Religie şi ştiinţă
Trăim Viața fără să-i putem pătrunde până la capăt taina

Trăim Viața fără să-i putem pătrunde până la capăt taina

Cititorule, te îndemn să îţi găseşti o clipă de liniște. Îndepărtează-te, când poţi, de zgomotul și graba obișnuită a zilei şi aruncă o privire atentă asupra lumii înconjurătoare. Chiar dacă nu ai dobândit încă prețioasa obişnuinţă a contemplației, cunoscută mai ales celor despătimiți, cu puțin răgaz şi efort vei descoperi, chiar în lucruri banale, aspecte de-a dreptul uimitoare. O astfel de întreprindere nu va fi ușoară. În multe privințe viața pe care o alegem ne împiedică să trăim bucuria autentică, cel mai adesea gratuită, de pe urma acestor minuni.
Suprastimularea senzorială, supraîncărcarea cognitivă sau multiplicarea artificială a dorințelor, situații întâlnite în decorul obișnuit al societății de consum, modifică nu doar tiparele de viață, ci și dispozițiile interioare, modul în care gândim și receptăm lumea, putând fiecare în parte dintre ele să influențeze semnificativ dorințele și idealurile noastre. 

Trăim ani binecuvântaţi, în câteva privinţe cel puţin. Una dintre acestea ar fi aceea că avem parte, în forme tot mai accesibile, de bagajul imens de cultură strâns de-a lungul secolelor de înaintaşi. Putem purta cu noi astăzi, pe oriunde am merge, câteva mii de titluri esenţiale, cărţi neprețuite, care ne pot instrui spiritul, într-un mic stick, la brelocul de la chei. O altă binecuvântare, tot mai evidentă în ultimii ani, o reprezintă volumul imens de informaţii strânse cu grijă din întreaga osteneală a cercetătorilor pe întreg pământul. Un depozit imens de date și rezultate, care crește considerabil cu fiecare zi, ne stă astăzi la dispoziție. Găsim în el numeroase ocazii de uimire, privind universul, microcosmosul, proprietățile extraordinare ale materiei, miracolele vieții sau tainele fascinante ale conștiinței omenești. Greu va fi cuiva să descopere, în rândul cercetătorilor sau exploratorilor, oameni blazați, răpuși de plictiseală, iar aceasta poate fi o dovadă bună în sprijinul convingerii că lumea în care trăim și viața pe care o avem la îndemână, în acest univers deopotrivă cognoscibil și plin de taine, sunt rânduite să ne surprindă.

Iar și iar universul miraculos

Vrei să ridicăm ochii spre cer? Ne întâmpină un abis: imensitatea inimaginabilă a cosmosului, una din cele mai copleșitoare dovezi că lumea e croită pentru spiritul tău, al meu, al oricărui semen. În ea se oglindește cel mai bine apetența, adesea neștiută, dar aproape întotdeauna irezistibilă pentru infinitate. Faptul că spiritul omenesc nu capitulează, generații la rând, de-a lungul istoriei, în fața acestei imensități de spațiu luminat de stele dove­dește fenomenala perse­verență a omului, pentru o cât mai adâncă pătrundere a tainelor universului, către deplina cuprindere a lui prin spirit.
Poți avea răgazul să privim pământul? Un alt abis ne așteaptă și aici - microcosmosul, cu entitățile lui misterioase: protonii, neutronii, particulele elementare, compunând toate universul formelor și texturilor materiei, lumea lucrurilor pe care le atingem, le construim, le consumăm. Pachetele acestea de energie și cuantele de acțiune care le leagă în diverse structuri respectă cu strictețe o ordine nu tocmai simplă, sprijinind chimia extraordinar de fertilă a lumii noastre. O chimie capabilă să asigure varietatea câtorva zeci de milioane de substanțe și compuși cu proprietăți dintre cele mai diverse, ce pot încorpora aproape tot ceea ce ne-am dorit să construim.
Dar dacă vrei să ne uităm o clipă la ramura unui copac înverzit, chiar la cea mai mică dintre frunzele abia răsărite, și aici vom găsi motive de uimire care ne taie respirația. Biologii ne vor spune că avem de-a face, chiar în mica frunză aleasă, cu o întreagă uzină ce întreține, extrem de eficient, viața. Această platformă industrială în toată puterea cuvântului depășește în complexitate, în miniaturizare și în eficacitate tot ceea ce noi oamenii am putut construi până acum.
Vom da peste o astfel de uimire și dacă ne oprim privirea la o furnică. Este vorba despre una dintre cele mai puternice făpturi, dintre toate cele cunoscute pe Terra, vietatea cu cea mai dezvoltată musculatură, dacă ne raportăm la dimensiuni. Într-adevăr, furnicile pot tracta, cu mandibulele lor, obiecte de până la 50 de ori mai grele decât propria lor greutate!

Inepuizabila taină a vieții

Și dacă toate acestea încă nu ne uimesc, sau nu au reușit să ne oprească în loc din marșul forțat al zilei, din vraja grăbită și superficială a lumii noastre, taina alcătuirii propriului nostru trup, pe care îl resimțim în fiecare zi, va fi o provocare mai greu de ignorat. Avem șansa, în fiecare ceas de viață, să trăim iar și iar acest mister. Câteva mii de miliarde de celule vii, înlănțuite între ele în mai multe organe și țesuturi, constituie viața biologică a trupului, ascunzând în mine, în tine și în fiecare semen misterul vieții unui singur subiect, oferindu-ne șansa mișcării și receptării unitare a acestei lumi, posibilitatea exprimării de sine și neprețuita putință de a simți dragostea, bucuria și durerea semenilor noștri. Purtăm în noi și cu noi, în fiecare zi, miliardele de celule, și știm că suntem mai mult decât ele. Trăim viața fără să-i putem pătrunde până la capăt taina. Cu tot efortul poeților și filosofilor, al oamenilor de știință și al celor puternici în spirit, care au străpuns cu ascuțimea gândurilor lor până în profunzimea condiției omenești, taina acestei condiții paradoxale nu a pălit încă.
Dar, dincolo de aceasta, o uimire chiar mai mare ne însoțește pretutindeni, fără să fie prea adesea sesizată: putința cuprinderii noastre, prin spirit, a puzderiilor de miracole care stau împrăștiate prin câmpul lumii și al vieții. Avem enorma șansă, un dar neprețuit, de a sesiza, cel mai adesea într-o formă evidentă, prin chiar simțurile trupului, o parte considerabilă din adâncimile, depărtările, frumusețile, complexitatea și dinamica lumii sensibile. Avem putința fenomenală de a sesiza și legăturile adânci existente între aceste taine ale lumii, înțelegând și legătura lor cu noi. Și, în același timp, putem sesiza, parcă cu un alt ochi, lăuntric, deși privim cu aceiași ochi, fața luminată și zâmbetul larg al unui copil care întâlnește, după o vreme, chipul mamei și îmbrățișarea ei plină de dragoste.
În fine, peste toate, avem o putință chiar mai minunată decât cele spuse, de a lega toate aceste planuri distincte, forme diferite de frumusețe și raționalitate, unele adecvate rațiunii și judecăților reci ale logicii, altele potrivite sensibilității noastre afective, conferindu-le un sens cuprinzător, putând să le punem să slujească binele, în vederea edificării noastre și a semenilor. Ajungem, în felul acesta, să completăm, prin lucrarea noastră, potențialul minunat al lumii în care trăim, punând toată diversitatea ei sub specia binelui și în legătură cu viața concretă a semenilor.
Între toate făpturile, numai noi, oamenii, ființe raționale, putem strânge toate miracolele lumii și le putem orienta, odată cu datele cunoașterii științifice care le furnizează, spre lucrarea bună care să aibă ca destinatar pe semenii noștri și întreaga Creație.

Umbrele vieții și luminile Revelației

Totuși, oricine va căuta uimitoarele taine ale vieții va întâlni, cu siguranță, și numeroasele date alarmante despre starea lumii, situațiile dramatice ce afectează multe regiuni de pe glob, faptele regretabile și numeroasele nedreptăți cotidiene. Mai presus de toate aceste provocări curente, pe care le întâlnim la tot pasul, suferința și moartea întunecă, asemenea unor umbre de neșters, chipul lumii și al vieții, acoperind parcă, în întregime, tainele și frumusețile lor adânci. De aceea, suferința și moartea omului, ca dușmani de neînvins, și perisabilitatea întregului univers măcinat de entropie ar putea forța abaterea reflecției de la formidabilele daruri ale vieții și înțelegerii la tragica viață a omului, plină de amărăciune.
Ar fi întocmai așa, dacă existența s-ar mărgini la cele sensibile. Însă lucrurile stau altfel. O taină mai adâncă, mai copleșitoare decât cele pomenite până acum pătrunde întreaga existență, copleșind cu lumină toate umbrele suferinței și ale morții. Un univers inteligibil, teritoriul credinței, înfășoară universul sensibil - teritoriul științei - entropic și stăpânit de moarte, dezvăluind - prin Revelație de data aceasta, temeiurile, înțelesurile adânci și finalitatea celor ce se pot sesiza prin cercetarea obișnuită în planul sensibil al vieții.
În Lumina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, înțelegem că taina vieții nu e viața în lume. Nu e faptul că existența e mai mare decât lumea sesizată de simțuri. Descoperirea făcută prin Întruparea Logosului arată, oricărui spirit deschis să primească cele mai presus de rațiune, înțelesuri năucitoare despre condiția omului și a lumii, despre temeiurile și finalitățile lor. Privilegiul cel mai mare al vieții nu este că o putem trăi, sau că ne simțim mereu mânați să o cunoaștem, sau că am putea ajunge să atingem un fel de sapiență inepuizabilă, trăind mereu uimirea referitoare la adâncul ei și al nostru, departe de senzația că am putea epuiza acest mister. Darul cel mai mare îl reprezintă faptul că trăim într-o lume creată din iubire pentru noi, de Cineva Care ni le-a dăruit pe toate și Care la plinirea vremii S-a dăruit și pe Sine pentru noi, ca să ajungem să trăim o viață deplină în comuniune cu El.
Uimirea, așadar, e legată de bunătatea Lui, întrucât Fiul lui Dumnezeu făcut om a murit pentru el, ca toate relele lumii și vieții să aibă sfârșit, ca el să trăiască viața veșnică într-o bucurie deplină. Aceasta este uimirea care ne lasă fără cuvânt: negrăita Lui înțelepciune și dragoste pentru noi, arătate în aceea că a ales moartea de bunăvoie, cu trupul, ca să omoare moartea noastră. Hristos surpă tirania celui rău, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, care ne stăpânea prin înşelăciune, „întinzând trupul biruit în Adam ca armă împotriva lui şi biruindu-l. Prin aceasta a arătat trupul, înghiţit mai înainte de moarte, înghiţind pe înghiţitoarea moarte şi stricând viaţa aceleia (a morţii) prin moarte firească. Trupul Lui S-a făcut Vicleanului otravă, ca pe toţi câţi izbutise să-i înghită câtă vreme i-a stăpânit prin moarte să-i verse afară. Iar neamului omenesc acelaşi trup îi dăruieşte viaţă, împingând ca pe o frământătură toată firea spre învierea vieţii. Căci mai ales pentru aceasta Cuvântul, fiind Dumnezeu, se face om (cu adevărat străin lucru la auzire!) şi primeşte de bunăvoie moartea trupului”1.

Învierea lui Hristos, ştiinţa făpturilor văzute şi a celor cugetate

Darul mai adânc, primit din iubirea lui Dumnezeu și brațele Fecioarei, este Fiul, a Cărui iubire nu e biruită de păcatele omului și de scăpările vieții noastre nedepline. „O, voi cei cu dreaptă socoteală! Veniţi şi vă minunaţi! Cine are o cugetare înţeleaptă şi minunată, ca să se minuneze după vrednicie de harul Făcătorului nostru? El este răsplata păcătoşilor, căci în loc de răsplătirea cea dreaptă, El îi răsplăteşte cu învierea; şi trupurile lor, care au călcat legea Lui, le îmbracă cu slava nestricăciunii. (…) Slavă Ţie pentru cele două lumi ce le-ai făcut spre creşterea şi bucuria noastră, ridicându-ne prin toate cele ce le-ai făcut spre cunoştinţa slavei Tale, de acum şi până în veci”!2
În lumina Întrupării, a Răstignirii, a Morții și Învierii Lui, înțelegem că darurile lumii și vieții sunt o introducere în viața tainică a dăruirii Sale către noi și în vederea vieții noastre veșnice. „Taina întrupării Cuvântului cuprinde în sine înţelesul tuturor ghiciturilor şi tipurilor din Scriptură şi ştiinţa tuturor făpturilor văzute şi cugetate. Căci cel ce a cunoscut taina crucii şi a mormântului a înţeles raţiunile celor mai înainte spuse; iar cel ce a cunoscut înţelesul tainic al învierii a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a întemeiat toate de mai înainte”3.
De aceea, strădania de a înțelege fenomenele lumii sensibile pregătește deprinderea de a-i înțelege lucrările Lui. Înțelegerea lumii nu e încă deplină, câtă vreme nu includem în înțelegerea noastră înțe­lesurile descoperite de El și în El. În expresia concretă a puterii și iubirii Lui arătate în Creație și Scriptură se întrevede că putința spiritului omenesc de a cuprinde diversitatea planurilor lumii și vieții sensibile derivă din faptul că toate au fost făcute prin Dumnezeu Cuvântul și pentru El. De aceea, omul - făcut și el după Chipul Logosului, le adună în sine pe toate, așa cum a cuprins în Sine întreaga Creație Hristos-Cuvântul lui Dumnezeu făcut om. De aceea, unitatea lumii suferă încă de rănile dezbinării, până ce ne vom uni în El. Tot așa, în lumina Întrupării și a Învierii, e înțeleasă și condiția de imposibilitate pe care o încercăm mereu, în strădania de epuizare a misterului vieții. Ne scapă înțelesul ultim al vieții - deși o trăim fiecare dintre noi pe a sa, ceas de ceas -, pentru că viața noastră, netrăită în stare de jertfă pentru semeni și nedeplin unită cu Cel Ce este Viața lumii, încă nu e viață.

Note:
1 Sf. Maxim Mărturisitorul, Tâlcuire la Tatăl nostru, în Filocalia,
vol. II, Editura Humanitas, 1999, p. 253.
2 Sf. Isaac Sirul, Cuvânt despre nevoință, cuv. 60, în Filocalia,
vol. X, Ed. Humanitas, 2008,
pp. 282-293.
3 Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, suta întâi, cap. 66, în
Filocalia, Ed. Humanitas, 1999, vol. II, p. 150.


Galerie foto:
 

 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!