Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Troiță ridicată „La Obârșie” în satul Rod, județul Sibiu

Troiță ridicată „La Obârșie” în satul Rod, județul Sibiu

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 06 Ianuarie 2018

În Parohia Rod, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu, a fost ridicată și sfințită recent o nouă troiță, închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Troița încununează eforturile comunității de a marca principalele locuri din sat cu astfel de monumente, mărturii ale credinței străbune în Mărginimea Sibiului.

Troița a fost ridicată într-un loc numit „La Obârșie”, unde, an de an, credincioșii din Rod se adună la sărbătoarea Botezului Domnului pentru a participa la slujba de sfințire a apei și pentru a primi, mai apoi, aghiazma mare.

Astfel, acest loc cu o semni­ficație spirituală aparte a primit acum acest semn al sfințeniei și al ocrotirii Sfântului Ioan Botezătorul. Cei care trec acum prin acest loc unde se află un izvor de apă vor avea posibilitatea să se închine la această troiță pentru a primi ocrotire și ajutor de la Dumnezeu.

„Această troiță nouă din satul nostru este una deosebită pentru că marchează un loc binecuvântat din localitate, unde ne adunăm la Bobotează pentru sfințirea apei. Din păcate aici nu exista nici o icoană, o cruce sau o troiță. Troița adăpostește o frumoasă icoană a Sfântului Ioan Botezătorul și a fost ridicată prin cheltuiala familiei Lucian și Anca Popa, ajutați de părinții acestora. Le mulțumim din suflet pentru această jertfă și nădăjduim că Bunul Dumnezeu le va răsplăti însutit, iar Sfântul Ioan Botezătorul cu siguranță le va ocroti familia în fiecare moment al vieții”, ne-a spus parohul de la Rod, Virgil Manase.

Tradiția ridicării de troițe la Rod

Pe lângă troița ridicată recent în locul „La Obârșie”, în satul din Mărginimea Sibiului există multe alte troițe ridicate în diferite locuri din localitate. Între acestea se remarcă două monumente din secolul al XIX-lea și anume troița „de la Gunoaie” și troița „de la Diri-popa”. Acestea sunt de o valoare patrimonială inestimabilă, ridicate în formă de capelă, tra­diționale, zugrăvite și cu inscripții. De asemenea, studiile cercetătorilor au concluzionat că la Rod se întâlnesc toate tipurile de troițe specifice acestei părți a Transilvaniei.

Documentele istorice demonstrează o grijă permanentă a preoților care au slujit de-a lungul timpului în Rod pentru a conserva și ridica împreună cu enoriașii troițe pe teritoriul localității, pentru care au un deosebit respect. Ridicarea troiței de „La Obârșie” de către tânăra familie Lucian și Anca Popa demonstrează că această veche tradiție de la Rod de a ridica troițe s-a păstrat până în prezent ca un important element de cultură și tradiție autohtonă.