Lumina educaţiei
Tinerii au nevoie de viață ca să rămână în viață

Tinerii au nevoie de viață ca să rămână în viață

Pr. Constantin Necula, 04 Februarie 2017

Între scrisorile adresate, anul trecut, profesorilor de Religie sunt unele în care am insistat asupra ideii că ora de Religie este o oră despre viață. De multe ori, copiii, când te văd intrând în clasă, ca preot ori profesor de Religie, ori când te întâlnesc pe stradă, în conferințe ori în spital, în spatele blocului ori în săli de sport, cred că le vei vorbi numai despre Dumnezeu. Ca și cum a vorbi despre binomul matematic ori construcția energetică a atomului, despre planete ori despre biotop și influența lui asupra echilibrului vieții persoanei nu este în linia ta, de creștin de profesie, a vorbi.

Suntem vinovați că am confundat vestirea Mântuitorului cu un spațiu privat, cu un soi de teren de tenis particular în care avem drepturi fundamentale, în timp ce alții, creștini de second-hand, nu prea au dreptul să rostească gânduri ori idei, nu au dreptul să aibă inițiative. Desigur că această lămurire în ce privește conștiința creștină a lumii ține de noi, dar nu exclude dreptul celorlalți de a spune câte ceva. Iritabilitatea la dialog și arestarea ideilor, limitarea orizontului comunicării cu ceilalți ține de o inadaptabilitate periculoasă la viață. Devenim străini preocupării tinerilor pe care-i formăm, suntem convinși, printr-o alchimie străină duhului educațional al creștinismului, că avem mereu dreptate, devenim ultimativi și rănitori.

Tinerii nu au nevoie să le transmitem doar credință, care este uneori netransferabilă, ci și un discernământ vocațional, un orizont de cunoaștere. A încuraja un copil să învețe științe exacte face parte din misiunea ta de creștin educator în aceeași măsură cu a-l încuraja să facă binele ori să împlinească rânduiala liturgică.

Avem obligația de a gândi în perspectivă și de a înțelege că, pentru a rosti Tatăl nostru la masă cu viitoarea lui familie, un tânăr, ajuns soț și tată, trebuie să aibă pe masă pâinea cea de toate zilele. Și pentru a se profesionaliza și împlini social suntem chemați să luptăm toți. 

Maturii generațiilor de azi, cu responsa­bilități pastorale și educațio­nale, suntem parte a unei educații cu săli de clasă înghețate și lumină electrică redusă la câteva ore pe zi, cu alimente pe cartelă și cărți cumpărate pe sub mână. Copiii noștri poate că nu ne mai cred. Nici nu trebuie să insistăm pe istoria generației noastre, dar nici să nu‑i facem să vadă cum, în colțuri ale lumii sau în șuvoiul de imigranți ce încearcă mila Europei, sunt copii care trec prin ce am trecut noi. Nu pentru a‑i răni, ci pentru a‑i responsabiliza asupra bucuriei învățării și prieteniei, asupra bucuriei vieții. O generație hiperconectată moare de plictis și se deconectează absurd. Au căpătat cel mai aspru diagnostic social: NEET - Not in Education, Employment or Training. Adică nu sunt implicați în nimic din ceea ce poate oferi valoare vieții. De aici numărul alarmant de tentative de suicid, numărul de oameni tineri cuprinși de depresie ori dependențe. De aceea, zic, tinerii au nevoie de viață ca să rămână în viață. La insistența lumii în a le vorbi despre vise și vedenii culturale, care‑i hrănește cu mitul consumismului ori al ideologiilor inalienabile moral, avem o singură soluție serioasă: Hristos. Care este Viață!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!