„Trebuie să facem ceva pentru copiii noştri“

Angela Aciobăniţei, 25 Iunie 2007

▲ Sub motto-ul „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor“, între Biserica „Vovidenia“ şi mai multe unităţi de învăţământ din Botoşani s-a dezvoltat un parteneriat ▲ În cadrul acestuia, în prima jumătate a lunii iunie, a avut loc un concurs de cunoştinţe religioase şi apoi un pelerinaj la mănăstiri din judeţul Botoşani ▲ „Noi nu numai că nu-i oprim pe elevi de la astfel de activităţi, dar considerăm că e de datoria noastră să le arătăm care este calea ce duce la Hristos. Într-o lume orbită de atâtea patimi, de orgolii, de răutate, trebuie să facem ceva pentru copiii noştri“ ▲

Între Biserica „Vovidenia“, şi Liceul ,,A. T. Laurian“, Şcoala nr. 6 „Grigore Antipa“ şi Şcoala Specială din Botoşani s-a dezvoltat un rodnic parteneriat. În cadrul acestuia, în luna iunie a.c. a avut loc o serie de interesante activităţi. Astfel, pe 12 iunie, la Şcoala Specială Botoşani, s-a desfăşurat prima ediţie a dialogului - concurs ,,Mugurii Credinţei“.

La întâlnire au participat câte 10 elevi din clasele V – VIII de la cele trei unităţi de învăţământ implicate în program, conduşi de profesoarele Elena Aghiniţei, Cristina Andrieş şi Alina Răileanu.

Oaspeţii Şcolii Speciale, respectiv cei de la Liceul „A. T. Laurian“ şi Şcoala nr. 6 „Grigore Antipa“ au fost invitaţi să viziteze mai întâi Cabinetul de religie, înfiinţat în februarie 2007, şi să vizioneze colecţia de icoane pictate pe sticlă şi pe piatră de membrii Cercului de pictură din şcoală.

Concursul propriu zis a constat în trei probe, prin care elevii au fost solicitaţi să răspundă cerinţelor, lucrând în echipă, pe grupe şi individual.

Toţi concurenţii au dovedit că posedă cunoştinţe temeinice, la nivelul programelor de religie din ciclul gimnazial. Răspunsurile originale, pline de spontaneitate au stârnit ropote de aplauze din partea tuturor celor prezenţi.

Preotul paroh al Bisericii „Vovidenia“, pr. Partenie Apostoaie, iniţiatorul concursului, s-a arătat, în final, foarte impresionat de răspunsurile elevilor, dar şi de disponibilitatea lor de a se apropia de Dumnezeu, de a–I sluji şi i-a asigurat că, dacă vor urma învăţăturile Bisericii, se vor număra printre „preferaţii lui Dumnezeu“.

Tuturor participanţilor li s-au acordat diplome şi, prin grija şi efortul material al parohiei „Vovidenia“, toţi elevii au primit cărţi şi reviste cu conţinut religios, „hrană duhovnicească, de care creştinii au mare nevoie“, după cum a spus părintele Apostoaie. Apoi, toţi copiii au zăbovit în curtea şcolii, proaspăt primenită şi mirosind a flori de tei şi a iarbă, cunoscându-se între ei şi schimbând impresii.

Pelerinaj la mănăstiri

Aceiaşi elevi şi aceiaşi profesori s-au revăzut a doua zi, miercuri, 13 iunie, în Biserica „Vovidenia“, spre a pleca împreună într-un pelerinaj la mănăstiri botoşănene. Întâmpinându-i cu un zâmbet cald, părintele Apostoaie le-a vorbit despre istoricul bisericii, a citit rugăciunea pentru călătorie şi a dat binecuvântarea. Prin bunăvoinţa părintelui şi cu sprijinul material al parohiei „Vovidenia“ pelerinajul a urmat traseul: Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Oneaga, Mănăstirea Sihăstria Voronei (Peştera Sihaştrilor). Pelerinajul s-a dovedit un bun prilej de apropiere, de cunoaştere şi de comunicare între elevii celor trei şcoli. Împreună au cântat cântece religioase, s-au rugat şi au ascultat cu luare aminte cuvintele maicii stareţe Teofana Scântei, de la Mănăstirea Vorona, şi ale părintelui Calinic, de la Mănăstirea Sihăstria Voronei.

După ce s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Onufrie de la Mănăstirea Sihătria Voronei şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, părintele Calinic a invitat toţi pelerinii să servească prânzul.

În seara aceleiaşi zile - miercuri, 13 iunie, de la orele 18 -, o parte dintre elevi a participat la Taina Sfântului Maslu, rugându-se împreună cu preoţii slujitori, ca Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor iertare de păcate, sănătate şi mântuire.

Posibilitate de a pune în aplicare cunoştinţele religioase

Astfel s-au încheiat acţiunile propuse prin acordul de parteneriat la sfârşitul anului şcolar 2006 - 2007.

În final, profesoara Alina Răileanu ne-a declarat: „Noi nu numai că nu-i oprim pe elevi de la astfel de activităţi, dar considerăm că e de datoria noastră să le arătăm care este calea ce duce la Hristos. Pentru că, o spun cu regret, am impresia că se împuţinează numărul celor care găsesc o fărâmă de timp şi pentru Dumnezeu şi care-i îndeamnă şi pe copii să le urmeze exemplul. Într-o lume orbită de atâtea patimi, de orgolii, de răutate, trebuie să facem ceva pentru copiii noştri. Activităţile de acest gen sunt menite să-i pună pe elevi în situaţia de a-şi dovedi nu numai capacitatea de a-şi însuşi cunoştinţele de religie, ci şi de a le pune în aplicare, lucru dovedit prin anumite priceperi şi deprinderi pe care noi trebuie să avem grijă să şi le însuşească, desigur, fără constrângere. Mulţumim părintelui Partenie pentru deschiderea şi disponibilitatea de care a dat dovadă, enoriaşilor parohiei «Vovidenia», dar şi doamnelor profesoare şi elevilor de la Liceul «A. T. Laurian» şi Şcoala nr. 6 pentru că au acceptat să fie oaspeţii noştri. Le mulţumim pentru că, la rândul lor, ca parteneri, au făcut posibilă desfăşurarea acestor activităţi. Să dea Bunul Dumnezeu să mai avem asemenea ocazii, care să ne ajute în creşterea noastră duhovnicească şi să ne păstrăm nădejdea că, atât noi, cât şi cei pe care îi educăm, vom vedea slava Sa în Împărăţia cea Cerească.“


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!