Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Tineri ortodocşi din toată lumea, în căutarea libertăţii, la Iaşi

Tineri ortodocşi din toată lumea, în căutarea libertăţii, la Iaşi

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Moldova
Un articol de: Ziarul Lumina - 01 Septembrie 2017

Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi 2017 are ca temă „Tânărul în căutarea libertăţii“ şi cuprinde un program deosebit. Mâine, 2 septembrie, de la ora 18:00, în Grădina Palas va avea loc o conferinţa cu tema „Tânărul în căutarea libertăţii“, susţinută de pr. Constantin Necula, gazdă fiind Daniel Buzdugan. Duminică, 3 septembrie, de la ora 9:00, pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt va avea loc Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile la strană vor fi date de un cor format din tineri. Tot duminică, 3 septembrie, de la ora 17:30, va avea loc Marşul Tinereţii, pe traseul: Parcul Copou, Biblioteca „Mihai Eminescu“, Bulevardul Independenţei, Mănăstirea Golia, Hala Centrală, Biserica „Sfântul Nicolae” - Domnesc, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Catedrala Mitropolitană. Aici se va face, de la ora 18:45, Rugăciunea de seară. La eveniment vor participa aproximativ 6.000 de tineri. Participanţii se vor organiza pentru marş în intervalul orar 17:10-17:30, în Parcul Copou. La sfârşitul zilei, de la ora 20:30, în faţa Palatului Culturii din Iaşi va avea loc un concert extraordinar. Vor urca pe scenă: Holograf, Nicolae Botgros împreună cu Orchestra Lăutarii şi Ion Paladi. Programul detaliat al evenimentelor este prezentat în pagina alăturată.

Ce este ITO?

ITO, ce se desfăşoară în anul 2017 la Iaşi, îşi doreşte a fi un eveniment important, adunând în capitala Moldovei 6.000 de tineri. 5.000 de tineri vor fi prezenţi la Iaşi încă din data de 1 septembrie, iar în ziua de duminică, 3 septembrie, alţi 1.000 de tineri din Arhiepiscopia Iaşilor vor fi prezenţi la Iaşi, pentru o zi.

Se vor întâlni în capitala Moldovei, între 1 şi 4 septembrie, tineri ortodocşi din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia,  Franţa, Cipru, Muntenegru, Germania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie, Elveţia, Iordania, Siria, dar şi tineri veniţi de pe continentul african.

Participanţii sunt tineri ortodocşi, băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, cu experienţă în structurile parohiale sau asociaţiile de tineret (ASCOR, ATOR, LTCOR ş.a.).

Scopul principal al acestui eveniment este reprezentat de crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele şi trăi experienţe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtăşirea valorilor creştin-ortodoxe şi încurajarea dialogului între grupurile de tineret din ţară şi străinătate.

Obiectivele întâlnirii:

- Promovarea modelelor creştin-ortodoxe;

- Formarea tinerilor;

- Încurajarea dialogului între tineri.

Organizatori ITO 2017:

- Departamentul de Tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor - înfiinţat în anul 2010 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei;

- Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi - organizaţie de tineret nonguvernamentală, apolitică şi non-profit înfiinţată în anul 1990, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Parteneri ITO 2017:

- Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi;

- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi;

- Asociaţia Tineretul Ortodox Român Iaşi, Palas Mall, Rofilco.

Parteneri media ITO 2017:

Doxologia.ro, TrinitasTV, Radio Trinitas, Basilica.ro, TVR - emisiunea Universul Credinţei, InOras.ro, „Ziarul Lumina“, „Evenimentul“.

Binecuvântare pentru tinerii ortodocşi

Ne bucurăm că această întâlnire are loc anul acesta, 2017, la Iaşi, în cetatea ocrotită de Sfânta Cuvioasă Parascheva, care, la fel ca o mare mulţime de sfinţi ai Bisericii Ortodoxe de pretutindeni, a fost tânără, însă a trăit tinereţea ca vârstă a căutării lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice.

Un tânăr credincios în căutare de via­ţă veşnică sau de iubire eternă este cu a­de­vărat tânăr, deoarece confirmă pe de­plin că tinereţea este vârsta căutării şi a marilor idealuri. Despre tânărul bogat din Evanghelie, care L-a întrebat pe Iisus: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“, Evanghelia după Sfântul Marcu ne spune că Iisus l-a privit cu dragoste sau cu multă preţuire (cf. Marcu 10, 17-27).

Prin urmare, tinerii care caută viaţa veşnică încă din timpul vieţii pămân­teşti, caută de fapt o iubire sinceră şi eter­nă, independentă de orice bogăţie ma­terială, limitată şi trecătoare.

Tinerii sunt în căutare spirituală şi pentru că sunt nemulţumiţi de ce le oferă societatea bazată doar pe profitul material imediat, limitat şi trecător, care nu poate hrăni sufletul cu pacea şi bucuria pe care le dăruieşte Iisus Hristos ce­lor care Îl caută pe El.

Urmând Evangheliei lui Hristos, Biseri­ca este chemată să acorde o aten­ţie deosebită copiilor şi tinerilor, la fel cum le-a acordat Hristos Domnul. Îndemnul Său „Lăsaţi copiii să vină la Mine“ - este valabil tot timpul, până la sfârşitul veacurilor.

În acest sens, Biserica trebuie să aprecieze şi să apere inocenţa, sinceritatea, curajul, dorinţa de înnoire a tinerilor şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnităţii umane şi a unei vieţi sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieţii veşnice prin credinţă, rugăciune şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.

Ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocro­teas­că pe toţi tinerii ortodocşi prezenţi la Iaşi şi să le dăruiască sănătate şi bucurie, pace şi mult ajutor în toată viaţa!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Libertate

Libertate! Libertate!

Cuvânt sfânt, dor nesfârşit, căutare neîntreruptă, vis de noapte şi de zi!

Precum pruncul tinde spre sânul mamei sale;

Precum pasărea caută albastrul cerului;

Precum cel însetat aleargă la izvoarele apelor;

Aşa tinde, caută şi aleargă tânărul după libertate.

Unde poate tânărul să descopere libertatea? În el însuşi şi în cei din jur află de multe ori robie, dependenţă şi lanţuri.

Caută, omule, în adâncimea ta, dincolo de tine însuţi şi-L vei găsi pe Cel ce a rostit: „Adevărul vă face liberi“ (Ioan 8, 32).

Descoperindu-L pe Hristos, Izvor al libertăţii, vei gusta din frumuseţea de a fi tânăr, entuziast, exuberant şi liber.

La început de septembrie, în acest an, vei avea prilejul să te întâlneşti cu câteva mii de tineri, ca şi tine, aici, la Iaşi. Unii dintre ei şi-au descoperit sensul vieţii prin legătura cu Hristos - Izvor al libertăţii autentice. Alţii sunt în căutarea căii spre libertate. În orice situaţie te afli, bucură-te că vei avea parte de clipe minunate.

Sper că vei descoperi cât de minunat este să fii tânăr, creştin şi liber!

Al tău doritor de libertate în Hristos,

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei