Documentar
Trăirea pilduitoare a stareţului octogenar

Trăirea pilduitoare a stareţului octogenar

27 Ianuarie 2011

La câteva ceasuri de voroavă, în liniştea bătrânei poieni a lui Atanasie, în arhicunoscuta Sihăstrie de astăzi, Arhimandritul Victorin Oanele deapănă amintiri din vremuri de demult, pe care le-a trăit în îndelungata sa viaţă monahală. Unul dintre cei mai statornici şi harnici călugări români împlineşte 80 de ani de viaţă şi aproape 60 de când Dumnezeu i-a îndreptat paşii spre Sihăstria, schitul ascuns în Munţii Neamţului, care atunci abia îşi dobândise statutul de mănăstire.

Arhim. Timotei Aioanei

Fratele Vasile Oanele, născut în ţara Vrâncioaiei la 1 februarie 1931, a crescut într-unul din cele mai frumoase plaiuri româneşti. Cu ani în urmă am poposit în satul lui natal împreună cu arhimandriţii Clement Haralam şi Vitalie Danciu, cunoscând-o pe mătuşa Safta, mama stareţului, care se apropia de vârsta centenară. Din locul acela cu frumuseţi paradiziace, fratele Vasile a plecat în Munţii Neamţului, urmând peste veacuri itinerarul Cuvioasei Teodora de la Sihla. După scurte popasuri la schiturile Tarniţa şi Tarcău, fratele Vasile Oanele a bătut la poarta Sihăstriei în ziua de 3 mai 1952. Printre monahii începutului de care-şi aminteşte se numără Nechifor Dorobanţu şi Daniil Sandu Tudor, cel din urmă fiindu-i naş de călugărie la 18 octombrie 1953, iar stareţ al Sihăstriei era protosinghelul Ioil Gheorghiu, un om bun, rugător şi milostiv.

În timpul vizitei în Mitropolia Moldovei a Patriarhului Chiril al Bulgariei, a fost hirotonit de acesta ierodiacon la Mănăstirea Neamţ, în ziua de 18 octombrie 1954. A trecut prin multe ascultări monahale, cum ar fi: arhondar, magazioner, bucătar, ghid, secretar, profesor la Şcoala monahală, remarcându-se însă vreme îndelungată ca un atent şi competent econom al mănăstirii. Priceput, harnic, aspru şi neînduplecat, era prezent de dimineaţă până seara, chiar şi noaptea dacă era nevoie, trudind cu ceilalţi vieţuitori pentru treburile Martei, adică cele administrative, hulite adeseori în anumite medii, dar atât de trebuincioase mersului firesc al vieţii. A cunoscut perioada grea a decretului comunist 410/1959, când Sihăstria a rămas aproape pustie. După decret, acolo s-a înfiinţat un azil care a adăpostit aproape 130 de călugări bătrâni, îngrijiţi cu atenţie şi spirit altruist de o mână de părinţi, obligaţi de regimul comunist să renunţe o vreme chiar la uniformele monahale, dar mai departe păstrători întru toate ai duhului filocalic.

La 13 noiembrie 1972, părintele Victorin Oanele (hirotonit ieromonah la 29 august 1971 la hramul Mănăstirii Secu de către Episcopul-vicar de la Iaşi, Irineu Crăciunaş Suceveanul) a fost numit de către Mitropolitul Justin Moisescu al Moldovei şi Sucevei stareţ al Mănăstirii Sihăstria, succedându-l pe protosinghelul Longhin Pop.

Cea mai îndelungată stăreţie din istoria Sihăstriei

În timpul celei mai îndelungate şi prospere stăreţii din istoria de aproape patru veacuri a Sihăstriei, mai îndelungată cu câţiva ani decât a protosinghelului Ioanichie Moroi, care deţinea recordul longevităţii, Arhimandritul Victorin Oanele are privilegiul de a fi avut în obştea sa monahi cuvioşi şi chiar sfinţi, de talia ieroschimonahului Paisie Olaru, a arhimandriţilor Cleopa Ilie, Partenie Buşcu, Damaschin Barbacaru, Ioanichie Bălan, a protosinghelilor Casian (Onufrie) Frunză, Ioil Gheorghiu, Veniamin Barbacaru, Clement Hotnog, Varsanufie Lipan, Calinic Lupu, dar şi alţii mai tineri sau mai vârstnici, modele de autentică trăire monahală.

Împletind ca într-o aleasă cunună îndatoririle şi purtând cu bucurie crucea unor grele ascultări, aceşti părinţi au făcut din Sihăstria, în timpul stăreţiei Arhimandritului Victorin Oanele, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri româneşti şi mult apreciată în mediile ortodoxe şi creştine din întreaga lume.

O biserică măreaţă, asemenea unei catedrale, una de lemn în cimitirul mănăstirii, alte şase biserici şi paraclise noi, cu picturi şi mobilier, la schiturile afiliate mănăstirii, chilii, case oficiale, gospodării anexe, acareturi, grădini, stâni, drumuri, garduri trainice întinse pe mulţi kilometri şi alte multe împliniri poartă pecetea acestei îndelungate slujiri a părintelui Arhimandrit Victorin Oanele pentru Biserica lui Hristos şi pentru slujirea monahală în special.

A învăţat de la marii călugări ai mănăstirii arta smereniei, iubind discret, fără ostentaţie, rugăciunea. Când multiplele ascultări nu-i îngăduiau prezenţa fizică la slujbele liturgice, absenţa era suplinită de rugăciunea tainică a minţii şi de părerea de rău că nu se putea alătura fraţilor rugători din biserică.

Asculta cuviincios la consiliile mănăstireşti sfaturile cunoscuţilor duhovnici - între ei, părinţii Paisie şi Cleopa pe care i-a iubit îndeosebi - şi recunoştea înaintea lor, cu sinceritate de copil, carenţele pe care le purta, ca orice muritor, în propria-i desagă.

Dumnezeu a rânduit ca în vremea stăreţiei sale să oficieze tunderea în monahism a peste 200 de vieţuitori ai mănăstirii, doi dintre ei urcând înalta treaptă a arhieriei: cel de-al şaselea Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel, şi Episcopul-vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române din Europa Occidentală şi Meridională, Preasfinţitul Marc Alric Nemţeanul.

Mănăstirea Sihăstria a fost vizitată în timpul stăreţiei Arhimandritului Victorin Oanele de numeroşi întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe surori şi de mari ierarhi ai lumii ortodoxe, unii dintre ei invitaţi special în timpul arhipăstoririi la Iaşi a Mitropolitului Daniel Ciobotea.

Astfel, Arhiepiscopul Constantinopolului, Noua Romă şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Partenie al Alexandriei, Pavle al Serbiei, Hrisostom al Ciprului, Hristodulos, fericitul Arhiepiscop, Sava al Varşoviei, Ioan al Kareliei, Ieronim al Atenei (ca Mitropolit al Tivei şi Livadiei), Teoctist şi Daniel ai Bisericii Ortodoxe Române şi mulţi alţii au înălţat rugăciuni fierbinţi în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, în care, la jumătatea veacului al XVII-lea, şapte sihaştri de la Mănăstirea Neamţ au întemeiat Sihăstria lui Atanasie, cum se numea atunci.

La cei 80 de ani dăruiţi de Dumnezeu, părintele Victorin păstrează o tinereţe a râvnei duhovniceşti, având încă multe proiecte pentru mănăstirea inimii sale.

Dincolo de vorba aspră pe care o păstrează vrânceanul sihăstrit, se ascunde o puternică iubire pentru monahii din preajmă şi mai ales pentru Mănăstirea Sihăstria. Fiecare cărămidă ori lespede de piatră şi absolut toate lucrările înălţate într-o perioadă de aproape 60 de ani înseamnă de fapt totala dăruire şi slujire a stareţului Arhimandrit Victorin Oanele, octogenarul care şi-a păstrat, în ciuda anilor care au trecut, o exemplară tinereţe.

"Dincolo de vorba aspră pe care o păstrează vrânceanul sihăstrit, se ascunde o puternică iubire pentru monahii din preajmă şi mai ales pentru Mănăstirea Sihăstria."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!