Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia de Duminică Suferința lunaticului: boală sau demonizare?

Suferința lunaticului: boală sau demonizare?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia de Duminică
Un articol de: Pr. Dr. Bogdan Chiorean - 13 August 2023

Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23

În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.

Atunci când discutăm despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, suferința ino­cenților este unul dintre subiectele cele mai provocatoare. Cum se împacă pronia divină cu bolile copiilor? Cum ar trebui să se raporteze un părinte la suferința copilului său bolnav? De ce îngăduie Dumnezeu ca asemenea necazuri să fure copilăria unor nevinovați? Toate acestea sunt întrebări pe care presupunem că le va fi avut și tatăl copilului lunatic.

Chiar dacă ucenicii aveau puterea de a scoate pe demoni, totuşi, Sfânta Scriptură ne prezintă un caz în care aceştia sunt uimiţi de faptul că nu au putut izgoni un diavol dintr-un tânăr. Întrebându-L pe Hristos despre motivul acestei nereuşite, El le răspunde că „acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 29). Vedem aici pentru prima dată faptul că abordarea este una exclusivistă. Mântuitorul este foarte clar când evidenţiază faptul că nu există alte variante terapeutice decât postul şi rugăciunea.

La polul opus, deşi nu (neapărat) contrară, apare psihiatria, ca specialitate medicală destinată analizei, diagnosticării şi vindecării psihicului. Nefiind persoane avizate în teologie, specialiştii din domeniul psihiatriei nu pot pune diagnosticul de demonizat, nici nu pot oferi soluţii viabile pentru o asemenea situaţie. De aceea, manifestările întâlnite în Sfânta Scriptură ei le încadrează într-una dintre cel mai des întâlnite patologii psihiatrice: epilepsie, schizofrenie, tulburare disociativă de identitate sau sindromul descris de Gilles de la Tourette.

Conflictul care apare aici între boală şi demonizare, respectiv între cele două variante terapeutice, este dat - iarăşi - de abordarea exclusivistă a unuia dintre participanţii la discuţie. La fel ca şi în cazul conflictului dintre religie şi ştiinţă, şi aici, etiologia nepotrivirilor de idei are la bază o înţelegere superficială a unuia dintre domenii, dacă nu cumva chiar a amândurora. Boala psihică poate să presupună o posibilă demonizare, iar aceasta din urmă pare să o cuprindă, implicit, pe prima, ca formă de manifestare somatică a ei.

Patologia psihiatrică şi neurologică este deosebit de variată. Există ghiduri (DSM IV/V) care încearcă sistematizarea semnelor şi simptomelor în anumite boli, pentru o diagnosticare cât mai rapidă şi un tratament adecvat cât mai precoce. Dintre acestea, una dintre suferințele cele mai discutate este epilepsia. Această afecțiune este o boală neurologică cronică, ce se caracterizează prin crize epileptice recurente, neprovocate. Etimologic, epi = de sus, lambano = a lovi - de aici au existat unele opinii ­care considerau epilepsia drept o pedeapsă divină, care „vine de sus”. Mai mult, Hipocrate o numeşte Morbus sacer, adică „boala sfântă”, însă tot el este cel care pune bazele medicinei empirice, stabilind că epilepsia este cauzată unei lipse de aer la nivelul creierului (afirmaţie banală pentru zilele noastre, însă deosebit de importantă pentru bazele medicinei empirice din insula Cos de acum 2.400 de ani).

Crizele epileptice reflectă activitatea neuronală anormală a neuronilor cerebrali şi sunt împărţite în mai multe categorii. Cele care ne interesează pe noi sunt crizele petit mal şi grand mal.

Primele apar la copii între 5 şi 15 ani şi se manifestă ca pierderi de conştienţă de scurtă durată, cu debut şi sfârşit brusc, însoţite de semne motorii bilaterale: clipit des, masticaţie, mişcări de mâini. Copilul poate manifesta peste 100 de astfel de crize pe zi, ceea ce face ca boala să aibă puternice implicaţii sociale.

Crizele grand mal apar la adulţi, la aproximativ 10% dintre bolnavii de epilepsie. Debutul este brusc, în plină stare de sănătate aparentă. Apare mai întâi o contracţie tonică generalizată a muşchilor, pentru aproximativ 10-20 de secunde. Căderea este precedată de un strigăt involuntar, dat de contracţia muşchilor laringelui şi a muşchilor expiratori. Urmează acumularea de secreţii oro-faringiene și apariţia spumelor caracteristice. Mai apoi urmează faza clonică, de relaxare, alternată cu noi faze tonice şi, în final, faza postcritică, cu cefalee, oboseală şi dureri musculare.

Când se doreşte o dezbatere pe tema aceasta, de obicei răspunsul exclusivist la întrebarea din titlu vrea să fie edificator. În fapt, întrebarea însăşi presupune un anumit soi de exclusivism. Demonizare sau boală psihică? Doar una. Doar cealaltă. Atât una, cât şi cealaltă. Sunt trei variante posibile, care însă nu se exclud reciproc, ci se conţin implicit una în cealaltă.

Manifestările tânărului care cade înţepenit, scoate un strigăt, face spume la gură sunt caracteristice - aşa cum am arătat mai sus - epilepsiei. Dacă ar fi vorba însă de epilepsie, ca entitate nozologică tratabilă cu medicaţie, fără a fi prezentă şi demonizarea, atunci ieşirea duhului rău din copil n-ar fi adus vindecarea. Observăm astfel că epilepsia - în acest caz - este una dintre multitudinea de forme de manifestare a demonizării. Duhul rău trebuie să se manifeste într-un fel în individ, altminteri lipsa semnelor şi a simptomelor ar duce la imposibilitatea diagnosticării. Manifestarea poate fi la nivel psihic sau somatic, la fel de bine cum poate cuprinde întregul sistem psihosomatic.

De cele mai multe ori, abordarea teologică evită să utilizeze termenul de epilepsie când vine vorba de episodul cu tânărul în cauză, dintr-o falsă precauţie, ca nu cumva să contrazică referatul biblic ce susţine că este vorba de o demonizare. Faptul că autorii sfinţi, sub inspiraţia Sfântului Duh, nu au precizat cum anume se numea boala respectivă poate fi cauza a cel puţin unuia sau a două motive principale: pe de o parte, atunci nu exista terminologia necesară catalogării unei astfel de afecţiuni, motiv pentru care se descriu detaliat semnele şi simptomele, iar, pe de altă parte, pe evanghelişti nu îi interesează în mod special afecţiunea psihosomatică în sine, ci cauza şi posibilităţile ei de vindecare.

Religia și știința trebuie să conlucreze pentru o abordare complexă și completă, care să privească persoana din punct de vedere holistic, fapt ce va duce la un rezultat eficient și la o creștere a calității vieții persoanelor suferinde.