Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Micul catehism: Prin sfinţire, icoanele dobândesc o încărcătură harică

Micul catehism: Prin sfinţire, icoanele dobândesc o încărcătură harică

Un articol de: Pr. Gheorghe Mihăilă - 29 Ianuarie 2010

În viaţa şi trăirea creştin-ortodoxă icoanele au o importanţă aparte, de aceea nu există casă în care creştinii să nu aibă măcar câte o icoană pe perete, în partea de răsărit. Pentru creştinii ortodocşi rugăciunea este mai puternică atunci când este făcută în faţa sau în compania sfintelor icoane. Creştinul preţuieşte icoana pentru că ea redă chipul unei persoane sfinte din istoria mântuirii şi a vieţii creştine, sau o scenă cu un conţinut religios (executată pe lemn, pânză, hârtie, metal sau pe pereţii bisericilor) şi pentru că ea are o putere sfinţitoare. Prin cinstirea icoanei creştinul nu cinsteşte materialul sau culorile din care este făcută icoana, ci chipul zugrăvit pe aceasta. Persoana sau scena reprezentată impune o atitudine de respect şi de preţuire. Cu toate acestea, pentru ca o icoană să poată fi folosită în cultul particular, şi nu numai, este necesară oficierea unei slujbe speciale de către slujitorii bisericii. Prin această slujbă de sfinţire, icoana este scoasă din întrebuinţarea obişnuită şi i se conferă o destinaţie aparte. După sfinţire icoana primeşte o încărcătură harică, o putere sfinţitoare şi devine obiect de cult.

Rugăciunea de sfinţire a icoanei Mântuitorului face referiri la ştergarul trimis lui Avgar de Edesa de Domnul Hristos, Care a imprimat în ştergar nu doar chipul Său, ci şi puterea Lui, căci prin atingerea de ştergar s-a vindecat prinţul Edesei. Astfel, prin slujba de sfinţire se realizează o legătură tainică şi harică între icoană şi persoana reprezentată. În aceeaşi rugăciune se cere: „O, Bunule Mântuitor, priveşte cu milostivire spre noi şi spre această icoană şi... trimite asupra ei binecuvântarea Ta cerească şi darul Preasfântului Tău Duh şi... dă-i ei puterea de a vindeca şi de a alunga toate uneltirile drăceşti, umple-o pe ea de binecuvântarea şi de puterea chipului sfânt şi nefăcut de mână, pe care prin alipirea de preacurata faţă a Fiului Tău preaiubit a dobândit-o cu îmbelşugare. Pentru ca prin ea să fie săvârşite puterile şi minunile pentru întărirea dreptei credinţe şi mântuirea poporului Tău“.