Documentar
Tâlcuirea imnografiei sărbătorii Rusaliilor

Tâlcuirea imnografiei sărbătorii Rusaliilor

Praznicul Cincizecimii încheie şi desăvârşeşte ciclul sărbătorilor pascale, fiind legat, atât ca eveniment istoric dar mai ales ca eveniment definitoriu în iconomia mântuirii nostre, de praznicul Învierii şi al Înălţării Domnului. Dacă Înălţarea este împlinirea Învierii, Cincizecimea este împlinirea Înălţării. Imnografii recunosc în acest eveniment finalitatea Răscumpărării.

Prin întrupare, viaţa de ascultare, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea Fiului lui Dumnezeu ca om s-a pus temelia mântuirii noastre, dar mântuirea se înfăptuieşte propriu-zis de-abia prin sălăşluirea în noi a lui Hristos, cu trupul purtat de El, înviat şi înălţat, umplut de Duhul Sfânt. La Rusalii suntem la începutul rodirii mântuirii noastre, când întreaga activitate răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos este confruntată cu viaţa noastră concretă: După scularea Ta cea din mormânt, Hristoase, şi după dumnezeiasca înălţare la înălţimile cereşti, ai trimis văzătorilor de Dumnezeu slava Ta, Îndurate, Duh drept înnoind ucenicilor Tăi. Pentru aceasta, Mântuitorule, ca o alăută melodioasă, au făcut cunoscute tuturor, în chip tainic, cu arcuşul cel dumnezeiesc, cuvintele şi rânduiala Ta (Sedealna Utreniei).

Dumnezeu Tatăl le-a făcut pe toate prin Fiul în Duhul Sfânt

Cântările sărbătorii ne spun mai întâi că Duhul Sfânt care S-a pogorât peste Apostoli este a treia persoană a Sfintei Treimi, "Domnul de viaţă făcătorul" ca Unul în Treime, în relaţia Sa cu Tatăl şi cu Fiul şi lucrarea Sfintei Treimi în istoria mântuirii noastre. Tatăl lucrează cu deplinătate în lume când îl trimite pe Fiul să lucreze mântuirea omului; Fiul lucrează cu deplinătate în lume săvârşind lucrarea mântuirii ca Dumnezeu-Om; iar Duhul lucrează deplin ca Mângîietor şi împreună lucrător la mântuirea noastră, întărind, sfinţind şi ducând mai departe lucrarea Fiului. Acest lucru nu înseamnă că atâta vreme cât Tatăl lucrează nu lucrează Fiul şi Sfântul Duh; sau cât lucrează Fiul nu lucrează Tatăl şi Sfântul Duh, sau cât lucrează Duhul nu lucrează Tatăl şi Fiul. Treimea cea una e de o fiinţă şi nedespărţită dar faţă de zidire Dumnezeu se arată lucrînd câteodată mai mult printr-un Ipostas, iar alteori mai mult prin altul: Veniţi, popoarelor, să ne închinăm Dumnezeirii celei în trei Ipostasuri: Fiului în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh. Că Tatăl a născut din veci pe Fiul, Cel împreună veşnic şi împreună pe scaun şezător; şi Duhul Sfânt era în Tatăl preaslăvit împreună cu Fiul: o Putere, o Fiinţă, o Dumnezeire, căreia toţi închinându-ne zicem: Sfinte Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin care pe Tatăl am cunoscut şi prin care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie! (Slava la Doamne, strigat-am).

Imnografii prezintă şi lucrarea proprie a Duhului Sfânt şi darurile pe care le împărtăşeşte lumii, ca a treia Persoană a Sfintei Treimi: Duhul Sfânt este lumină şi Viaţă şi Izvor viu, înţeles cu mintea. Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, bun, drept, înţelegător, stăpânitor, curăţitor de păcate; Dumnezeu şi îndumnezeitor, foc din foc purcezător; grăitor, lucrător, împărţitor de daruri; prin care toţi proorocii şi dumnezeieştii apostoli, împreună cu mucenicii s-au încununat. Uimitoare auzire, neobişnuită privelişte, foc care se împarte, spre dăruirea de haruri. (Stihira a IV-a la Laude)

Lucrarea Duhului Sfânt asupra Apostolilor este de "a-i îmbrăca cu putere de sus"

Încă din Vechiul Testament, Duhul lui Dumnezeu a vestit prin gura profetului Ioil această lucrare, iar Mântuitorul făgăduise Apostolilor că le va trimite pe "Duhul Adevărului, Care le va spune lor toate" (Ioan XIV, 16, 26): Cu glas dumnezeiesc, însuflat de Dumnezeirea cea mai presus de toate, a tunat proorocul Ioil, care a zis: Turna-voi Duhul Meu ca al Cuvântului, peste cei ce vor striga împreună: Fire, cea cu lumina în trei străluciri, bine eşti cuvântată! (Cântarea a VII-a la al doilea Canon, stih. 2)

Lucrarea Duhului Sfânt asupra Apostolilor este de "a-i îmbrăca cu putere de sus", de aici darul vorbirii în limbi şi multe alte daruri cu care au fost dăruiţi pentru a-şi intra în misiune. Le-a dat capacitatea şi i-a înzestrat cu harul de a-L propovădui pe Mântuitorul pentru că predica lor nu este despre Duhul Sfânt ci despre Mântuitorul Iisus Hristos: Cu graiurile celor de alt neam ai înnoit pe ucenicii Tăi, Hristoase, ca prin ele să Te propovăduiască pe Tine, Cuvântul Cel fără de moarte şi Dumnezeu, care dai sufletelor noastre mare milă! (Stihira a II-a la Doamne, strigat-am)

Astfel, prin lucrarea Duhului, Apostolii primesc virtuţi pentru propovăduirea lor. Erau oameni simpli, fără carte, pescari neîndrăzneţi, care stăteau ascunşi de frica iudeilor. După Pogorârea Duhului Sfânt, aceiaşi oameni încep să aibă îndrăzneală şi înţelepciune, cunoştinţe şi curaj. Nu mai sunt fricoşii dinainte. În întâlnirea cu cărturarii şi fariseii nu se mai tem, primesc curajul de a-L propovădui deschis pe Mântuitorul Hristos, ca martori ai învierii Sale din morţi. Acum au îndrăzneala şi spun: "Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit" (Fapte IV, 20). Vorbesc mulţimilor cu înţelepciune şi ştiinţă, aducând argumente scripturistice şi logice în prezentarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor: Când ai trimis pe Duhul Tău, Doamne, în timp ce apostolii stăteau, atunci feciorii evreilor văzând aceasta, s-au tulburat de spaimă. Când îi auzeau pe dânşii grăind în alte limbi străine, precum le dădea lor Duhul: că neînvăţaţi fiind au fost făcuţi înţelepţi şi pe păgâni la credinţă vânându-i, grăiau ca nişte iscusiţi cuvântători cele dumnezeieşti. Pentru aceasta, şi noi strigăm Ţie: Cel ce Te-ai arătat pe pământ şi din înşelăciune ne-ai mântuit, Doamne, slavă Ţie! (Slava la Litie).

"Prin Duhul toată lumea se luminează a cinsti pe Sfânta Treime"

Darul cuvântării înţelepte este completat prin trimiterea Duhului şi de o acţiune de cunoaştere, de iluminare, care este destăinuită de imnografi astfel: Precum ai făgăduit odinioară ucenicilor, Hristoase, trimiţând acum cu adevărat pe Duhul cel Mângâietor, ai strălucit lumii lumină, Iubitorule de oameni. (Canonul I, Cântarea I, stih. 1); iar temeiul adânc şi scopul acestei lucrări este următorul: Lumină este Tatăl, lumină, Cuvântul, lumină şi Sfântul Duh, Cel ce s-a trimis Apostolilor în limbi de foc şi printr-Însul toată lumea se luminează a cinsti pe Sfânta Treime. (Luminânda).

Aceste daruri au făcut ca prin predica Sfântului Apostol Petru, circa trei mii de bărbaţi să se boteze, constituind prima biserică creştină. Comunitatea aceasta este rodul lucrării Duhului Sfânt şi prin darul vorbirii în limbi, care a făcut ca neamurile venite la Ierusalim pentru sărbătoarea iudaică a Cincizecimii să înţeleagă fiecare predica Sfântului Petru în limba lui. Imnografii desluşesc aici taina comuniunii, a apropierii şi a unirii credincioşilor între ei şi a lui Dumnezeu cu toţi. Duhul Sfânt este principiul creator al Bisericii în lume, căci Biserica este noul popor al lui Dumnezeu, adunat din toate limbile pământului într-o singură unitate. Duhul Sfânt, spun imnurile, face din toţi fiii credinţei un singur organism viu, o singură unitate. Cincizecimea apare imnografilor drept începutul adunării laolaltă a celor dezmembraţi în ziua de blestem a Turnului Babel, limbi diferite ajungând, de astă dată, din nou să se înţeleagă asupra aceloraşi mântuitoare adevăruri, ca o adevărată unitate în pluralitate: Odinioară limbile au fost amestecate, pentru îndrăznirea zidirii turnului; iar acum limbile au fost înţelepţite, pentru slava cunoştinţei lui Dumnezeu. Atunci a pedepsit Dumnezeu pe cei nelegiuiţi, pentru greşeală; acum Hristos a luminat pe pescari cu Duhul. Atunci s-a lucrat felurimea limbilor spre pedepsire; acum se reînnoieşte înţelegerea, spre mântuirea sufletelor noastre. (Slava la Stihoavnă).

Imnografii prezintă realitatea nouă a Bisericii ca născându-se dintr-o putere nouă din cer de care au fost umpluţi primii membri ai Bisericii. Este puterea infinită a iubirii dumnezeieşti, pe care o va purta cu ea şi o va comunica lumii în toate timpurile. Noua comunitate are ca fundament şi purtător al ei pe Fiul lui Dumnezeu, prin care se comunică lumii iubirea nesfârşită a Sfintei Treimi: Puterea dumnezeiescului Duh venind, glasul cel împărţit, de demult, al celor ce gândiseră rele împreună, la împreunat dumnezeieşte, într-o singură armonie, învăţând pe cei credincioşi cunoaşterea Treimii, întru care ne-am întărit. (Canonul I, Cântarea a III-a, stih 1).

Bucuria deplină reflectată în textul imnografic vine din caracterul de permanenţă al lucrării sfinţitoare a Rusaliilor pe care îl invocăm de fiecare dată când cerem sălăşluirea Duhului Sfânt în sufletele noastre: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre (Slava la Laude).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!