Visul înălţării la Dumnezeu

Lucian Apopei, 11 Ianuarie 2008

Ideea generală care străbate Pentateuhul, aceea de legământ al lui Dumnezeu încheiat cu poporul ales, îl cuprinde în planul său şi pe patriarhul Iacov, ca rădăcină a celor 12 seminţii ale lui Israel. După ce am văzut în episodul trecut al „Atlasului biblic“ că acesta a fost binecuvântat de tatăl său, Isaac, pentru a fi plinitor al promisiunii divine făcute lui Avraam, astăzi vom vedea că Dumnezeu i-a arătat lui Iacov că, prin el şi urmaşii săi, „se vor binecuvânta toate neamurile pământului“ (Facere 28, 12-15).

Scară către cer

Pentru a scăpa de mânia fratelui său, Isav, fiind îndemnat şi de părinţii săi, Isaac şi Rebeca, Iacov a plecat din Beer-Seba în pribegie spre Mesopotamia, în Haran. „Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi, S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus»“ (Facere 28, 11-15).

Acest episod al „teofaniei“ s-a petrecut la Betel, după cum va numi Iacov acel loc, care se traduce „casa lui Dumnezeu“, spunând „Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut“.

Iacov s-a căsătorit în ţară străină, unde a fost exploatat, revenind după 20 de ani în ţinuturile de unde fusese împins să le părăsească. Reîntâlnirea cu fratele său, Isav, nu a fost prilej de conflict, aşa cum credea iniţial, ci de împăcare: „Iar el mergea în fruntea lor şi, apropiindu-se de fratele său, i s-a închinat de şapte ori până la pământ. Isav, însă, a alergat în întâmpinarea lui şi l-a îmbrăţişat şi, cuprinzându-i grumazul, l-a sărutat şi au plâns amândoi“ (Facere 33, 3-4).

Cu toată familia sa, Iacov pleacă în continuare spre Betel. Acolo el are o nouă viziune, în care Dumnezeu îl numeşte Israel. Soţia lui, Rahila, moare la naşterea fiului celui mai mic, Veniamin. Când Isaac moare la Hebron, cei doi fraţi, Iacov şi Esau, îl înmormântează împreună.

Restul vieţii lui Iacov este relatat în legătură cu povestea despre fiul său Iosif. După o îndelungă şovăire, tatăl porneşte spre Egipt, la fiul crezut a fi mort. El moare acolo şi, respectându-i-se dorinţa, este înmormântat ca Avraam şi Isaac, în peştera din Macpela.

De unde provin visele

În cartea intitulată „Vise, vedenii, descoperiri“, pr. prof. Ioan C. Teşu, profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, menţiona că „dintre stările cele mai discutate din punct de vedere teologic, filosofic şi psihologic, la graniţa dintre aceste ştiinţe şi disciplinele complementare lor, dar încă nedeplin elucidat de nici unul dintre ele, rămâne visul.“

Explicaţia pentru interesul pe care acest subiect îl suscită cercetătorilor este şi faptul că somnul ocupă o treime din timpul vieţii umane. „Visul constituie o experienţă subiectivă intimă, iar lumea visului este o a doua lume, un al doilea univers sufletesc al omului, universul imaginarului, inclus celui dintâi, al vieţii conştiente, manifestându-se paralel cu acesta şi exprimându-l. Datorită îmbinării acesteia dintre real şi simbolic, dintre autentic şi imaginar, în jurul lui s-a brodat o bogată lume de semnificaţii şi sensuri“, mai notează părintele Teşu.

Cuviosul Nichita Stithatul, ucenic şi biograf al Sfântului Simeon Noul Teolog, făcând o clasificare a viselor, vorbeşte despre vise simple sau fireşti, despre vederi şi despre descoperiri, în somn.

Visele fireşti, potrivit lui, pot fi recunoscute foarte uşor, prin varietatea şi instabilitatea lor, ca unele ce „nu rămân neschimbate în închipuirea minţii, ci se amestecă, se alungă şi se schimbă des dintr-unul în altul“.

Superioare viselor simple sunt vederile. Acestea sunt clare, ferme, nu se prefac dintr-una în alta, ci „rămân întipărite în minte şi neuitate timp îndelungat“.

Descoperirile sunt specifice sufletului curăţit deplin de păcat şi luminat de Duhul Sfânt. Cele ce i se descoperă în vis sufletului nepătimitor sunt tainele dumnezeieşti şi minunate, tainele ascunse ale dumnezeirii, răspunsurile cele mai bune şi conform voii lui Dumnezeu la unele dintre probleme noastre şi ale semenilor şi modul în care se pot schimba în bine, cu folos duhovnicesc, cele din lumea aceasta, trecătoare.

Aşa cum s-a petrecut şi în cazul patriarhului Iacov, atunci când Duhul Sfânt îi face descoperiri omului, „nu-i arată lucruri obişnuite, nici cele ale lumii cunoscute cu simţurile, ci îi arată pe acelea pe care nu le-a văzut niciodată de la sine, nici nu şi le-a închipuit. Atunci, mintea acelui om învaţă de la Duhul Sfânt taine înalte şi ascunse, pe care, după dumnezeiescul Pavel, nu poate să le vadă ochiul trupesc al omului, nici minte de om nu le poate născoci de la sine“.

Descoperirile sunt caracteristice celor desăvârşiţi, al căror suflet este unit deplin cu Dumnezeu şi care se află deplin sub lucrarea Duhului Sfânt, Cel care îi conduce şi le descoperă cele spre folos. Aceştia văd, în vis, „vederi sfinte“, prin care „sfinţii îngeri iau înfăţişările unor vederi sfinte, cinstite şi bune şi se arată sufletului în închipuirile somnului, spre înălţarea gândurilor lor, spre bucurie şi veselie“.

Sfântul Ioan Scărarul deosebeşte aceste descoperiri de „falsele închipuiri“, care se prefac în „îngeri de lumină şi în chipuri de mucenici. (...) Iar când ne deşteptăm, ne scufundă în mândrie“.

Desăvârşirea în 30 de trepte

Stareţ al Mănăstirii Sinai în veacul al VII-lea, Sfântul Ioan a alcătuit un îndrumar pentru viaţa monahală. Pentru a se face cât mai bine înţeles în explicarea complexului drum spre dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară, iar fiecare treaptă reprezenta o virtute. În total, a imaginat 30 de trepte, după numărul anilor pe care Mântuitorul îi avea atunci când a început propovăduirea Evangheliei. Din acest motiv, cartea scrisă de Ioan, stareţul Mănăstirii Sinai, s-a numit „Scara“, iar autorul ei a rămas cunoscut în veacurile ce au urmat ca „Ioan Scărarul“. „Scara“ Sfântului Ioan a inspirat una dintre cele mai cunoscute teme din iconografia creştină, prezentă în numeroase biserici: „Scara Raiului“. Reprezentarea picturală a operei Sfântului Ioan Scărarul înfăţişează o scară aşezată pe pământ şi sprijinită de Ceruri. Pe ea înaintează monahii pentru a ajunge la Hristos, care-i întâmpină la capătul superior. Printre cei care par siguri pe ei, înaintând hotărât pe treptele scării, sunt şi unii care abia se mai ţin de scară ori lasă impresia că vor cădea la următorul pas. De jur-împrejurul scării mişună diavolii, care îi ţintesc cu săgeţi ori îi agaţă cu arcane pe monahii neatenţi la viaţa lor duhovnicească.

Iconografie

În iconografia bizantină Iacov este reprezentat în mai multe ipostaze. Trecând peste episodul binecuvântării de către Isaac, prezentat în episodul trecut, Iacov apare înfăţişat visând la o scară rezemată de nori, pe care îngerii lui Dumnezeu se urcau şi se coborau din cer. Apoi, Iacov este prezentat în „Erminie“ binecuvântându-i pe cei 12 fii ai săi, care stau îngenunchiaţi înaintea lui.

Patriarhul Iacov este reprezentat şi într-una din icoanele care o înfăţişează pe Maica Domnului, cea pe care „de demult proorocii au vestit-o...“: „Patriarhul Iacov, ţinând o scară, spune (vorbe ce sunt reprezentate pe o hârtie): «Eu în vis scară te-am văzut pe tine (Fecioară), de la pământ ajungând până la dumnezeiescul cer»“.

În biserici, scara lui Iacov este reprezentată în altar: „Înlăuntrul altarului, dinjos de «Dumnezeiasca liturghie», zugrăveşte pe «Hristos împărtăşind pe apostoli» cu dumnezeiescul trup şi sânge. Şi înspre partea cea de-a dreapta a cuminecării, (spre sud), până la tâmplă, fă-le pe acestea: «Intrarea în biserică a Născătoarei de Dumnezeu» şi pe Moise şi pe Aron slujind liturghie în «cortul mărturiei». Iar înspre partea cea de-a stânga a cuminecării, (spre nord), până la tâmplă, fă-le pe acestea: «scara lui Iacov» şi «aducerea chivotului la Ierusalim»“, aflăm din „Erminia picturii bizantine“ a lui Dionisie din Furna.

Simboluri biblice

Scara este simbolul mai multor sfinţi, spre a însemna înălţimea virtuţilor lor. Ea se regăseşte şi între relicvele crucificării. Sfânta Fecioară Maria este supranumită „Scară cerească“, pe care s-a pogorât Domnul nostru Iisus Hristos. Scara lui Iacob, scara cerului pe care s-au pogorât şi s-au urcat îngerii, a fost tipul lui Hristos, care s-a pogorât din cer, iar după ce a săvârşit mântuirea s-a urcat iarăşi la cer, să ne deschidă uşile raiului: „Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi“ (Ioan 16, 7).

Scara e şi simbolul legăturii de îndurare a lui Dumnezeu către robii Săi; îngerii duc la cer rugăciunile noastre şi pogoară darul şi ajutorul dumnezeiesc. Scara şi piatra lui Iacob mai sunt şi simboluri bisericeşti creştine care se arată ca o cale spre ceruri: preoţii şi îngerii mijlocesc printr-însa între noi şi Dumnezeu. La înmormântări şi la pomenirea morţilor, în general, se fac şi colaci sub formă de scări, simbolizând că aceşti colaci, împărţiţi cu milostenie întru amintirea celui trecut la cele veşnice, vor servi drept trepte de urcare spre Împărăţia lui Dumnezeu celui adormit.

În domeniul arhitecturii bisericeşti, scara sau treptele au o simbolistică deosebită. La intrare, lăcaşurile de cult prezintă o urcare, simbolizând înălţarea gândurilor celor ce intră în casa Domnului. De asemenea, la baza catapetesmei se află soleea, un postament mai înalt. De pe solee, din fata uşilor împărăteşti, binecuvântează episcopul sau preotul, asemenea Mântuitorului care binecuvânta mulţimile, şi tot din acest loc, preotul citeşte Sfânta Evanghelie în duminici şi sărbători, închipuind pe Mântuitorul predicând mulţimilor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!