreună.

La final, cuvântul de învă­țătură a fost rostit de către părintele Alexandru Dascălu de la Parohia Simeria Veche, iar apoi parohul Mircea Mihuleț a mulțumit preoților pentru pre­zența în mijlocul credincioșilor din Banpotoc.

„Acest obicei a fost inițiat în anii ’80, în plină eră a comunismului, de către vrednicul de pomenire părinte Ioan Sabău, martir al închisorilor și urmărit în permanență de Securitate, fiind susținut de preoții din acea vreme, de a săvârşi Taina Sfântului Maslu după un program stabilit la începutul Postului Mare, în treisprezece biserici din unsprezece localităţi de pe Valea Mureşului.

Particularitatea acestui obicei, statornicit în vremuri de restrişte, când Biserica era prigonită de autorităţi, este aceea că nu se primesc bani pentru pomelnice, iar această practică a fost inițiată și păstrată pentru ca slujitorii care ostenesc să nu fie de acuzaţi de mercantilism, lucru care s-a întâmplat și se întâmplă tot mai frecvent în societatea actuală”, conform repre­zentanților Episcopiei Devei și Hunedoarei.

În zilele și săptămânile care urmează, Taina Sfântului Maslu se va săvârși după următorul program: joi, 21 martie, Rapolțel; luni, 25 martie, Boiu; marți, 26 martie, Rapoltu Mare; joi, 28 martie, Chimindia; luni, 1 aprilie, Folt; marți, 2 aprilie, Uroi; joi, 4 aprilie, Simeria – „Înălțarea Domnului”; luni, 8 aprilie, Bobâlna; marți, 9 aprilie, Simeria-Centru – „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”; joi, 11 aprilie, Simeria Veche; luni, 15 aprilie, Batiz; marți, 16 aprilie, Săulești; joi, 18 aprilie, Simeria-Biscaria – „Adormirea Maicii Domnului”, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!