Documentar
Un liturgist prin excelenţă - profesorul Badea Cireşeanu

Un liturgist prin excelenţă - profesorul Badea Cireşeanu

Răzvangeorge Topală, 20 Iunie 2010

Profesorul Badea Cireşeanu reprezintă pentru teologia românească un valoros cercetător al siturilor arheologice vechi, al vieţii monahale, al picturii bisericeşti, al Locurilor Sfinte şi, nu în ultimul rând, al cultelor păgâne. Studiile sale oferă răspunsuri solide în studierea cultului şi a credinţei creştine. Fiind un pionier în cercetările liturgice ale Bisericii noastre, profesorul Cireşeanu a dăruit celor interesaţi o lucrare ştiinţifică demnă de luat în seamă în orice demers teologic-liturgic.

S-a născut la data de 16 mai 1859 în cătunul Vineţii de Jos, comuna Spineni, judeţul Olt. Părinţii săi, Gheorghe Anghel Cireaşă şi Floarea, se trăgeau din familie preoţească. Mama sa nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii şi era numită de săteni "floarea câmpului, a gospodăriei şi a blândeţei". Profesorul Cireşeanu nu a apucat să o cunoască pentru că ea a murit pe când el era încă prunc. Tatăl său a fost cântăreţul bisericii din sat, pe care a înzestrat-o cu turlă, clopot, odoare şi cărţi bisericeşti. Nimic nu lăsa necitit din rânduiala slujbei, căci zicea: "Mai bine să piară soarele de pe cer decât să se scurteze sfintele slujbe".

Ocrotit de episcopul Ghenadie pe durata studiilor

La vârsta de 5 ani a început să înveţe acasă alfabetul şi citirea cu litere chirilice din bucoavnă. După un an a fost dus la şcoala satului unde a deprins citirea literelor latine. Clasele primare de la Slatina le-a terminat în anul 1874 cu o întrerupere la vârsta de 11 ani când, în anul 1870, a mers în oraşul Piteşti unde a intrat ca "băiat de prăvălie" la unul dintre comercianţii oraşului, trecând prin experienţa negoţului şi a meşteşugului.

În 1874 a intrat la Seminarul Inferior de la Curtea de Argeş, iar după terminarea acestuia, la aprecierea episcopului Ghenadie Petrescu, a fost angajat copist la Cancelaria episcopală. Sub grija acestuia, a fost trimis în anul 1879 ca bursier la cursurile superioare de la Seminarul Central din Bucureşti, după care a continuat în anul 1886 studiile superioare la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, revenind la Bucureşti după cinci ani ca doctor în Teologie.

Badea Cireşeanu a fost profesor de caligrafie şi desen la Seminarul din Curtea de Argeş timp de trei ani. Pentru frumoasa sa activitate în desfăşurarea acestor cursuri, în anul 1885 primeşte vizita principilor Ferdinand şi Carol, care i-au adus recunoştinţa şi mulţumirile lor.

În anul 1891 a fost numit profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la Catedra de liturgică, pastorală, omiletică şi catehetică, iar din 1895, profesor definitiv, profesând până la moartea sa, şi "niciodată nu am lipsit de la cursuri, de la examene ori teze, sau consilii profesorale...". La propunerea sa, au fost aprobate de către consiliul profesoral şi minister cursurile de teologie morală şi de limba ebraică pe care le-a predat.

A murit la data de 5 iulie 1919 la Bucureşti şi, chiar dacă a studiat şi a profesat în domeniul teologiei, nu a fost hirotonit.

Munca editorială

Pe când era elev, a compus şi scris caligrafic numeroase manuscripte cu cântări bisericeşti, iar în vremea studenţiei a scris o lucrare pe care a susţinut-o în seminar, intitulată "Înfiinţarea Mitropoliei Ungro-Vlahiei" pentru care a fost premiat de juriul facultăţii. A scris articole şi studii în revista "Vocea Bisericii" apărută sub conducerea sa între anii 1894 şi 1896. A fost redactor în 1906-1907 şi a publicat numeroase studii teologice la revista "Biserica Ortodoxă Română".

Au rămas două cursuri litografiate, cel de catehetică - 1899 şi cel de omiletică - 1904.

Cercetările liturgice, bisericeşti, arheologice şi ale cultelor păgâne au făcut ca din anul 1897 să călătorească cu multă osteneală şi cheltuială în multe ţări din Europa şi Orientul Apropiat, în Asia Mică şi Africa de Nord: Suedia, Anglia, Elveţia, Franţa, Spania, Germania, Rusia, Turcia, Austria şi România. A străbătut următoarele mări: Neagră, Egee, Mediterană, Adriatică, Nordică, Tirenică şi Baltică. A cercetat muzeele din Londra, Paris, Berlin, Danemarca, Roma, Neapole, Copenhaga, Petersburg, Kiev, Constantinopol, Atena, Alexandria Egiptului, Cairo şi altele. A studiat monumentele vechi din Egipt, Fenicia, Arabia, Grecia, Roma şi ale altor popoare vechi. A vizitat mănăstirile din Athos, Palestina, Egipt, Rusia şi România.

"Trăit-am retras de lume, de petreceri, numai ca să sfârşesc ceea ce începusem…"

Principala operă a profesorului Badea Cireşeanu o constituie lucrarea "Tezaurul Liturgic". Volumele au fost începute în anul 1893 prin studiul Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi, al scrierilor "învăţaţilor din lumea veche şi cea nouă, scrise în multe limbi streine" şi au fost finalizate în anul 1910. Au fost lucrate timp de 17 ani, după care au fost tipărite prin cheltuiala proprie şi scoase la lumină la momentul aniversar al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, când s-au împlinit 26 de ani de la înfiinţarea acesteia.

Pentru elaborarea amplei lucrări ştiinţifice, profesorul mărturiseşte: "Trăit-am retras de lume, de petreceri şi mulţumiri deşarte, numai ca să sfârşesc ceea ce începusem şi să dau astfel Bisericii şi naţiunii mele române acest fruct".

Volumele sunt împodobite cu texte şi adnotaţiuni, listă bibliografică cu principalele cărţi

studiate, ilustraţii explicite ale clădirilor şi locurilor mai de seamă din timpul călătoriilor, cugetări şi observaţii personale. Pentru argumentările solide a studiat şi tradus texte din limbile ebraică, sanscrită, chineză, arabă, greacă, latină, germană, rusă, franceză şi din scrierea cuneiformă.

Găsim subiecte diferite, dintre care enumerăm: istoria şi literatura liturgică din secolele I-XX; scrieri liturgice din Biserica Romano-Catolică şi Protestantă; despre Bisericile eterodoxe: nestorieni, monofiziţi, monoteliţi şi cultele păgâne; locaşurile de închinare cu istoria, arhitectura şi structura lor; iconografie; ierarhia bisericească; veşmintele şi vasele liturgice; Liturghia şi condiţiile pentru săvârşirea acesteia; cele şapte Laude bisericeşti; Sfintele Taine şi Ierurgiile; posturile de peste an şi altele.

Volumele sunt extrem de explicite, profund studiate şi documentate, arătând munca, truda şi răbdarea depuse, ceea ce nimeni altcineva nu a realizat până acum. Mărturiseşte într­unul din tomuri: "Nici un paragraf din Tezaurul Liturgic nu este scris deodată, ci pe fiecare din ele l-am lucrat cel puţin de două ori; iar altele sunt lucrate din nou şi de mai multe ori..."; astfel că "în întregul creştinism eu nu cunosc o lucrare liturgică pe câmpul ştiinţific, care să o întreacă pe aceasta, sau cel puţin să-i fie egală în cuprins şi dovezi".

De ce ne închinăm spre răsărit?

"Din cele patru puncte cardinale ale pământului, răsăritul are însemnătatea lui deosebită. Răsăritul a fost la toate popoarele simbolul luminii, al bucuriei, al vieţii şi al speranţei. Fiecare început de zi se iveşte la răsărit... unul din cântăreţii Vechiului Testament, admirând măreţia răsăritului de soare, zice aceste cuvinte în psalmul 103: "Răsărit-a soarele şi (fiarele) se vor aduna, şi în culcuşurile sale vor zăcea. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara". Popoarele păgâne atâta bucurie simţeau la răsăritul soarelui, încât aduceau şi jertfe acestei arătări a marelui astru. Răsăritul soarelui ne bucură, apusul său ne întristează; răsăritul soarelui ne aduce lumină, culcarea lui ne aduce întunericul. Pentru aceea se şi fac multe asemănări în Sfânta Scriptură cu răsăritul şi apusul soarelui.

Creştinismul nu a adus jertfe răsăritului de soare cum făceau păgânii, ci a înălţat spiritualmente şi simbolic partea în care se iveşte această făptură a lui Dumnezeu.

Şi Mântuitorul dă mare însemnătate răsăritului când grăieşte: "Însă zic vouă, că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov întru împărăţia cerurilor". Pioşii în nicio ţară creştină nu s-au închinat spre apus, ci spre răsărit, pentru motivul că răsăritul este simbolul luminii fireşti, spirituale şi al luminii lui Hristos.

Cei mai mari scriitori şi părinţi bisericeşti orientali întăresc că ne închinăm spre răsărit căci acolo se află raiul, patria noastră cea veche şi locuinţa noastră, din care am fost scoşi prin vina strămoşului nostru Adam. Dar sperăm că acolo iarăşi vom fi aduşi, prin al doilea Adam, Hristos Domnul nostru.

O seamă de învăţaţi bisericeşti susţin că ne îndreptăm spre răsărit la rugăciune, pentru că acolo S-a arătat Hristos omenirii, acolo a propovăduit, a arătat lumina Sa, a pătimit, a înviat, S-a înălţat la ceruri, şi tot de la răsărit va veni iarăşi să judece pe cei vii şi pe cei morţi."

(Din volumul "Tezaurul Liturgic al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit. Tomul III. Studiul liturgic special", 1912)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!