Reportaj
Părintele Tudor Gheorghe şi studenţii de la secţia Teologie - Asistenţă Socială, veniţi în practică la spital / Foto: Raluca Brodner

Un loc în care tinerii înving moartea albă

Raluca Brodner, 26 Noiembrie 2017

Sfântul Stelian, prăznuit astăzi, este ocrotitorul spitalului din campusul studenţesc „Regie”, unde mulţi consumatori de droguri îşi găsesc salvarea, vindecarea, credinţa. Majoritatea sunt tineri. Foarte bogaţi sau foarte săraci. Îmbătrâniţi înainte de vreme, fără dinţi, slabi, livizi, par devastaţi, ca după război. Un război mai degrabă interior, provocat de nesiguranţă emoţională, de traume sufleteşti sau de lipsa afecţiunii în copilărie. „Înainte de a fi un păcat, adicţia este o boală cronică. Fac o mărturisire: toxicomanii sunt oameni curaţi, deoarece, preocupaţi fiind să-şi obţină drogul, nu au foarte multe păcate”, spune preotul unităţii sanitare. Cheia în combaterea dependenţei de orice fel este prevenţia, atenţionează medicii spitalului.

La 16 ani, când G.C. a „tras” prima dată „la folie”, adică heroină, s-a amăgit că e un gest de moment. O încercare banală. Îndrăzneala avea să-l coste 10 ani de consum zilnic de droguri. „Umpleam cada de sânge, pentru că nu mai aveam vene să mă injectez. I-am cumpărat unuia un telefon performant doar să vină la mine să-mi bage în venă dimineaţa, la prânz şi seara. Ajunsesem să iau otrava să mă pot ridica din pat şi să merg pe stradă ca toţi ceilalţi oameni. De simţit, nu mai simţeam nimic”, vorbeşte G.C., un tânăr de 29 de ani, care de cinci ani a renunţat la „prafuri” cu ajutorul specialiştilor de la Centrul de terapie şi tratament al toxicodependenţilor pentru tineri „Sfântul Stelian”.

„Într-o zi am spus: Stop! De astăzi nu mă mai droghez! Cel mai bun tratament este voinţa. Acum sunt pe metadonă”, explică cu sinceritate bărbatul. A pierdut mult din cauza drogurilor. Şi-a irosit sănătatea, tinereţea, a fost arestat o dată. Conştientizează pagubele dependenţei bolnave cu care se luptă zi de zi. De aceea a şi început o viaţă nouă. Îşi doreşte să se căsătorească, să facă un copil. Munceşte la un supermarket. Speră.

Lumea dependenţilor de droguri e o lume împresurată de moarte. G.C. cunoaşte realitatea străzii: „Mulţi dependenţi ajung la moarte sigură. Un prieten bun de-al meu, de 31 de ani, a plecat pentru totdeauna dintre noi anul acesta. La fel au sfârşit alţi cinci inşi, numai din câţi ştiu eu, dar cine ştie câţi sunt de toţi. Sfatul pentru cei care au fost ca mine este să ceară ajutor, să se interneze într-un spital, dacă nu pot lupta de unii singuri. Apoi, e nevoie de credinţă în Dumnezeu şi de multă voinţă. Şi se poate. Eu sunt unul dintre cei care au învins.”

Susţinere necondiţionată

Societatea, în ansamblul ei, stigmatizează această categorie de persoane. Refuză să îi înţeleagă, fuge de ei, îi judecă. Adicţia de drog este la fel ca oricare adicţie. Iar la spitalul din strada Cris­tian Pascal nr. 25-27 vin oameni cu dependenţe de alcool, jocuri de noroc, jocuri pe calculator, ciocolată, cumpărături, medicamente, pornografie. Dependenţa este o boală cronică şi nu îşi alege victimele. Cadrele medicale care îşi pun toată priceperea în salvarea acestor pacienţi, cât şi voluntarii care le acordă din timpul şi atenţia lor merită toată preţuirea. Munca lor nu este deloc uşoară. Cumulul emoţional, stresul şi provocările la care sunt supuşi oră de oră reprezintă enorm. Dacă nu ar avea vocaţie, nu ar putea rezista într-un asemenea mediu.

Unul dintre aceşti profesionişti este psihiatrul Karla Meder. Cei mai mulți pacienţi ai săi sunt tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, bărbaţi, consumatori de heroină, proveniţi fie din familii sărace, fie din familii bogate. Mult mai periculoase decât heroina sunt „legalele” sau etnobotanicele, fiindcă sunt mai ieftine şi conţin tot felul de detergenţi şi otrăvuri care distrug rapid organismul.

O cauză comună a răului dezlănţuit în viaţa bolnavilor, identificată de specialistul psihiatric, are de-a face cu structura sufletească, avariată în primii ani de viaţă, şi, bineînţeles, cu anturajul. La nivelul Bucureştiului, numărul toxicodependenţilor este mare. Toate instituţiile spitaliceşti de stat înregistrează cereri cu mult peste limita locurilor de care dispun. Puţini sunt cei care reuşesc după ce sunt externaţi să continue abstinenţa. Mare parte recad şi revin.

„Sunt oameni cu probleme care nu pot altfel, e mai presus de voinţa lor. Susţinere este cuvântul potrivit pentru ei. Dar e foarte greu, extrem de greu. Îmi amintesc de un dependent de heroină internat aici, a cărui mamă era bolnavă de cancer pulmonar, avea un plămân extirpat, iar el a dus căţelul femeii, care îi mai alina suferinţa, să-l amaneteze la cămătari. A fost crunt. Ei nu au o limită. Cu toate acestea, aşa cum spuneam, familia trebuie să îi susţină”, menţionează medicul psihiatru.

Puţin timp oferit, un zâmbet, un cuvânt de încurajare fac minuni. Tinerii internaţi aici sunt însetaţi de astfel de gesturi omeneşti. Nela Cârstea este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, specializarea Asistenţă Socială, şi a înţeles că poate să influenţeze în bine cu atât de puţin existenţa lor. „Rămân de fiecare dată surprinsă când le aflu experienţele de viaţă, care întrec orice scenariu de film. Uneori îi apreciez cu câtă putere se încăpăţânează să renunţe la droguri şi totodată mă mir cum de au ajuns în situaţia aceasta”, exclamă studenta.

„Lupta cu drogul nu este o luptă de opt ore”

Asistentul social principal de la Centrul de terapie şi tratament al toxicodependenţilor pentru tineri „Sfântul Stelian” este preot. Are puţin peste 40 de ani, însă vârsta nu îl împiedică să activeze de două decenii în asistenţa socială, să dezvolte activităţi de cercetare în domeniu, ca membru fondator al Colegiului asistenţilor sociali, timp în care a şi scris trei cărţi de specialitate. De 15 ani este preot de caritate. A construit patru capele. Când nu este printre credincioşi şi bolnavi, predă studenţilor teologi disciplina asistenţă socială.

În patru ani de misiune la capela spitalului, pus sub pavăza Sfântului Stelian, părintele Tudor Gheorghe a ajutat nu mai puţin de 3.000 de persoane dependente de droguri şi alcool. După caz, i-a spovedit, i-a împărtăşit, i-a ajutat cu bani, haine şi cu recomandări pentru ocuparea unui loc de muncă. A devenit confidentul lor. Prietenul cel bun. Fratele lor.

„Mi-am dorit foarte mult să lucrez în acest domeniu, se destăinuie duhovnicul, după o experienţă acumulată în spitale de psihiatrie, deoarece dependenţa în sine este o luptă permanentă. Este o boală. Este o graniţă între viaţă şi moarte. Fiecare om care învinge dependenţa este un mare biruitor. În această bătălie avem un mare aliat, pe Bunul Dumnezeu. Doar El ne ajută, când nu mai ştim încotro. Terapia religioasă aduce cu sine o bucurie adevărată. Aceşti oameni au halucinaţii, deliruri, suferă de elemente psihotice acute, prilej cu care îi învăţ să se roage la Sfântul Gherasim, la Sfântul Grigore Decapolitul, la Sfântul Stelian. Cea mai importantă rugăciune pe care le-o citesc aproape zilnic este rugăciunea de frică şi rugăciunea pentru somn.”

Părintele Gheorghe mai spune că dependenţii de droguri sunt persoane încercate de viaţă, cu simţuri vigilente. Cel care doreşte să se apropie de ei trebuie să fie un om empatic, autentic, sincer.

„Lupta cu drogul nu este o luptă de opt ore. Este o comuniune în rugăciune, în a ajuta şi a fi alături de pacienţi. Vorbesc cu ei îndelung. De multe ori i-am adus pe calea credinţei, ajutându-i mai întâi. Pastoraţia de aici nu este una liniară. În fiecare zi sunt cinci, şase cazuri diferite. Îmbin cunoştinţele pastorale cu cele de psihologie, însă de cele mai multe ori Dumnezeu este Cel Care sădeşte în inima fiecăruia o cale. Soluţia vindecării prin credinţă este pentru mulţi tineri scăparea mult aşteptată. Unele substanţe dau un sevraj atât de mare, încât echivalează cu durerea a trei naşteri simultane. De aceea, unii se sinucid de durere. Din fericire, în ultima vreme, nu am avut astfel de cazuri. În Occident, rata suicidului în rândul toxicomanilor este mai ridicată decât la noi. Personal, consider că nici în 20 de ani de stat aici nu vom putea deveni atât de experţi în lupta cu drogul, pentru că apar mereu substanţe neurotrofice incredibile”, încheie preotul toxicodependenţilor din Capitală.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!