Un mare păstor de suflete din Banatul Montan (1808–1889)

Biserica Ortodoxă Română din Transilvania a avut în secolul al XIX-lea o evoluţie interesantă. Dacă în prima jumătate a veacului amintit întâlnim o situaţie nesigură şi păguboasă pentru administrarea Bisericii româneşti transilvănene, în cea de-a doua jumătate putem vorbi de realizările însemnate ale lui Andrei Şaguna şi ale urmaşilor săi. Cea mai importantă realizare a acestei perioade a fost restaurarea Mitropoliei Transilvaniei şi reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, lucru ce a dus la dezvoltarea vieţii naţionale, bisericeşti şi culturale a românilor transilvăneni. Voia lui Dumnezeu a fost ca primul episcop al reînfiinţatei eparhii să fie Ioan Popasu, fost protopop de Braşov şi militant activ pentru drepturile românilor din Transilvania.

Alexandru Mocioni, exponent de marcă al românilor din Banat, a dorit ca oraşul Timişoara să devină reşedinţă episcopală, însă „vrerea istoriei a făcut ca oraşul Caransebeş să fie întărit din nou cu această demnitate“ (Viorel Dorel Cherciu, Cadrul istorico-juridic la reînfiinţarea Diecezei Caransebeşului în anul 1865, în vol. „Societate şi civilizaţie în Banatul istoric“, Ed. Mirton, Timişoara 2003, p. 241).

Oraşul Caransebeş, străvechi centru bisericesc al Banatului, şi-a dobândit Episcopia prin diploma imperială din 6 iulie 1865: „Caransebeşul, care şi în timpuri vechi a avut episcopie de rit greco-oriental, decidem a-l împodobi de aici înainte cu scaun episcopal. Eparhia sa cuprinde toate parohiile româneşti care se află, sau în viitor se vor afla, în teritoriul protopopiatelor: Caransebeş, Mehadia, Lugoj, Făget, Oraviţa, Jebel, Vârşeţ, Palanca, Panciova şi Ciacova“.

Voia lui Dumnezeu a fost ca primul episcop al reînfiinţatei eparhii să fie Ioan Popasu, fost protopop de Braşov şi militant activ pentru drepturile românilor din Transilvania. Ioan Popasu s-a născut la 20 decembrie 1808, în Braşov. Studiile gimnaziale le-a făcut la Braşov, Sibiu şi Cluj, cele teologice la Universitatea din Viena (1832-1836), iar în perioada următoare a fost protopop la Braşov. În această calitate a participat activ la Revoluţia din 1848, fiind unul dintre cei 10 secretari şi membru al delegaţiei româneşti trimise la Viena. De asemenea a fost unul dintre ctitorii Gimnaziului Românesc din Braşov (1850).  Hirotonia întru arhiereu a Episcopului Ioan Popasu s-a oficiat la Sibiu de praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), în anul 1865. A doua zi, 16 august, în şedinţa Sinodului Mitropolitan de la Sibiu, Andrei Şaguna şi Episcopul Aradului au făcut îndrumări noului episcop în privinţa organizării şi conducerii reînfiinţatei episcopii.

Condiţiile pentru întreţinerea unei episcopii erau vitrege. Caransebeşul dispunea pentru episcopie doar de o casă dărăpănată, o moară dată în arendă şi câteva iugăre de pământ. În acest context, începutul s-a anunţat cu multe dificultăţi. Despre începuturile episcopiei şi greutăţile întâmpinate de Episcopul Ioan Popasu la Caransebeş, la aproape 50 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui ierarh, caransebeşenii spuneau: „Când a venit Episcopul Ioan Popasu la Caransebeş, nu avea unde să-şi plece capul. Bunii caransebeşeni au închiriat pentru dânsul şi pentru  treburile diecezei casa negustorului Stancovici, au rânduit acolo toate cele de trebuinţă, dar n-au avut cu ce plăti chiria. Şi noul ierarh a acoperit toate cheltuielile dintru început din banii aduşi de acasă, de la părinţii săi care erau negustori. Fire întreprinzătoare, bine calculat şi cu tărie de voinţă, Episcopul Popasu s-a pus pe lucru, să facă totul din nimic. Şi în această vreme rodul trudei sale s-a făcut cunoscut. A rostuit cumpărarea casei comandantului militar, din banii săi proprii, agonisiţi cu înţeleaptă chibzuială. A cumpărat apoi celelalte clădiri, care formează şi azi averea Eparhiei Caransebeşului“ (Pavel Jumanca, Episcopia Caransebeşului, manuscris aflat în Arhiva Episcopiei Caransebeşului).

Imediat după întronizare s-a îngrijit de mutarea secţiei româneşti a Institutului Teologic din Vârşeţ la Caransebeş (noiembrie 1865) şi a adus aici doi profesori de teologie: George Peştean şi Mihail Velceanu. La data de 8 octombrie 1865, Episcopul Ioan Popasu a anunţat public printr-un act oficial că şcoala s-a mutat la Caransebeş, iar cursurile vor începe la data de 1 noiembrie 1865. Om de cultură, Episcopul Ioan Popasu hotărăşte ca la această şcoală să fie acceptaţi elevi numai cu gimnaziu de opt ani. Mai târziu,  în anul 1876, la iniţiativa Episcopului Ioan Popasu, în cadrul unui sinod eparhial, s-a hotărât înfiinţarea secţiei pedagogice, în acest sens dorindu-se un institut diecezan după modelul şcolilor teologico-pedagogice de la Arad şi Oradea. Astfel a luat fiinţă la Caransebeş un Institut teologic-pedagogic, cu trei ani de studiu. La cârma acestui institut au stat  de-a lungul timpului numai teologi şi oameni de vază ai Caransebeşului. Institutul Pedagogic a avut drept scop să pregătească tineri pentru a fi învăţători confesionali. În cele patru cursuri totale, sau patru clase, s-au predat cursuri diferite, de patru cadre didactice şi cinci substituţi. Examenul de capacitate de după absolvire se efectua înaintea unei comisii considerabile şi a inspectoratului ministerial desemnat.

În ton cu vremurile,  la Institutul Teologic de la Caransebeş, Episcopul Ioan Popasu a înfiinţat „Societatea de cultură a tinerimii ortodoxe de la Institutul diecezan“ în anul 1868. Până în anul 1887 Societatea a fost alcătuită numai din studenţi teologi, apoi au fost primiţi şi studenţi de la Institutul Pedagogic. După moartea episcopului fondator (1889), societatea s-a numit „Societatea de lectură Ioan Popasu a elevilor de la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş“.

Între alte realizări ale providenţialului episcop amintim: cumpărarea unei clădiri de la Regimentul de graniţă din Caransebeş, care adăposteşte şi astăzi Centrul eparhial şi Reşedinţa Episcopală a Caransebeşului, achiziţionarea unei tipografii (în 1885) şi apariţia publicaţiei eparhiale „Foaia Diecezană“. 

Îndrumaţi, încurajaţi şi sprijiniţi de Episcopul Ioan Popasu, în anul 1869, învăţătorii din Eparhia Caransebeşului au pus bazele celei mai vechi şi mai puternice organizaţii învăţătoreşti, „Reuniunea învăţătorilor români din dieceza Caransebeşului“, reuniune care a funcţionat până în preajma Primului Război Mondial, iar în perioada interbelică s-a reorganizat sub numele „Asociaţia învăţătorilor“. Prin grija aceluiaşi episcop, în 1875 s-a construit la Caransebeş şi Casina română, unde au ţinut prelegeri personalităţi ca Vasile Goldiş, Ştefan Velovan şi Patriciu Dragalina.

 Primul ierarh al reînfiinţatei Episcopii a Caransebeşului s-a stins din viaţă în 5 februarie 1889 şi a fost înmormântat în Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Caransebeş, în faţa Sfântului Altar pe care l-a slujit cu atâta dăruire.