Viaţa mitropolitului Vasile Mangra, între nedreptate şi adevăr

Vasile Mangra, ultimul mitropolit al Transilvaniei din epoca dualistă, istoric şi patriot, a fost în timpul vieţii "mult atacat în anii din urmă, mult hulit, mult batjocorit şi chiar insultat", ajungând la un moment dat, după moartea sa, până la excluderea din Dipticele Bisericii Ortodoxe Române. Cu scopul de a aprecia aportul lui Vasile Mangra în viaţa Bisericii şi a culturii româneşti la începutul secolului al XX-lea, profesorul Constantin Mălinaş sublinia: "Vasile Mangra a fost un deschizător (...) pentru geografia biografiei româneşti vechi, devenind totodată şi primul istoric de seamă ridicat din Bihor, ale cărui lucrări sunt tot atâtea raze de sprijin la sinteza istorică naţională din acel timp".

Când s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, mama lui, neputându-se împăca cu gândul "ca fiul ei să apuce pe calea şarpelui", pe carieră juridică, a stăruit mult pentru îmbrăţişarea carierei preoţeşti, "pentru calea pânei, calea prescurei", până ce dorinţa ei a fost împlinită. În lumina acestor informaţii, Marius Eppel concluzionează că renunţarea lui Vincenţiu (numele său de mirean) la studiile de drept se datorează insistenţelor mamei sale de a deveni preot.

Însemnările sale în această perioadă ne oferă posibilitatea creionării unui portret psihologic, caracterizat prin interiorizare şi introspecţie în căutarea propriei identităţi, prin raportarea sa la valorile umane, dar şi reflecţiile privitoare la lucrul după care năzuieşte omenirea, fericirea şi tinereţea sunt la fel de profunde: "Fericirea este o pasăre care se pune numai pe arbori verzi şi înfloriţi. (...) Tinereţea şi frumuseţea, aceste calităţi însă sunt expuse la asprimea anilor ca şi florile la schimbarea timpului" (din "Cărticica de însemnări" a lui Vincenţiu Mangra). Acum, la această vârstă, a avut şi primele sale trăiri spirituale intense, prima rugăciune până la lacrimi. Ulterior, Vincenţiu avea să-şi însemneze această experienţă: "Lacrimile ce am vărsat erau atât de curate, de tinere, de dragoste, că dacă ele au zburat spre ceruri, ele au trebuit să formeze mărgăritarele ce înfrumuseţează tronul Providenţei".

Activitatea bogată de luminare şi publicare

Şi-a început activitatea publicistică fiind colaborator, astfel că în anul şcolar 1871/72 devine redactor la "Speranţa", foaie literar-bisericească, organul societăţii de lectură a teologilor români din Arad, apreciată de George Bariţiu, Andrei Şaguna şi de mulţi alţi cărturari. În februarie 1874, episcopul Miron Romanul de la Arad, ales în acel an mitropolit la Sibiu, l-a numit redactor al buletinului oficial al Episcopiei, "Lumina". Cu tot entuziasmul tânărului redactor, foaia şi-a încetat apariţia în vara anului 1875, din motive "grave materiale".

Trebuie să menţionăm faptul că la formarea culturală a lui Mangra un rol major l-a avut şi propria sa bibliotecă. Adunată pe parcursul vieţii, ea ajunsese la aproape 1.000 de cărţi, din care majoritatea erau în limba română, dar unele şi în maghiară, germană, latină, franceză şi sârbă.

Profesor la Institutul Teologic din Arad

După alegerea lui Miron Romanul în scaunul mitropolitan de la Sibiu, în locul său a venit episcopul Ioan Meţianu, un om energic şi cuprins de dorinţa de a face acolo ceea ce făcuse Andrei Şaguna la Sibiu. Directorul Alexandru Gavra dădea semne acute de oboseală fizică. O boală apărută în toamna anului 1875 i-a epuizat lui Gavra şi ultimele resurse. În aceste condiţii, Consistoriul eparhial a luat dispoziţii pentru substituirea lui. Astfel că, încă din mai, episcopul Meţianu l-a numit profesor suplinitor pe Vincenţiu Mangra.

La 6 august 1879 a fost călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind numele Vasile. La 10 septembrie 1879 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 1 ianuarie 1880 preot-ieromonah, de către episcopul Ioan Meţianu. De la 1 martie 1882 până în toamna anului 1883 a fost încredinţat cu conducerea provizorie a Institutului teologic-pedagogic din Arad. La Crăciunul anului 1899 a fost hirotesit protosinghel, iar anul următor a fost ales vicar al Consistoriului ortodox român din Oradea, fiind hirotesit în anul 1906, în Duminica Tomii - arhimandrit de către episcopul Ioan Papp de la Arad.

Ideea creării unei academii teologice la Sibiu

Părintele academician Mircea Păcurariu menţionează în pagini alese propunerea pe care Vincenţiu Mangra a făcut-o în cadrul Congresului Naţional Bisericesc din 12/24 octombrie 1878 de a se înfiinţa o academie teologică cu patru ani de studii pentru pregătirea clerului din întreaga mitropolie. Congresul a reţinut propunerea şi a invitat Consistoriul mitropolitan să prezinte soluţii la viitorul congres, care urma să se întrunească peste trei ani. În sesiunea congresului din 1881, Consistoriul mitropolitan raportează că a întâmpinat greutăţi în studierea propunerii. Cu toate acestea, congresul insistă ca propunerea lui Mangra să fie pusă în aplicare. La 28 iunie 1885 însuşi mitropolitul Miron Romanul îi cere lui Vasile Mangra să întocmească un proiect pentru viitoarea academie. Îndeplinind această încredinţare, Mangra prezintă un proiect la 30 mai 1886, prin care preconiza ca institutul din Sibiu să fie transformat în academie, cu opt profesori, toţi cu doctorat în teologie sau cu pregătire similară. În proiectata academie urmau să fie primiţi numai absolvenţi de gimnaziu, care la terminarea celor patru ani de studii să susţină o teză tipărită, pe baza căreia să se obţină titlul de licenţiat. Proiectul nu a fost acceptat de Sinodul Arhiepiscopiei Sibiului, motivându-se că prin crearea unei academii Arhidieceza ar fi pusă în situaţia de a-şi trimite candidaţii cu pregătire mai puţină la Arad. În felul acesta propunerea lui Mangra nu s-a transpus în faptă, deşi proiectul lui era foarte bine conceput pentru acel timp, iar crearea unei academii la Sibiu ar fi dus la o mai bună pregătire a clerului ortodox transilvănean.

Istoric de prestigiu şi membru al Academiei Române

Vasile Mangra a scris un număr însemnat de lucrări istorice, fiind considerat unul din istoricii de prestigiu ai vremii lui şi primul mare istoric bihorean. Faptul că pe baza acestor lucrări a fost ales membru activ al Academiei Române, în 1909, socotim că este o dovadă convingătoare asupra prestigiului de care se bucura în faţa cărturarilor de atunci. Pr. prof. dr. acad. Mircea Păcurariu menţionează şi importantul fapt că din anul 1881 Vasile Mangra s-a angajat într-o dispută cu istoricul dr. Rethy Lajos, autorul lucrării "Anonymus és az erdély oláhok" - "Anonimus şi românii ardeleni", publicată în gazeta "Alföld" din Arad, şi în care autorul maghiar contesta originea noastră romană şi continuitatea pe teritoriul vechii Dacii, considerând că românii s-ar trage din slavi, bulgari şi tătari, iar limba română din slava veche. A intervenit după cartea profesorului Iosif Goldiş şi Vasile Mangra printr-o dizertaţie publică, susţinută la Arad şi publicată apoi în serial în "Familia" lui Iosif Vulcan de la Oradea sub titlul "Despre continuitatea neîntreruptă a elementului român în Dacia".

Vicar la Oradea

În anul 1900, scaunul de vicar şi preşedinte al Consistoriului orădean era vacant, ca urmare a mutării lui Goldiş la Arad. Persoana pe care acesta o dorea să-i urmeze la Oradea era Vasile Mangra. Motivele erau multe: calităţi administrative, plus că era adeptul activismului politic. În şedinţa Sinodului din 5 mai 1900, Goldiş a propus candidatura lui Mangra, iar rezultatul a fost pentru el - 30 de voturi pentru şi 20 împreună. Vasile Mangra în activitatea sa desfăşurată la Oradea până în anul 1916 nu a abandonat lupta politică. În anul 1906 a fost, de pildă, prezent la Bucureşti cu ocazia deschiderii marii expoziţii româneşti aniversare - 1.800 de ani de la ocuparea Daciei de romani şi 40 de ani de domnie ai lui Carol I. Cu acest prilej, a avut convorbiri şi cu marele om de stat Ion I. C. Brătianu şi cu alte personalităţi ale vieţii politice româneşti. Vasile Mangra a continuat să fie şi la Oradea acelaşi bun român, receptiv la toate aspiraţiile neamului său. Este grăitoare în acest sens atitudinea sa faţă de şcolile româneşti. În anul 1909, printr-un ordin al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii din Budapesta s-a dispus ca pe viitor catehizarea elevilor din clasele superioare ale gimnaziilor de stat să se facă în limba maghiară. Vicarul Vasile Mangra a dat însă un ordin- circular către toţi cateheţii, interzicându-le să facă educaţia religioasă a acestor elevi în limba maghiară, ci numai în limba română. În urma protestelor sale, ministerul a fost nevoit să revină şi să repună limba română în drepturile ei. În orice caz, în urma strădaniilor sale, nici o şcoală românească din Bihor nu a fost pierdută, ci dimpotrivă, a obţinut şi unele ajutoare din partea ministerului de resort.

Arhiepiscop şi mitropolit al Transilvaniei

Odată cu moartea mitropolitului Ioan Meţianu, la 21 ianuarie/3 februarie 1916, scaunul mitropolitan de la Sibiu devenea vacant. Statul maghiar urmărea desemnarea unui candidat care să reconcilieze românii şi maghiarii, unul care să crească influenţa forţelor moderate în rândul românilor. Biserica rămăsese ultimul bastion în calea politicii guvernamentale agresive şi, dacă se întâmpla ca aceasta să cadă sub influenţa guvernanţilor, păstrarea intereselor naţionale era ameninţată. În mitropolie începeau alegerile de deputaţi congresuali. Conform Statutului organic realizat de Şaguna, preoţii reprezentau 1/3, iar mirenii 2/3 în cadrul CNB. Prin urmare, Congresul ordinar avea 90, iar Congresul extraordinar electoral avea 120 de deputaţi. Preoţimea era reprezentată în primul prin 30, în al doilea prin 40 de deputaţi, iar credincioşii mireni în primul prin 60, şi în al doilea prin 80.

Presa bisericească ortodoxă, cât şi cea unită reaminteau alegătorilor importanţa alegerii mitropolitului, care prin activitatea lui trebuie să fie reprezentantul cel mai înalt al aspiraţiilor neamului său. După terminarea votării, la data de 24 iulie 1916, Filaret Musta anunţa rezultatul alegerii: din 114 voturi, vicarul orădean Vasile Mangra a întrunit 71, episcopul Caransebeşului dr. Miron Cristea 24 de voturi, iar episcopul Aradului I. I. Papp 12 voturi, iar 7 bile au fost albe. Drept urmare a acestui rezultat, noul mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria era Vasile Mangra. Paginile "Telegrafului Român" relatau: "Prin sentinţa adusă în această zi de judecată a fost reabilitat pe deplin un om care a fost mult atacat în anii din urmă, mult hulit, mult batjocorit, chiar şi insultat: Părintele Arhimandrit Vasile Mangra".

Alegerea mitropolitului Vasile Mangra, în pofida a tot ceea ce s-a susţinut până acum în istoriografia românească, nu a fost, afirmă cu tărie Marius Eppel, opera unui plan aprioric al contelui Tisza Istvan.

Cu ocazia alegerii, Vasile Mangra declara în faţa congresului: "Ca apostolul păcii evanghelice, voi propovădui totdeauna pacea, iubirea şi concordia între fiii Bisericii şi cetăţenii patriei, fără osebire de confesiune şi naţionalitate".

Cu ocazia hirotoniei şi instalării, formula şi un scurt program de activitate rostind: "Preocuparea noastră de căpetenie va fi, aşadar, ca să restabilim onoarea amvonului, să dăm poporului preoţi după porunca Domnului, care îi vor paşte cu ştiinţă şi cu învăţătură şi, în scopul acesta, vom căuta să ridicăm nivelul învăţământului teologic prin reforma seminariilor şi întemeierea unei academii sau facultăţi teologice", continuând: "Încât pentru mine, îndreptar şi normă vieţii îmi vor fi cuvintele proorocului David: Făclie picioarelor mele legea Ta Doamne şi lumină cărărilor mele (Ps. 118, v. 105), căutând ca dreptatea, legalitatea şi corectitudinea să domnească de sus până jos, pe toate terenurile vieţii noastre bisericeşti, ţinând cu tărie ca să fie respectate de toţi şi întru toate autonomia şi constituţia Bisericii noastre ortodoxe naţionale româneşti".

Iar "Telegraful Român" în paginile sale descria caracterul şi personalitatea noului mitropolit: "Excelenţa Sa, Arhiepiscopul şi Mitropolitul nostru Vasile Mangra nu e un om vanitos, nu e iubitor de linguşiri, de tămâieri, de preamăriri, lipsite de regulă, de sinceritate şi izvorâte din interese particulare, dar e omul muncii cinstite şi dezinteresate, după ce însuşi numai prin muncă serioasă s-a putut înălţa la treapta înaltă şi binemeritată". Şi pe parcursul celor doi ani la Sibiu s-a preocupat de învăţământul teologic, şi nu numai, cât şi de afirmarea identităţii naţionale româneşti.

O moarte neaşteptată

"După o scurtă bolire, împărtăşit cu Sfintele Taine, a adormit în Domnul, luni înainte de amiază, la ora 8 şi jumătate, în Budapesta, în etate de 68 de ani", sunt cuvintele presei din acea vreme. Suferind din cauza unor deficienţe mai vechi ale aparatului cardiovascular, mitropolitul a murit la 1 octombrie la Hotel Bristol.

Dată fiind personalitatea aparte a lui Vasile Mangra, în jurul momentului final al vieţii sale s-au ţesut o seamă de ipoteze, care cu timpul au devenit clişee istorice. Cu alte cuvinte, momentul morţii mitropolitului a fost atât de "exploatat", încât pe baza lui s-a creat o imagine care ar exprima trăsăturile esenţiale ale vieţii acestuia, caracterizată prin: duplicitarism, colaboraţionism, sinamăgire şi în cele din urmă suicid. Astfel creionată, imaginea mitropolitului de tristă amintire a fost exploatată în favoarea unor interese bisericeşti după anul 1918, când Sinodul episcopesc din 1919 a decretat ca "uzurpată" Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra şi în interese politice de către regimul comunist, căruia îi convenea să afle de existenţa unui ierarh "trădător" în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Consecinţa finală a fost ştergerea mitropolitului Mangra din Dipticele acestei Biserici. În urma unor cercetări mai recente întreprinse în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, adevărul despre ultimele clipe din viaţa mitropolitului ne apare în nuanţe mult mai credibile, mai aproape de realitate.

Înmormântat la Budapesta

Imediat după încetarea din viaţă a mitropolitului, episcopul Miron Cristea a telegrafiat Consistoriului sibian înştiinţându-l că, dacă ar dori ca înmormântarea să aibă loc la Budapesta, evitând cheltuielile mari, să-i răspundă pe adresa preotului Bogoievici. Dar intenţia sa era să transporte la Sibiu trupul lui Mangra, prin intermediul unei firme de pompe funebre. Oficiul de casă al consistoriului a eliberat pe numele lui Lazăr Triteanu suma de 12.000 de coroane, bani care erau destinaţi pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare a mitropolitului. Avizat probabil de acest lucru, marţi, în 3 octombrie, dr. George Popa îl înştiinţa pe vicarul arhiepiscopal dr. Eusebiu Roşca că în ziua următoare soseşte la Sibiu cu trupul neînsufleţit al lui Vasile Mangra. Ce s-a întâmplat în răstimpul zilelor de marţi şi miercuri, nu ştim, însă mitropolitul nu a mai ajuns acasă, ci a fost înmormântat în cimitirul Kerepesi, din Budapesta.

Autodidact, volubil şi expansiv

Mitropolitul Vasile Mangra a fost un autodidact, iar lecturile variate l-au ajutat să-şi construiască o imagine de ansamblu asupra principalelor aspecte ale vieţii. Mitropolitul Andrei Şaguna a văzut în el un tânăr care promitea mult, iar încrederea pe care acesta i-a acordat-o a avut menirea de a-l impulsiona şi mai mult. Volubil şi expansiv, Vasile Mangra s-a simţit atras şi de politică, în care a intrat din 1875 ca membru al PNR din Arad. De aici înainte el se va remarca în aceeaşi măsură atât pe plan politic, cât şi în cel bisericesc.

Ca teolog, el a acordat o atenţie sporită laturii pragmatice a teologiei, a tipicului bisericesc, a pastoralei. El a tratat cu o mai mare implicare subiecte precum rolul preotului în societate, a îndatoririlor pe care le are acesta faţă de Biserică şi Stat, dovedindu-se a fi unul dintre cei care au susţinut implicarea clerului în politică ca mijloc de emancipare naţională. Cu timpul, el şi-a descoperit încă o vocaţie, cea legată de adunarea şi studierea manuscriselor şi a tipăriturilor vechi din Ţara Crişurilor. Din aceste considerente putem afirma despre Vasile Mangra că a fost un deschizător de drum pentru geografia bibliografiei româneşti.

Reabilitarea mitropolitului Mangra

Hotărârile CNB din 1919, privind decretarea de vacanţă a scaunului mitropolitan de la Sibiu pe perioada de arhipăstorire a lui Vasile Mangra, au contribuit la pecetluirea imaginii lui ca trădător de neam. Excluderea lui din Dipticele Bisericii ortodoxe a avut efectul scontat: dammatio memoriae.

A urmat apoi un efort îndelungat de reabilitare la care au contribuit istorici şi clerici. Iniţiatorul acestui demers a fost nepotul acestuia, Ioan Mangra, şi părintele Gheorghe Liţiu. Au urmat apoi şi alţii, noi îl menţionăm pe pr. prof. dr. acad. Mircea Păcurariu, care la finele anilor '60 a început să se implice tot mai mult în acţiunea de reabilitare a lui Vasile Mangra. Toate simpozioanele, studiile şi articolele scrise cuprindeau menţiunea: "Vasile Mangra trebuie reabilitat!". La împlinirea a 95 de ani de la venirea în scaunul mitropolitan de la Sibiu, nu ne putem ascunde satisfacţia că "istoria va pronunţa verdictul asupra răposatului mitropolit Vasile Mangra. Şi cărţile se vor deschide şi faptele sale se vor vedea şi judecătorul imparţial va pronunţa sentinţa".

Primele studii

Vasile Mangra a văzut lumina zilei în data de 25 mai 1850 în localitatea Săldăbagiu din Bihor, primind numele de Vincenţiu. În ceea ce priveşte datele din volumul III al Enciclopediei Române, Bucureşti, 1904, cum că s-a născut în satul Budureasa în anul 1852, aceste informaţii sunt eronate. După ce a făcut şcoala elementară în satul natal şi în cel vecin, Ginta, s-a înscris la Gimnaziul românesc din Beiuş şi apoi la cel maghiar din Oradea, absolvind cu calificativele "cum praecelentia" şi "cum eminentia".