„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea sprijin pentru a înţelege Taina Învierii Sale. Duminica Sfântului Toma ne dă un răspuns tocmai la această perspectivă a Învierii lui Hristos, dar şi asupra dumnezeirii Sale.

Învierea Domnului a fost un moment neaşteptat, greu de crezut, dar mai ales greu de acceptat în ceea ce au constat consecinţele ei. Când noi ne salutăm: Hristos a înviat! şi răspundem: Adevărat a înviat!, nu ne salutăm cu un simplu salut, ci acesta este în acelaşi timp şi o mărturisire de credinţă. Aşadar, pe ce se întemeiază această mărturisire a noastră de credinţă că Hristos a înviat? Evanghelia din Duminica Sfântului Apostol Toma aduce lumină în această privinţă. Din ea aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos intră la Sfinţii Săi Apostoli cu trupul prin uşile încuiate. Legile fizice sunt sfidate de o astfel de relatare. Cum să pătrundă un trup, fie el şi înviat, cum să pătrundă deci materia printr-un zid, prin uşi etc.?

A putut face aceasta pentru că trupul lui Hristos Cel înviat era un trup spiritualizat, umplut în întregime de Duhul Sfânt, era deci un trup pnevmatizat, înduhovnicit, transfigurat. După Învierea Sa din morţi, Hristos Iisus instituie Sfânta Taină a iertării păcatelor. Acesta este un dar dumnezeiesc făcut de Iisus Hristos ucenicilor Săi şi prin ei nouă tuturor, şi anume iertarea păcatelor. Puterea de a ierta păcatele a fost dată ucenicilor ca o împlinire a poruncii săvârşirii Sfintei Euharistii, arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Hristos Domnul, înainte de moartea şi Învierea Sa, instituie Sfânta Euharistie, la Cina cea de Taină, când luând pâinea le-a spus ucenicilor Săi: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge spre iertarea păcatelor; apoi luând paharul a zis: Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Iar după Înviere El instituie Taina iertării păcatelor, ca o împlinire a poruncii săvârşirii Sfintei Euharistii.

Mântuitorul Iisus Hristos a trecut cu trupul prin uşile încuiate şi a intrat la Sfinţii Săi Ucenici şi Apostoli zicând: „Pace vouă!” Deci, după ce prima dată S-a arătat femeilor mironosiţe în dimineaţa Învierii Sale, El se arată acum Sfinţilor Apostoli, în seara Învierii Sale. Când Hristos Se arată întâia oară ucenicilor Săi, Toma nu era prezent, iar Iuda ştim că se spânzurase. Iar când Apostolii i-au spus că l-au văzut pe Domnul şi modul în care El S-a arătat, Sfântul Apostol Toma a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! (Ioan 20, 25). După opt zile, Iisus Se arată din nou ucenicilor, de data aceasta fiind şi Toma prezent, şi cum Se arată? În acelaşi mod în care S-a arătat prima dată. Pătrunde cu trupul prin uşile încuiate şi i se adresează lui Toma. „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Atunci, Toma a exclamat: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Mărturisitor puternic
atât al Învierii lui Hristos,
cât şi al dumnezeirii Sale

A atins un Om şi a mărturisit că El este Dumnezeu. Ne putem însă întreba: ce nu a crezut Toma? Nu a crezut el oare în Învierea lui Iisus? Unii exegeţi biblici spun că de fapt el nu a crezut modul în care ceilalţi Apostoli i-au relatat că li S-a arătat lor Iisus. Şi anume că a intrat la ei cu trupul prin uşile încuiate. „Am văzut pe Domnul”, i-au spus lui Sfinţii Apostoli. Învieri din morţi mai văzuse Toma: fusese martor la învierea fiului văduvei din Nain, la învierea fiicei lui Iair, la învierea lui Lazăr cel mort de patru zile. Aşadar, nu învierea ca fapt miraculos, minunat l-a determinat pe Apostolul Toma să zică ceea ce a zis, ci consecinţele învierii lui Hristos: adică pătrunderea lui Iisus cu trupul prin uşile încuiate. De aceea a cerut argumente palpabile pentru a se întări în credinţă.

Aşadar, după ce L-a văzut pe Hristos înviat, „îndoiala lui Toma a fost biruită sau vindecată, iar el a devenit un mărturisitor puternic atât al Învierii lui Hristos, cât şi al dumnezeirii Sale. Toma a văzut cu ochii săi trupeşti pe Iisus Cel înviat şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut”, arăta Părintele Patriarh Daniel în predica la Duminica a 2-a după Paşti.

După ce a fost încredinţat că Cel care intrase prin uşile încuiate era cu adevărat Hristos Cel înviat din morţi, Domnul Iisus i-a zis lui Toma: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). De aici înţelegem că fericiţi sunt cei care, deşi nu l-au văzut cu ochii trupului pe Iisus înviat, totuşi au crezut în El. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sublinia: „Credinţa nu este o vedere fizică, trupească, prin simţuri, ci este o vedere spirituală, o cunoaştere a realităţilor spirituale nevăzute şi netrecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei ce au această putere sau capacitate spirituală de a cunoaşte realităţile nevăzute, de a vedea prezenţa lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică, prin simţuri” (†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la Duminicile de peste an, Ed. Basilica, 2023, p. 23).

Faptul că Sfântul Apostol Toma a văzut semnul cuielor şi al suliţei pe trupul lui Hristos înseamnă că aceste semne ale Crucii rămân veşnic prezente pe trupul Domnului, ca semne ale iubirii Sale jertfelnice. Hristos le-a arătat Sfinţilor Apostoli semnul cuielor şi al lăncii pe trupul Său înviat, pentru ca ei să fie încredinţaţi că El, Cel ce a pătimit şi a murit pe Cruce, este acelaşi cu Hristos Cel înviat din morţi. „Hristos S-a sculat și de aceea nimeni să nu fie necredincios”.

Şi noi suntem chemaţi să fim mărturisitori puternici ai adevărului Învierii lui Hristos şi să strigăm cu bucurie de fiecare dată când ne întâlnim cu El în biserică, prin Sfânta Euharistie, ca oarecând Toma Apostolul: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”