Documentar
Viaţa isihastă a Maicii Domnului

Viaţa isihastă a Maicii Domnului

Marius Nedelcu, 23 Martie 2012

La început de primăvară, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire, numită în troparul ei "Început al mântuirii" şi "arătarea tainei celei din veci ascunse". Taina din veci ascunsă este taina întrupării Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei, dar este în acelaşi timp şi taina voii lui Dumnezeu, necunoscută de oameni. Sfinţii Părinţi au arătat că ascultarea şi cunoaşterea voii lui Dumnezeu reprezintă scopul întregii vieţi ascetice a monahilor şi mirenilor.

Sinaxarul praznicului Bunei Vestiri spune că Dumnezeu, care poartă de grijă neamului omenesc ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele mai de jos, a trimis pe Fiul Său cel Unul Născut ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. A voit ca acest lucru să rămână ascuns de diavol şi l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil la Sfânta Fecioară. Acesta i-a grăit: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!", şi i-a descoperit taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei fecioresc. Aceea l-a întrebat: "Cum va fi mie aceasta?" Şi el a zis: "Duhul Sfânt va veni asupra ta, şi puterea celui Preaînalt te va umbri". Iar Fecioara Maria a zis: "Iată roaba Domnului, Fie mie după cuvântul Tău". Şi îndată cu cuvântul arhanghelului şi al ei, s-a zămislit în preacuratul ei pântece Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut vindecarea şi mântuirea neamului omenesc

Sfinţii Părinţi au văzut în ascultarea Fecioarei Maria de voinţa lui Dumnezeu şi încuviinţarea "Fie mie după cuvântul Tău" punctul de cotitură al istoriei umane. Momentul în care neamul omenesc s-a ridicat, prin cel mai sfânt reprezentant al lui, Fecioara Maria, din păcat şi din neascultare. Părinţii spun că "obiceiul Scripturii este să se facă o afirmare simplă, fără prea multă iscodire, despre cele greu de înţeles", şi într-adevăr din Evanghelia Bunei Vestiri se înţelege esenţialul. Dumnezeu a vrut vindecarea şi mântuirea neamului omenesc, iar Fecioara Maria s-a făcut ascultătoare voinţei lui Dumnezeu. Voia Născătoarei de Dumnezeu s-a supus desăvârşit voii lui Dumnezeu. Sfinţii Grigorie Palama şi Teofan al Niceei au văzut în smerenia Fecioarei Maria, în starea ei de nepătimire şi în supunerea faţă de voia lui Dumnezeu o întrupare desăvârşită a idealurilor monahilor şi asceţilor care se nevoiau în diferite chipuri şi îndeosebi cu rugăciunea inimii. Ei au spus că Fecioara Maria este premergătoarea isihaştilor, a călugărilor care căutau liniştirea sufletului şi biruirea patimilor, iar unii autori au vorbit chiar de o viaţă isihastă a Născătoarei de Dumnezeu. Părinţii Bisericii spun că Maica Domnului ar fi locuit de la vârsta de 6 ani până la momentul Bunei Vestiri în Sfânta Sfintelor a Templului din Ierusalim, unde a fost hrănită de îngeri şi prin lucrarea harului a fost curăţită treptat de toate urmările pătimitoare ale păcatului strămoşesc. Sfântul Teofan al Niceei spune că Maica Domnului s-a unit cu Dumnezeu mai înainte ca Dumnezeu să se unească cu ea, adică mai înainte de momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu. Şi Sfântul Grigorie Palama acordă o importanţă atât de mare Maicii Domnului, încât spune că orice har care este împărtăşit Bisericii de către Dumnezeu nu este despărţit de Maica Domnului, şi că ea este comântuitoarea neamului omenesc alături de Dumnezeu.

Maica Domnului este modelul ascultării de Dumnezeu

Sfântul Dimitrie, mitropolitul Rostovului, vede mântuirea neamului omenesc prin aceste două momente: voinţa lui Dumnezeu ca omul să fie ridicat şi încuviinţarea omului ca el să fie ridicat de Dumnezeu. Mitropolitul mai arată că modelul Bunei Vestiri, în care Dumnezeu binevoieşte, iar Fecioara Maria îşi manifestă voinţa în acord cu vrerea lui Dumnezeu este aplicabil vieţii fiecărui credincios. "Întru Bună Vestirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întruparea Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut cu bunăvoirea lui Dumnezeu Tatăl şi prin umbrirea şi lucrarea Sfântului Duh şi cu împreunăvoinţa Cuvântului. Întru Bună Vestire, voinţa Preacuratei Fecioare a fost împreunată cu voinţa Domnului, că a răspuns îngerului: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!"", spune sfântul mitropolit. Tot el mai arată că omul are două posibilităţi: ascultarea şi neascultarea. Neascultarea de Dumnezeu îl face pe om nelucrător şi mort, nelucrător chiar şi pentru propria mântuire. Ascultarea îl face viu. "Sufletul, până nu se desparte de Dumnezeu prin păcate, este viu şi lucrător, dar cum se smulge de la Dumnezeu, prin căderea în păcate, îndată se face mort şi nelucrător", completează mitropolitul.

Trupul cel viu poartă întru el pe sufletul cel mort

Miza sfinţilor nevoitori a fost tocmai cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi lepădarea de voia proprie, iar în acest demers ascetic, numele Fecioarei Maria este invocat neîncetat pentru că este izvor de putere pentru cei smeriţi şi ascultători. Sfântul Calist Patriarhul spune şi el că prin ascultarea de voia lui Dumnezeu şi golirea de sine omul este viu. Sfântul deplânge situaţia oamenilor, căci foarte puţini se interesează să îşi ţină sufletul viu. Fiind nepăsători faţă de cele sfinte, faţă de porunci şi de lucrarea duhovnicească, au sufletul mort. Deşi sunt vii cu trupul, sunt morţi cu sufletul. Pe aceştia îi aseamănă cu mormintele văruite, care sunt frumoase în exterior, dar pline de stricăciune înlăuntrul lor. "Mulţi au sufletul mort în trupul viu, ca şi cum ar fi îngropaţi în mormânt. Mormânt trupul, mort sufletul, mormântul umblă, chiar sufletul dintr-însul este neînsufleţit, adică fără Dumnezeu, pe Dumnezeu neavându-l într-însul, că trupul cel viu poartă întru el pe sufletul cel mort", spune Calist Patriarhul. Sfinţii îndeamnă pe om să cugete la Născătoarea de Dumnezeu, că ea este nedespărţită de Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu. În acest chip mintea omului trebuie să aibă tot timpul pe Hristos. Cugetul să mediteze la Hristos, iar inima să cheme neîncetat în rugăciune numele Lui dumnezeiesc: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă!" Sfântul Teolipt al Filadelfiei spune că sufletul fără Hristos nu numai că nu mai viază, dar este sfâşiat permanent de patimile cele mai întunecate, tras în abisul negru şi fără fund al păcatelor. "Apusul soarelui aduce noaptea. Retragerea lui Hristos din suflet aduce întunericul patimilor şi fiarele cele nevăzute îl sfâşie. Când răsare soarele, fiarele se strâng în ascunzişurile lor. Răsare Hristos pe cerul cugetului care se roagă, şi toată alipirea lumească se depărtează şi dragostea de trup dispare. Iar mintea porneşte la lucrul ei, adică la meditarea celor dumnezeieşti până seara", spune episcopul Filadelfiei. Sfântul Isaac Sirul spune că nu trebuie să căutăm departe pentru a ieşi din păcate şi a ne înălţa, căci Hristos este prezent prin Botez în locul cel mai tainic al omului, în inima sa. "Sârguieşte-te să intri în cămara ta cea dinlăuntru şi vei vedea cămara cerească. Căci una sunt aceea şi aceasta, şi prin o singură intrare le vei vedea pe amândouă. Scara Împărăţiei aceleia este ascunsă înăuntrul tău, adică în sufletul tău. Scufundă-te deci în tine ca să ieşi din păcat şi vei afla acolo trepte pe care vei putea să urci", arată Isaac Sirul.

Veacul înşelător şi urma în zăpadă

Sufletul este distrat de la lucrarea şi ţelul lui de veacul înşelător şi trecător, de inerţia lumii şi de spectacolul ei. Sfinţii arată că veacul trecător este o ispită puternică pentru om, pe care puţini reuşesc să o biruie. Ocupaţiile şi bucuriile lumeşti asfixiază viaţa duhovnicească. Adesea părinţii deplâng şi pe monahii care au fost seduşi de lume, care s-au risipit în mulţimea grijilor lumeşti, chiar pentru un timp scurt. "Şi aşa viaţa monahului trece fără de folos în ocupaţii lumeşti, care îşi sapă amintirea lor în cugetare, precum picioarele omului urma în zăpada care o calcă", spune Sfântul Teolipt. Chiar şi lucrurile aparent inofensive pot fi vătămătoare, prin urmele care le lasă în mintea omului, urme care îi reamintesc la rugăciune sau în timpul unei lucrări duhovniceşti de ce are de făcut, că trebuie să plece în alt loc, sau să vorbească cu cutare persoană. Sfântul Teolipt adaugă totuşi pe un ton optimist că nu numai călugării, dar şi cei din lume se pot vindeca de veacul trecător. "Urma picioarelor în zăpadă se şterge când răsare soarele sau dispare când se revarsă apa. Iar amintirile săpate în cuget de aplecarea şi de faptele iubirii de plăcere sunt şterse de Hristos, care răsare în inimă prin rugăciune, şi de ploaia lacrimilor din umilinţă".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!