Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Tipografii eparhiale și mănăstirești în secolele 18-19

Tipografii eparhiale și mănăstirești în secolele 18-19

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Ioan Moldoveanu - 25 Feb 2016

Unirea Principatelor din 1859, reformele lui Cuza, instaurarea regalității și apoi obținerea autocefaliei bisericești au avut drept consecințe întărirea sistemului educațional religios construit acum pe baze noi europene, dar și evoluția tehnologică a sistemului tipografic, care în condițiile intrării în modernitate va aduce cartea mai aproape de cititor, într-un mod mult mai facil. Toate acestea s-au clădit pe activitatea tipografică bisericească a înaintașilor.

După păstorirea Sfân­tului Ierarh Martir Antim Ivireanul, tipografia mitropolitană de la București și-a continuat activitatea sub mi­tro­poliții care au urmat. La 1819, îl vedem pe Mitropolitul Dionisie Lupu protestând față de apariția unei tipografii particulare „la cișmeaua” Mavroghenilor. Protestul său se îndrepta nu atât către înființarea unei noi tipografii, care amenința monopolul ce-l avusese până atunci mitropolia, cât către faptul că aceasta tipărea carte de cult fără avizul acesteia. Cu toate acestea, Dionisie Lupu a dat dovadă de o viziune aparte atunci când a solicitat să tipărească la mitropolie o gazetă „politicească și filologhicească”, adică un fel de ziar (εφημερίς), cunoscând rolul pe care presa grecească din Occident, în special cea vieneză, l-a jucat în lupta revoluționară a grecilor. Dacă el n-a reușit, va reuși Ion Heliade Rădulescu, care, la 1829, publica prima gazetă din Țara Românească, „Curierul românesc”.

Tot atunci apărea și la Iași o gazetă pentru Moldova. Este vorba despre „Albina românească”, publicație a lui Gheorghe Asachi, ucenic al marelui Mitropolit Veniamin Costachi. Până la el, Moldova n-a dus lipsă de tipografii, ci publicarea de carte a fost continuată, cele mai multe dintre ele ieșind din tipografia domnească de la Iași, pe parcursul secolului al 18-lea. În timpul Mitropolitului grec Nichifor (1740-1750), singurul grec în șirul mi­tropoliților moldoveni în acest secol, dar foarte vrednic, aveau să ființeze trei tipografii: una a mitropoliei, una particulară, tot în Iași, iar alta pe lângă Episcopia de Rădăuți, aceasta din urmă cu începere din 1744. Cea de-a doua tipografie aparținea unui grec din Thassos, Duca Sotiriovici, și a funcționat între 1743 și 1752, imprimând mai ales cărți de slujbă în ro­mânește, tipografia mitropolitană având o prestație slabă. De aceea, și Mitropolitul Iacob Putneanul va tipări cărți în aceasta particulară, iar după 1753 își va aduce la Iași tipografia de la Rădăuți, doar așa putând să-și continue programul tipografic de imprimare a cărților de cult și de învățătură în românește. Programul acesta a fost continuat și de Gavriil Calimachi, Leon Gheucă, Iacob Stamati, dar mai ales de Veniamin Costachi.

În ce privește tiparul în Transilvania, se înțelege că în acest secol 18, secolul Uniației, românii de acolo au fost lipsiți multă vreme de mijloacele de a-și propaga limba și cultura, cartea venindu-le mai întotdeauna din celelalte două principate, pe căi ascunse, căci până și importul acesteia era interzis. Abia spre sfârșitul secolului 18, episcopii uniți vor instala o tipografie la Blaj, din teascurile căreia avea să iasă, la 1795, pe lângă cartea cultică, celebra Biblie blăjeană a lui Samuil Micu, o fericită ediție românească. În acest punct trebuie amintit că meșterii tipografi de la Blaj erau fie din Țara Românească, fie din Moldova.

În secolul al 19-lea, activitatea tipografică a continuat atât în Moldova, cât și în Țara Românească, la Iași, respectiv Bu­curești.

În Moldova, tipografiei de la Iași i s-a mai adăugat și aceea de la Mănăstirea Neamț, tipografie a cărei înfiinţare datează din 1805, din vremea stareţului Dosoftei Calmuschi, meșter tipograf fiind un preot basarabean, Mihail Strelbeţchi, care avusese o tipografie proprie pe la anul 1794. Preotul Mihail, fiind cunoscut starețului Dosoftei Calmuschi, a fost chemat la mănăstire, venind cu tot cu tipografia sa de la Dubăsari. Cea dintâi tipăritură ieşită de la Neamţ a fost o filadă (broșură) ruso-românească, fără dată şi an, despre „Istoria sfintelor icoane şi despre autocefalie”.
Tipografia avea să fie mai apoi folosită chiar de Mitropolitul Veniamin, dar și de monahi din Țara Românească precum Gherontie și Grigorie Dascălul. Ceea ce aceștia traduceau din marea literatură patristică, Veniamin tipărea la Neamț. Așa s-au tipărit peste 100 de cărți cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, dar și cu cheltuiala sa, atât la Neamț, cât și la Iași. Să nu uităm că la Neamț activase și celebra școală ascetico-filologică a lui Paisie Velicikovski, îndrumător duhovnicesc al lui Veniamin. Astfel se explică și numărul mare de traduceri patristice care au putut vedea lumina tiparului în această efervescență culturală, fără precedent în Moldova. Pe lângă literatura patristică, tradusă acum în românește, se vor mai tipări cărți de cult, dar și manuale pentru școlile teologice.

Rolul pe care l-a jucat Neamțul în istoria tiparului în Moldova avea să-l îndeplinească Mănăstirea Căldărușani în vremea Sfântului Mitropolit Grigorie Dascălul. În prima fază a păstoriei sale, Mitropolitul Grigorie a tipărit la tipografia mitropolitană. După cum se cunoaște, între 1829 și 1832 a fost surghiunit la Chișinău, iar după ce i s-a permis să se întoarcă, în februarie 1832, s-a oprit pentru o vreme la Buzău, reînviind activitatea tipografică ce încetase din 1768. La Buzău aveau să apară patru dintre traducerile lucrate de el în exil. În drumul de întoarcere pe scaunul mitropolitan, s-a oprit la Căldărușani cu scopul de a înființa o tipografie, unde cu puțin înainte de a muri (22 iunie 1834) trimitea spre publicare „Viețile Sfinților” în 12 volume, după prima ediție de la Neamț (1807-1815).

La Buzău, Episcopul Chesarie a îmbunătățit performanța tipografică a eparhiei cumpărând una nouă de la Buda, deoarece aceea a lui Grigorie Dascălul era una provizorie. Cel căruia i s-a încredințat conducerea acesteia era fostul conducător al tipografiei particulare de la Cișmeaua Mavrogheni, al cărei proprietar devenise, la 1831, Ion Heliade Rădulescu, după ce o cumpărase de la Constantin Caracaș. În tipografia de la Buzău s-au tipărit, din 1834 până la 1846 (data morții lui Chesarie), peste 50 de cărți. Un vrednic urmaș al său, Episcopul Filotei (1846-1860), fost monah al mănăstirilor Neamț, Vatoped și „Sfânta Ecaterina” din București, a continuat activitatea tipografică la Buzău tipărind peste 25 de cărți, începând din 1853.

Transilvania a ieșit și ea din situația precară din punct de vedere al activității tipografice, odată cu urcarea pe tronul mitropoliei sale a unei per­sonalități de talia lui Andrei Șaguna (1848-1873), artizanul re­con­struc­ției naționale și cultu­ral-bisericești a acestui principat. El a fost autorul multor lucrări necesare mediului bisericesc și teologic, lucrări ce trebuiau publicate, iar faptul s-a concretizat în tipografia de la Sibiu.