Viaţa bisericească românească în Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului

Înfiinţată la 1813, după Pacea de la Bucureşti (16/28 mai), la insistenţele mitropolitului Gavriil Bănulescu - Bodoni, Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului avea să cuprindă teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia), precum şi întreaga gubernie a Chersonului cu oraşele Odessa, Tiraspol, Ananiev şi Elisabetgrad, vechea Ucraină a Hănului, peste care se extindea mai înainte jurisdicţia bisericească a mitropolitului Proilaviei. Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului a marcat viaţa bisericească din Basarabia prin înfiinţarea în cadrul acesteia a unui „seminar duhovnicesc“ la Chişinău, a unei tipografii şi nu în ultimul rând prin înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Chişinău, în anul 1926.

Imediat după Marea Unire din 1918, biserica din Basarabia a întrerupt legăturile cu Biserica Rusă şi a reintrat sub jurisdicţia canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la Bucureşti. La 14 iunie 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a delegat pe episcopul Nicodim al Huşilor spre a conduce Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, rămasă fără chiriarh, până la alegerea titularului. Pe 16 iunie 1918 se publica Cartea Pastorală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care se acorda autonomie Bisericii Basarabene.

Repere istorice ale unităţii bisericeşti

Pe data de 30 decembrie 1919, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în alcătuirea căruia au intrat acum toţi ierarhii provinciilor româneşti reunite cu Ţara, întrunit în sesiune extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca, după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti (Basarabia, Bucovina, Ardealul şi Banatul) la patria-mamă, România, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României, într-o Biserică Autocefală Ortodoxă.

La 21 februarie 1920, Congresul general al Bisericii Basarabene, întrunit la Chişinău, a ales pe arhiereul Gurie Botoşeneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, ca arhiepiscop al acestei arhiepiscopii. Arhiepiscopul Gurie Grosu era fiu al brazdei, român - moldovean de baştină, din Nimoreni - Lăpuşna.

Pe data de 17 decembrie 1920, luând act de hotărârea Congresului general al Bisericii Basarabene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat pe arhiereul Gurie Grosu ca arhiepiscop titular al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului. Prin Înaltul Decret Regal nr. 5481 din 25 decembrie 1920, arhiereul Gurie a fost confirmat arhiepiscop al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului.

Pe 22 iunie 1922, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înfiinţat două eparhii noi în Basarabia: Episcopia Hotinului, cu judeţele Hotin, Bălţi şi Soroca, având reşedinţa la Bălţi, cârmuită de Visarion Puiu (1923-1935), Tit Simedrea (1935-1940) şi Partenie Ciopron, ca locţiitor (1941-1944), şi Episcopia Cetăţii Albe - Ismail, cu judeţele Cetatea Albă, Ismail si Cahul, având reşedinţa la Cetatea Albă, cârrmuită de bucovineanul Nectarie Cotlarci (1923-1924), ardeleanul Iustinian Ticulescu (1924-1932) şi Dionisie Erhan, un localnic (1934-1941), de Policarp Morusca, (locţiitor în 1941-1944), ardelean, fost episcop în America şi Antim Nica (1944), basarabean, cu o frumoasă pregătire teologică.

Înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Chişinău

Congresul extraordinar eparhial din Basarabia întrunit la Chişinău în anul 1923, pe 8 iulie, a repetat dorinţa unanimă a clerului şi reprezentanţilor mireni ca Arhiepiscopia Chişinălui sa fie ridicată la treapta de mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Basarabiei (a Moldovei dintre Prut şi Nistru), iar cele două noi eparhii basarabene (Episcopia Hotinului şi Episcopia Cetăţii Albe - Ismail) să rămână episcopii sufragane, legate canonic de acest scaun.

Sfântul Sinod, luând cunoştinţă de dorinţa congresului eparhial din Basarabia ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la treapta de mitropolie, în data de 15 noiembrie 1923 a constatat că ea poate fi considerată ca şi îndeplinită prin dispoziţiunile favorabile introduse în proiectul de lege şi în noul Statut de organizare unitară a Bisericii Ortodoxe Române.

Un moment important în cultura teologică din Basarabia o constituie înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Chişinău, în anul 1926, pe data de 8 noiembrie, aceasta a fost încadrată în Universitatea din Iaşi, la care au funcţionat profesori de prestigiu din vechea Românie, ca Vasile Radu (Vechiul Testament), Gala Galaction (Noul Testament), Nichifor Crainic (Istoria literaturii religioase moderne) etc. Din nefericire, facultatea a fost desfiinţată în 1941. Toţi aceşti profesori au publicat valoroase lucrări pe specialitatea lor, iar Vasile Radu şi Gala Galaction au tradus Biblia.

Ridicarea Arhiepiscopiei Chişinăului la rang de Mitropolie

Pe data de 23 mai 1927, Adunarea eparhială de la Chişinău adresează Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chişinăului sa fie ridicată la treapta de mitropolie având în fruntea ei ca mitropolit pe arhiepiscopul Gurie. La data de 25 iunie, Sfântul Sinod, examinând cererea Adunării eparhiale de la Chişinău, a hotărât să se facă cuvenitele demersuri şi a autorizat pe patriarhul Miron Cristea să stabilească momentul şi modalităţile ridicării arhiepiscopului Gurie la rangul de mitropolit. Astfel, pe 21 aprilie 1928, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, prin Decret regal, arhiepiscopul Gurie Grosu a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei.

Mitropolitul Gurie a păstorit până în noiembrie 1936. După el, scaunul mitropolitan de la Chişinău a fost condus numai de locţiitori, printre care amintim pe Nicodim Munteanu, mitropolitul Moldovei (noiembrie 1936-iunie 1937); Cosma Petrovici, episcopul Dunării de Jos (iunie, 1937-februarie, 1938); Efrem Enăchescu, arhiereu cu titlul Tighineanul martie 1938 (cu excepţia perioadei iulie 1940-iulie 1941), ales arhiepiscop şi mitropolit la 12 ianuarie 1944.

„Românizarea“ vieţii bisericeşti din Basarabia

În cei peste 25 de ani de viaţa românească în Basarabia, sub îndrumarea ierarhilor menţionaţi, s-au înregistrat o serie de realizări în sectorul vieţii bisericeşti. Trebuie reţinută acţiunea de „românizare“ a întregii vieţi bisericeşti, prin aceşti ierarhi, prin egumeni şi protopopi români, prin introducerea şi implementarea prevederilor Statutului de organizare al Bisericii Ortodoxe Române din 1925, prin Facultatea de Teologie din Chişinău, prin Seminarul Teologic, care şi-a continuat existenţa cu profesori români, prin numeroase publicaţii bisericeşti în limba română.

Mănăstirile şi-au continuat lucrarea lor duhovnicească, au luat fiinţă câteva schituri noi, iar la Dobruşa s-a înfiinţat o şcoală de cântăreţi. Au fost ridicate din temelie peste 100 de biserici, iar multe dintre cele vechi au fost renovate, o monumentală catedrală aflându-se la Bălţi. Au apărut mai multe periodice bisericeşti, printre care: „Luminătorul“ (din 1908), „Revista Societăţii Istorice-Arheologice Bisericeşti din Chişinău“ (încă din 1909), „Misionarul“, „Arhivele Basarabiei“ şi multe alte publicaţii care au educat, în spiritul basarabean, elementul românesc.

Consecinţele bisericeşti ale Pactului Molotov-Ribbentrop

Toată această activitate misionar-pastorală, culturală şi constructivă a încetat în vara anului 1940. Ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939, Basarabia şi Bucovina de Nord, cu ţinutul Herţa, au fost invadate şi anexate de Uniunea Sovietică. Mitropolia Basarabiei este desfiinţată şi întreg teritoriul ei ajunge sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei.

Acestui pact au urmat evenimente tragice: zeci de mii de români basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi în Siberia sau în Kazahstan, consecinţele fiind grave şi pentru Biserică, deoarece din 526 de preoţi rămaşi aici, 48 au fost împuşcaţi sau deportaţi, 13 biserici distruse din temelie, alte 26 transformate în săli de spectacol sau cu altă destinaţie. Limba română a fost înlocuită cu aşa-numitul „grai transnistrean“, care a devenit apoi „limba moldovenească“, publicaţiile româneşti au fost suprimate, s-a introdus alfabetul chirilic, s-a început o puternică propagandă ateistă.