Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată

Răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Liturgica
Un articol de: Arhiereu Daniil Stoenescu - 10 Martie 2024

La sfârșitul Ecteniei cererilor de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și de la celelalte sfinte slujbe bisericești ortodoxe, diaconul sau preotul rostește cu evlavie, cu frică de Dumnezeu și cutremur, în numele tuturor credincioșilor din biserică: „Răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem!” - în acord cu cuvintele Psalmistului David: „Răspuns bun grăit-a inima mea” (Psalmul 44, 1). La întrebarea posibilă a cuiva: „Ce mai faci sau ce mai faceți?”, un creștin ar răspunde: „Caut răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos”, pentru că aceasta este cea mai mare îngrijorare a omului pe pământ. La Înfrico­șătoarea Judecată de Apoi nu vor da „răspuns bun” decât drepții sau oile rânduite de-a dreapta Dreptului Judecător (Matei 25, 37-40). Prin urmare, răspunsul bun la Judecata particulară și la Înfricoșătoarea Judecată de Apoi va fi învăluit în cea mai adâncă smerenie și umilință.

Un exemplu de răspuns bun la Înfrico­șătoarea Judecată a lui Hristos ni-l poate oferi femeia păcătoasă cu copilul cel viu, furat de către cealaltă femeie, de la înțeleapta judecată a lui Solomon: „Atunci regele a zis: «Aceasta zice: Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort; iar aceea zice: Ba nu, fiul tău este cel mort şi fiul meu este cel viu». Apoi a zis Solomon: «Daţi-mi o sabie»; şi i s-a adus regelui o sabie. Şi a zis regele: «Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte!» Şi a răspuns femeia al cărui fiu era viu regelui, - căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: «Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi!» Iar cealaltă a zis: «Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l!» Şi regele a zis: «Daţi-i acesteia copilul cel viu, că aceasta este mama lui!» Şi a auzit tot Israelul de judecata aceasta pe care a făcut-o regele. Şi au început să se teamă de rege, căci vedeau că înţelepciunea lui Dumnezeu este în el, ca să facă judecată şi dreptate” (III Regi 3, 23-28). 

Un răspuns nepotrivit

Răspunsul nepotrivit și care ne poate osândi la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos este cel al bărbaților efraimiți de la vadul Iordanului, care, din cauza unei neînțelgeri, voiseră să dea foc casei judecătorului Ieftae: „După aceea s-au adunat efraimiţii şi au purces spre Ţafon şi au zis către Ieftae: «Pentru ce te-ai dus să te baţi cu amoniţii, iar pe noi nu ne-ai chemat cu tine? Vom arde dar casa ta cu foc, împreună cu tine». Iar Ieftae a zis: «Eu şi poporul meu am avut cu amoniţii ceartă mare şi eu v-am chemat, dar voi nu m-aţi scăpat din mâinile lor. Văzând însă că nu este nici un izbăvitor, mi-am pus viaţa în primejdie şi m-am dus împotriva amoniţilor şi Domnul i-a dat în mâinile mele. De ce dar aţi venit să vă bateţi cu mine?» Atunci a adunat Ieftae toţi oamenii din Galaad şi s-a bătut cu efraimiţii şi au bătut locuitorii Galaadului pe efraimiţi, zicând: «Voi sunteţi nişte fugari din Efraim, Galaadul însă e între Efraim şi Manase». Şi au luat galaaditenii vadul Iordanului de la efraimiţi şi când vreunul din efraimiţi zicea: «Îngăduie-mi să trec», atunci oamenii din Galaad îi răspundeau: «Nu cumva eşti efraimit?» Acela răspundea: «Nu!» Ei însă îi ziceau: «Zi: Şibbolet»; el însă zicea: «Sibbolet», că nu putea zice altfel. Atunci ei îl luau şi-l junghiau acolo la vadul Iordanului. Şi au căzut în vremea aceea din efraimiţi patruzeci şi două de mii” (Judecători 12, 1-6). Dacă pro­nunțarea incorectă a unui cuvânt și diferența de o literă făceau oarecând diferența dintre viață și moarte la trecerea prin vadul Iordanului - care înseamnă „Râul Judecății”; cu atât mai mult un gând necurat, un cuvânt nepotrivit sau o faptă păcătoasă, săvârșită și nemărturisită, nepocăită și neispășită, poate face diferența dintre rai și iad. 

Răspunsul bun

Cel mai bun răspuns la Înfri­coșătoarea Judecată a lui Hristos credem că ar putea fi tăcerea, plânsul și rugăciunea „Doamne, ­Iisuse”. Cu siguranță, răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos vor putea da sfinții lui Dumnezeu din Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură și din istoria și viața Bisericii creștine.

Nu știm însă ce răspuns va putea da Ghehazi cel plin de lepra lăcomiei și iubirii de argint, dimpreună cu Iuda trădătorul și Anania și Safira. Ce răspuns însă vor da la Judecata de Apoi: Cain, în fața lui Abel; Esau și Laban, ­înaintea lui Iacob; faraon, înaintea lui Moise; regele Saul, înaintea lui David; Șimei, iarăși înaintea lui David; Ahab și Izabela și preoții lui Baal și ai Astartei, înaintea Sfinților Ilie și Elisei; Nabucodonosor și chipul cel de aur, înaintea celor trei tineri din cuptor; cei 120 de satrapi ai lui Darius Medul, ­înaintea Sfântului Proroc Daniel; cei doi bătrâni din Cartea Susanei vor da răspuns înaintea acesteia; Irozii ucigători de prunci, ai Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântului Apostol Iacob, înaintea acestora; arhiereii Ana și Caiafa, în fața ­Arhiereului Hristos; Pilat și Irod, în fața Împăratului Hristos; sine­driștii, în fața Sfântului Arhidiacon Ștefan; arhiereul Anania, în fața Sfântului Apostol Pavel; Nero, în fața Sfinților Apostoli Petru și Pavel; împărații persecutori și prigonitori, înaintea tuturor mucenicilor Domnului; „Arie cel nebun”, în fața Sfântului Atanasie cel Mare; femeia lui Putifar, în fața Dreptului Iosif; Irodiada și Salomea, în fața Sfântului Ioan Botezătorul; împărăteasa Eudoxia, în fața Sfântului Ioan Gură de Aur; Maxim Cinicul va fi judecat în fața Sfântului Grigorie Teologul; Nestorie, înaintea Sfântului Chiril al Alexandriei; Sever de Antiohia, în fața Sfântului Maxim Mărturisitorul; Mitropolitul Ștefan al Nicomidiei, în fața Sfântului Simeon Noul Teolog; cardinalul Humbert și Luther, în fața cămășii sfâșiate a Bisericii lui Hristos, dimpreună cu toți ereticii, schismaticii și eterodocșii; Varlaam și Achindin vor da răspuns în fața Sfântului Grigorie Palama. 

Pocăinţa ajută la judecată

Credem că la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos, ninivitenii pocăiți nu vor mai da seama de păgânătatea lor de dinaintea venirii Prorocului Iona în cetatea lor; nici femeia păcătoasă de trecutul ei, de dinaintea plânsului de la picioarele Mântuitorului; dar tâlharul cel răstignit de-a stânga Domnului, hulitor și nepocăit, va fi judecat de față cu tâlharul cel de-a dreapta. Nu vor avea răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos nici cel aflat fără haină cuvenită la Nunta Fiului de Împărat, nici cele cinci fecioare ne­înțe­lepte, cu candelele stinse și nici cel care și-a ascuns talantul în pământ. La Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos vor avea și vor da răspuns bun copilul din pustie cu cele cinci pâini și doi pești, care au slujit la înmulțirea pâinilor; fiul surorii Sfântului Apostol Pavel din Ierusalim, care a mijlocit izbăvirea Apostolului neamurilor din primejdia de moarte a complotului iudeilor; sau locuitorii insulei Malta, care le-au făcut o bună primire și le-au arătat o deosebită omenie naufra­giaților însoțitori ai Sfântului Apostol Pavel, „căci, aprinzând foc, ne-au luat pe toți la ei din pricina ploii care era și a frigului” (Faptele Apostolilor 28, 2).

Răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos vor putea da Onisifor și membrii casei lui, despre care Sfântul Apostol Pavel îi scrie lui Timotei: „Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, ci, venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine” (II Timotei 1, 16-18). De asemenea, „cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu-și va pierde plata sa” (Matei 10, 42). Răspuns bun va da și necunoscuta mamă a creștinului Ruf, de la sfârșitul Epistolei către Romani, despre care Sfântul Apostol Pavel spune: „Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul, și pe mama lui, care este și a mea” (Romani 16, 13). Răspuns bun la Înfrico­șătoarea Judecată a lui Hristos vor da Gaiu și Dimitrie, dar nu și Diotref, din Epistola a III-a Sobornicească a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan (1, 1-12); Timotei și Tit, dar nu și Imeneu și Alexandru (I Timotei 1, 20) sau Imeneu și Filet (II Timotei 2, 17) și Alexandru arămarul, care i-a făcut multe rele Sfântului Apostol Pavel: „Domnul să-i răsplătească după faptele lui. Păzește-te și tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre” (II Timotei 4, 14-15); ca și rascolnicul Dimitrie argintarul din Efes (Faptele Apostolilor 19, 23-41). Răspuns bun la Înfrico­șătoarea Judecată a lui Hristos va da cu siguranță diaconița Febe a bisericii din Chenhrea, ucenică a Sfântului Apostol Pavel și purtătoare a Epistolei către Romani, din Corint la Roma (Romani 16, 1-2). Nu știm însă ce răspuns va da la Judecată Dimas, care „din dragoste față de lumea de acum” l-a părăsit pe Apostolul neamurilor (II Timotei 4, 10), precum tânărul sau dregătorul bogat din Evanghelie, care a plecat întristat de la Mântuitorul Iisus Hristos ­(Matei 19, 22; Luca 18, 23).

Oare ce răspuns va da la Înfri­co­șătoarea Judecată a lui Hristos femeia slujnică din curtea arhiereului, care a provocat lepădarea Sfântului Apostol Petru de Domnul (Matei 26, 69); sau ostașii romani din Vinerea Patimilor (Matei 27, 26-31)? De aceea, nu putem zice decât, precum în Marele Canon de Pocăință din Postul Mare: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”

Citeşte mai multe despre:   Duminica Infricosatoarei Judecati