Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creŞtinismului (MVII): Cultura şi teologia protestantă după primul război mondial (III)

Istoria creŞtinismului (MVII): Cultura şi teologia protestantă după primul război mondial (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 02 Iulie 2008

După Primul Război Mondial a luat naştere o nouă teologie, aşa-numita „teologie dialectică“ sau „teologia crizei“, care s-a străduit să scoată în evidenţă ideea că pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte în mod istoric, nici speculativ, nici descriptiv, ci numai stând „cu frică şi cu cutremur“ înaintea Lui, într-o poziţie de criză, de conştiinţă a păcătoşeniei noastre. Un reprezentant de seamă al teologiei protestante din această perioadă a fost Emil Brunner, profesor la Zürich (în Elveţia), autor al mai multor lucrări „Natură şi credinţă“ (Basel, 1934), „Eveniment, cunoştinţă şi credinţă“ (Tübingen, 1923), „Hotarele umanităţii“ (Tübingen, 1922), „Filosofia religioasă a teologiei evanghelice“ (Tübingen, 1927), „Teologia crizei“ (Tübingen, 1927), „Dogmatica“ (Zürich, 1948). În această ultimă lucrare găsim sintetizată întreaga gândire a lui Brunner. Reîntoarcerea la Dumnezeu, spune el, nu se face printr-un act uman, ca acela al iertării păcatelor, ci printr-un act al lui Dumnezeu. Brunner consideră dreptatea divină, dreptatea lui Dumnezeu faţă de existenţa noastră, drept completă şi adevărată, în acelaşi timp liberă şi generoasă, pentru că este un dar al milei Sale. Mesajul Crucii completează ceea ce s-a început cu Iov; numai că un credincios în Hristos nu este reverenţios ca Iov şi apoi resemnat ca un mut înaintea lui Dumnezeu, ci el priveşte soluţia adevărată ca un act al lui Dumnezeu. Iisus a fost înţeles mai întâi ca Profet şi Învăţător. Preoţia lui Hristos culminează în moartea Lui pe Cruce, dar ea nu începe odată cu crucea. Moartea Sa e o revelare a iubirii şi a ascultării Sale faţă de Tatăl şi a iubirii şi înţelegerii Sale faţă de noi. El accentuează dreptatea Sa, pentru că vede în cruce numai pedeapsa păcatului suportată de El pentru noi. Întreaga viaţă a lui Iisus, inclusiv Învierea Sa, reprezintă mila lui Dumnezeu cu noi şi dragostea Lui faţă de noi. Este de remarcat că teologia lui E. Brunner are la bază tradiţia zwingliană a Bisericii reformate din Zürich, dar, în unele privinţe, se apropie de Ortodoxie.