Reportaj
Duminica Ortodoxiei la Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului“ din Trieste, 5 martie 2017

Trieste, locul în care românii şi-au chemat Biserica după ei

Augustin Păunoiu, 16 Aprilie 2017

Povestea parohiei din Trieste ar putea constitui scenariul pentru un film care să ruleze cu succes la orice festival de gen din Europa. Ea începe în apropierea Paştilor anului 2005, odată cu venirea în Italia a preotului Constantin Eusebiu Negrea. Părintele fusese hirotonit în 1999 de fostul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Daniel, actualul Patriarh al României, pentru un sat de lângă Paşcani, Hălăuceşti. Dar după şase ani de pastoraţie în Moldova, el a fost solicitat ca slujitor printr-o scrisoare adresată Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale de comunitatea românilor ortodocşi din Ivrea, Torino.

Înainte cu două zile de sărbătoarea Floriilor a anului 2005, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Hălăuceşti, județul Iași, a fost sunat de Preasfinţitul Siluan al Italiei, care i-a spus scurt: „Aţi depus o cerere pentru a sluji unei comunităţi româneşti din Italia. Ea a fost aprobată. Vă rog să vă faceţi bagajele şi să veniţi cât puteţi de repede. De Învierea Domnului veţi oficia Liturghia nu în România, ci aici, la noi.” Preotul a rămas fără replică. Nu depusese nici o cerere. Dar a ascultat glasul lui Dumnezeu ca oarecând Avraam şi a pornit la drum. „În Peninsulă nu fusesem decât o singură dată. Mi s-a prezentat o listă cu mai multe localităţi dintre care trebuia să aleg una unde să organizez comunitatea română ortodoxă într-o parohie. Ivrea, orăşelul unde mai ştiam câţiva români, nu figura între ele. Am optat pentru Trieste, un oraş important, port la Marea Adriatică, unde însă nu cunoşteam pe nimeni. Se pare că românii de acolo aveau nevoie mai mare de un preot ortodox. Aşa a început istoria mea pe pământ italian”, îşi aminteşte părintele Negrea. Da, românii au plecat la muncă în Italia, pentru că în România nu mai puteau sta din cauza sărăciei, dar şi-au chemat şi preoţii acolo. Şi-au chemat Biserica după ei. Lucrau în străinătate, dar voiau să fie binecuvântaţi şi slujiţi de un preot de-al lor. Erau orfani de Dumnezeu, de slujitorul Lui. Şi el a venit. Pe căile ştiute doar de El. Prima sărbătoare, la care s-au adunat atunci destul de puțini ortodocşi români din Trieste, a fost cea care a dat şi hramul noii parohii, Învierea Domnului.

Via dell’Istria 71, cartierul San Giacomo

Pentru că nu aveau o biserică proprie, timp de câteva luni, românii s-au rugat împreună cu fraţii lor întru credinţă, greci. Apoi au obţinut din partea Primăriei oraşului dreptul de a sluji într-o fostă biserică anglicană. De la an la an, numărul românilor din Trieste a crescut constant. În 2005, erau 500 de români, pentru ca peste 10 ani să fie de cinci ori mai mulți. Actualmente în Trieste locuiesc şi muncesc oficial aproximativ 3.000 de români şi basarabeni, iar membri înscriși ai Parohiei „Învierea Domnului” sunt 863 de creștini ortodocși. Se impunea gă­sirea unui spaţiu necesar des­fă­șurării unei bune activități paro­hiale. Românii aveau nevoie de o biserică a lor, mai mare. După ani de tratative cu arhiepiscopii cato­lici de Trieste, demersuri întreprinse de părintele Eusebiu împreună cu Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, ei au dobândit ceea ce doreau de mult. Un aport deosebit la a­ceastă reușită l-au avut și au­to­ri­tă­țile locale, precum și Consula­tul General al României din Trieste.

Astăzi, orice compatriot care vizitează Italia şi, ajungând în oraşul port la Marea Adriatică, vrea să participe la o Liturghie în limba părinţilor lui poate găsi biserica ortodoxă a românilor setând GPS-ul maşinii sale pe adresa Trieste, Via dell’Istria 71, cartierul San Giacomo.

Dar povestea acestei parohii nu se sfârșește cu venirea părintelui Negrea în Italia, ci de-abia de aici începe. La Trieste el a creat o Românie în miniatură, unde credincioșii din toate provinciile țării natale se unesc nu doar cu Dumnezeu, prin Sfintele Taine, prin Spovedanie și Împărtășanie, prin Botez și Sfântul Maslu, ci sporesc în comuniune unii cu alții, prin diverse activități culturale și educative, ca să păstreze cât mai bine identitatea lor românească. Cei care alcătuiesc comunitatea românilor triestini au fiecare o întreagă istorie legată de sălășluirea lor pe meleagurile fraților de ginte latină.

„În străinătate ne-am redescoperit credința”

Familia Neculai și Alla Robu se gândesc cu o lacrimă în ochi la ple­carea lor din România. „În general, pleacă în străinătate cei cu nevoi financiare acute. Familia noastră, din păcate, n-a fost o excepție. Am luat drumul străină­tății în anul 2003; la început a venit soțul meu, Neculai, după aceea eu, pentru ca mai apoi să reîn­tregim deplin familia. În 2010, am adus-o și pe fetița noastră Teodora Robu, născută în România, în 1998, și din anul 2014 Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă un copilaș, un băiețel, Efrem Ionuț. Nu a fost nici simplu și nici ușor să lăsăm în țară totul... și să pornim spre necunoscut. Străinătatea poate oferi o relativă bună­stare economică (în cazurile fericite), însă din punct de vedere afectiv, am putea spune că este rece și neprietenoasă. Atunci când te afli într-un mediu străin, îți dorești să fii aproape de cei care împărtășesc aceleași valori cu tine, iar credința în Dumnezeu și Biserica creează această «sudură» între membrii comunității. În străinătate, noi, românii, ne-am re­descoperit ca oameni, ne-am redes­coperit credința. Așa a ajuns și familia noastră să cunoască Biserica Ortodoxă Română din Trieste în anul 2007 și pe părintele paroh Constantin Eusebiu Negrea, cu ajutorul căruia am de­pă­șit și continuăm să depășim, mai lesne, dificultățile și obstacolele cu care ne confruntăm”, își aduce aminte Alla Robu, nelipsită cu familia ei de la slujbele bisericii.

„A merge la biserică înseamnă a te întâlni cu propriul suflet”

O altă enoriașă a Parohiei „Învierea Domnului” este și Gina Pilat. Venită în Italia cu opt ani în urmă cu o bursă de studii la „Scuola Interpreti e Traduttori”, între timp s-a stabilit la Trieste, unde și-a întemeiat propria familie, căsătorindu-se și având un copil de 5 ani. A ajuns să-l cunoască pe părintele Negrea și comunitatea ortodoxă românească prin 2011. E bucuroasă că Dumnezeu i-a făcut acest dar și recunoaște: „Părintele este o persoană deosebită și a încercat și încearcă întotdeauna să facă din membrii parohiei o mare familie. Îndemnul lui de a participa la viața duhovnicească, cu mic, cu mare, este neostenit. Veghează asupra tuturor și ne încurajează în bătăliile vieții. Datorită lui am descoperit marea tradiție ortodoxă care ne-a fost transmisă și am început să înțeleg valoarea ei. Părintele este foarte activ în viața parohiei și face cateheză nu numai copiilor, dar și celor mari în fiecare duminică după Sfânta Liturghie. Perioada comunistă ne-a privat de o viață duhovnicească autentică, inclusiv de o adâncă înțelegere a ceea ce înseamnă Ortodoxia, iar aceste aspecte trebuie recuperate. În fiecare duminică descopăr lucruri pe care nu le știam și primesc învățături lămuritoare despre propria mea credință. Cuvintele cele mai frumoase ale părintelui care mi-au rămas adânc întipărite în inimă sunt legate de participarea la slujbele dum­ne­zeiești, fiindcă «a merge la biserică înseamnă a te întâlni cu propriul suflet»”.

Ultimii care au ales să ne vorbească despre cum i-a unit și apropiat de parohia românească din Trieste au fost soții Ionuț și Luisa Oracă. Cei doi s-au cunoscut în autocar, în drumul dinspre Italia spre România, iar de aici a început viața lor împreună. S-au mutat în Trieste în anul 2008, dar abia în anul 2012, la un botez al unui prieten comun, au cunoscut familia părintelui Negrea și Biserica „Învierea Domnului”. „A mai fost doar un pas până la legarea unei strânse prietenii și la venirea noastră la biserică în fiecare duminică și sărbătoare. Părintele a devenit duhovnicul nostru și apoi împreună cu familia sa au fost nașii primului nostru copil”, povestește Luisa.

Trieste rămâne locul unde românii nu au putut trăi fără Biserica de acasă. De aceea și-au adus-o aproape de sufletul lor. Dumnezeu a lucrat și lucrează prin oameni, iar în Italia, ca peste tot în diasporă, El varsă harul Său acolo unde românii se adună la rugăciune pentru a le mângâia înstrăinarea și dorul de țară, de părinți.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!