Memoria Bisericii
Un volum autobiografic al unui teolog al dialogului

Un volum autobiografic al unui teolog al dialogului

Adrian Nicolae Petcu, 03 Februarie 2013

Încă de la apariţia mişcării ecumenice, în prima parte a secolului trecut, Biserica noastră a fost una dintre participantele importante. În 1948, regimul comunist a interzis Bisericii Ortodoxe Române să continue cultivarea acestor relaţii, obligând-o să se rezume la forul interortodox în frunte cu Biserica Rusiei şi la întrunirile pentru pace ale lagărului socialist. Însă, după 1961, Biserica noastră a revenit cu o participare majoră la mişcarea ecumenică, promovând o politică proprie, diferită de cea a Bisericii Ruse, în interesele Ortodoxiei româneşti şi a comuniunii de credinţă. Unul dintre purtătorii acestui mesaj religios din partea Bisericii Ortodoxe Române a fost părintele Ion Bria. El era originar din părţile Prahovei, având studii de teologie la Bucureşti şi doctoratul în omiletică şi catehetică, sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae, până la arestarea lui, apoi a profesorului Nicolae Chiţescu. Ulterior, este profesor la seminariile din Buzău şi Bucureşti. După 1961, părintele Bria a avut şansa de a merge cu bursă de studii la Colegiul anglican din Canterbury, apoi la Facultatea de Teologie din Durham, iar mai apoi susţinându-şi teza de doctorat. Cu studiile de teologie făcute a obţinut un post de asistent, apoi de lector de catehetică şi omiletică la Institutul Teologic din Bucureşti, pentru ca, din 1971, să fie conferenţiar. Începând cu 1973, părintele Bria a lucrat ca reprezentant al Bisericii noastre la Consiliul Ecumenic de la Geneva, ocupând chiar mai multe responsabilităţi în structurile înalte ecumenice. A susţinut numeroase prelegeri despre Ortodoxie şi Ecumenism, a publicat în reviste internaţionale, s-a dovedit ca un reprezentant de seamă al Ortodoxiei româneşti peste hotare. Despre toate aceste repere biografice găsim detalii în volumul autobiografic „Al doilea botez. Itinerarele unei credinţe şi teologii de deschidere“, apărută la Editura Reîntregirea de la Alba Iulia, în anul 2005. În cele 380 de pagini ale cărţii, cititorul poate cunoaşte în amănunt viaţa şi activitatea părintelui Ion Bria, de la originile sale la încercările primelor examene universitare marcate de greutăţile materiale de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, despre atmosfera din Institutul Teologic bucureştean din perioada anilor '50, cu provocările venite din partea regimului comunist, despre profesorii, în special Dumitru Stăniloae, şi colegii teologi. Apoi, autorul ne mută în mediul învăţământului seminarial de la Buzău şi Bucureşti, cu impedimentele venite din partea reprezentanţilor Departamentului cultelor şi greutăţile din timpul cursurilor de doctorat dintr-o perioadă în care regimul trecuse la închiderea mănăstirilor şi condamnarea la ani grei de puşcărie a multor slujitori. După 1960, părintele Bria a cunoscut implicarea în activitatea ecumenică, pentru început la Conferinţa pentru Pace de la Praga, pentru ca, după vizita lui Visserît Hooft, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), la Bucureşti (noiembrie 1961), să meargă pentru prima dată în Occidentul ecumenic. A plecat în Anglia la studii, prin bursa oferită de Hooft şi la susţinerea mitropolitului Iustin Moisescu. Astfel, părintele Bria a început să-i cunoască pe occidentali, mai întâi pe anglicani, apoi pe catolici şi protestanţii pe care îi întâlnea la diversele întruniri de la Geneva. Însă propovăduirea adevărului de credinţă nu era împlinită fără slujirea altarului, pe care părintele Bria o îndeplinea la fiecare întrunire ecumenică, alături de fraţii ortodocşi greci şi ruşi, pentru ca astfel mesajul ortodox să poată fi receptat de reprezentanţii celorlalte Biserici. Un capitol interesant din volum este dedicat sfârşitului Războiului Rece, unde părintele Bria detaliază asupra provocărilor la care a trebuit să facă faţă la sfârşitul anilor '80. De pildă, în februarie 1990, în cadrul unei sesiuni a Comitetului Executiv al CEB, se rostea cu vehemenţă cum „catolicii din Polonia şi luteranii din Germania de Est au organizat o formă de rezistenţă creştină contra comunismului şi deci sunt singurele biserici din Est care au contribuit la prăbuşirea sistemului comunist; civilizaţia şi morala protestantă, dominante în centrul şi vestul Europei, îşi asumă ca pe ceva firesc democraţia, statul de drept şi economia de piaţă, în timp ce civilizaţia ortodoxă nu cunoaşte şi nu respectă aceste valori creştine europene, fiind un teren favorabil dictaturii şi comunismului“. Acestea sunt numai o parte din provocările de la sfârşitul unei epoci pe care părintele Ion Bria ni le împărtăşeşte în cartea sa autobiografică ca pe o experienţă care ne foloseşte astăzi pentru a înţelege trecutul recent.

 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!