Banat
Teofania sau logosifierea simţurilor

Teofania sau logosifierea simţurilor

Ierom. Rafael Povîrnaru, 06 Ianuarie 2018

Momentul istoric al venirii la Iordan a Mântuitorului Hristos pentru a fi botezat de către Sfântul Proroc Ioan devine, pentru întreaga creştinătate, clipa în care creaţia se vede aşezată „sub aripile Duhului Sfânt”, fiind astfel pecetluită de veşnicie.

Citind paginile Sfintei Scripturi, se poate observa că întreaga scenă a Botezului Domnului Iisus Hristos este descrisă prin folosirea nemijlocită a verbului „a vedea”: „Am văzut Duhul cobo­rân­du-Se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El” (Ioan 1, 32), ca mărturie proprie a prorocului Ioan; „şi îndată ieşind din apă a văzut cerurile deschise” (Marcu 1, 10); „Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El” (Matei 3, 16). Această realitate vizuală se vede completată de o alta la fel de puternică surprinsă de martorii Teofaniei, respectiv aceea prin care mesianitatea Fiului lui Dumnezeu confirmată prin cuvintele Tatălui „Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17; Marcu 1, 11; Luca 3, 22) este resimţită de auzul celor prezenţi, acte motivate neîndoielnic de o „participare” imediată şi consimţită a raţiunii la actul revelator actualizat astăzi. Acesta este momentul în care „mâna zidirii atinge creştetul Ziditorului”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se lasă cuprins de omul aflat încă în negura patimilor, „la umbra păcatului”, aşa cum frumos afirma Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului.

Trebuie spus că tot ceea ce surprinde umanitatea cu privire la Dumnezeu nu este Fiinţa, ci lucrarea Sa. Fiinţa rămâne „o categorie de existenţă care nu se împărtăşeşte”, în care „se operează cu intensivul spiritual, şi nu cu legile spaţiului”. Cu toate acestea, vedem cum făptura resimte la nivelul văzului, al auzului şi al pipăitului prin mâna Botezătorului Ioan, deci prin intermediul principalelor simţuri, întâlnirea cu Ipostasul Treimic, cu Fiul Tatălui scufundat în apele înnoite prin prezenţa, aici, pe pământ. În actul botezului asistăm practic la momentul în care Sfânta Treime Se revelează nu în intimitatea particular-relaţională cu alesul Său - Sfântul Ioan, ci consimte să Se manifeste nemijlocit „în văzul poporului”, adică al tuturor acelora care într-o formă sau alta s-au declarat pregătiţi pentru a fi încorporaţi de „monofiinţa triipostatică” şi aşezaţi astfel în „intimitatea Dumnezeirii”. Dar pentru a se realiza toate acestea este nevoie de „actul dialogal” dintre voinţa omului şi Duhul lui Dumnezeu. Astfel, numai prin deplina intervenţie pnevmatizant-înnoitoare a harului divin, omul poate cuprinde prin sine lucrarea Sinelui Absolut. Acest gest reface practic „chipul lui Dumnezeu” din om, redându-i deopotrivă şi asemănarea ca stare de îndumnezeire dobândită ca urmare a iubirii reciproce. În gestul Teofanic, omul devine capabil a surprinde „arătarea lui Dumnezeu”, nu datorită propriilor simţuri, aflate continuu sub presiunea ego-ului, ci în urma transformării acestora în simţurile Dumnezeu-Omului Hristos. Mai exact omul dobândeşte „simţurile divinului” tocmai ca urmare a prelungirii în umanitatea sa a simţurilor lui Dumnezeu, fapt în urma căruia întreaga făptură se vede redefinită, aşa cum frumos afirmă Sfântul Nicolae Cabasila. Cu alte cuvinte, puterea fiinţei umane de „a-L vedea” şi „a-L auzi” pe Dumnezeu şi de a fi martorul istoricităţii Logosului se petrece numai ca efect imediat al „devenirii noastre în Dumnezeu”, al logosifierii propriei noastre fiinţe.

Actualizarea Teofaniei de la Iordan prin taina baptismală

Teofania de la Iordan se actualizează astăzi prin taina baptismală, ca dimensiune a naşterii noastre „din apă şi din Duh”, acte de cult pe care Biserica le săvârşeşte tocmai ca urmare a prelungirii în istorie a manifestării tainic-hristocentrice pe care o confirmă deopotrivă şi praznicul de astăzi. Prin afundarea în apele botezului se asumă în mod declarativ-mistic tocmai starea de jertfă, dar şi de înviere pe care Însuşi Domnul Hristos le-a cuprins în gestul Său din apele Iordanului. Prin intermediul Bisericii, fiecare credincios aude, la momentul ridicării sale din cristelniţă, glasul Tatălui care îl confirmă ca fiu al Împărăţiei, dar şi frate după har cu Acela în Care astăzi alege să „binevoiască”. Totodată, lăsân­du-ne purtaţi prin mâna preotului „în adâncurile veşniciei”, simţim pe deplin aripa mângâietoare a Duhului, Care „ne pecetluieşte” astăzi în Taina Mirungerii pentru a ne face pe toţi „biserici vii”, purtătoare de Hristos, de Logosul Care veşnic revarsă din umanitatea Sa îndumnezeită în noi pentru a ne logosifia, a ne transforma practic în acele icoane teofanice din care să „se audă” glasul lui Dumnezeu şi în care „să se vadă” oglindirea Treimii.

Prin mersul preoților cu boboteaza, Iordanul curge pe icoanele caselor noastre

În acest sens, pentru a ne readuce „în memoria activă a lui Dumnezeu” din care omul contemporan alege să iasă urmare a neatenţiei sau indiferenţei sale, în chip cu totul protectiv, precum o mamă veşnic grijulie nu doar pentru „traiul”, ci mai ales pentru veşnicia propriilor fii, Sfânta Biserică prin slujitorii ei alege în zilele noastre să poposească la casele creştinilor. Prin acest obicei, veşnicia se vede gata să cuprindă toate familiile, a căror „candelă a Duhului” fie arde cu putere, fie îşi păstrează doar o flacără gata oricând să se stingă sub puterea lumii desacralizate. Astăzi Iordanul alege să curgă pe icoanele caselor noastre, pentru a întoarce în noi cursul vieţii îndreptat puternic spre materia pieritoare care se vede că a abătut omul contemporan de pe „Cărarea Împărăţiei”, pe care Dumnezeu îl aşezase prin actul teofanic baptismal. În aceste condiţii, praznicul Botezului Domnului devine pentru noi toţi, clerici şi mireni, momentul în care, întorşi cu faţa spre Sfânta Treime, se cuvine să lăsăm „picătura Iordanului” prelinsă pe inima noastră la momentul afundării în „cristelniţa veşniciei” ca să readucă la viaţă întreaga noastră fiinţă pentru a putea astfel lăsa loc Duhului să refacă în noi simţurile capabile să tresară, încă din această lume, la cuvintele pline de iubire dumnezeiască ale Tatălui gata să ne declare pe toţi „fii iubiţi” şi fraţi după har cu Logosul născut din veşnicie din El.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!