Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Vizită academică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitală

Vizită academică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitală

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 14 Octombrie 2016

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a fost vizitată ieri, 13 octombrie, de Excelenţa Sa, Monseniorul Enrico Dal Covolo, rectorul Universităţii Pontificale Laterane din Roma. Vizita a fost efectuată în contextul aprofundării relaţiilor de colaborare, stabilite în baza Acordului semnat la nivelul Rectoratului, în data de 18 iunie 2012. De asemenea, Acordul de colaborare dintre Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Laterană din Roma a fost reînnoit ieri, în prezenţa domnului Mircea Dumitru, ministrul educaţiei naţionale, până în anul 2020. „Excelenţa Sa, Monseniorul Enrico Dal Covolo ne-a propus o serie de colaborări în domeniul teologiei, în domeniul filosofiei şi mai ales în domeniul ştiinţelor juridice, deoarece Universitatea Pontificală Laterană din Roma este specializată foarte mult în domeniul studierii Dreptului Canonic şi  Dreptului Civil. Excelenţa Sa Enrico Dal Covolo va reveni în România şi la anul, în lunile aprilie/mai, în baza acestui Acord de colaborare reînnoit astăzi, pentru că am hotărât să debutăm în această colaborare cu organizarea unui congres teologic, care să aibă ca temă cultura creştină de la începuturi până în zilele noastre. În ceea ce ne priveşte pe noi românii, vom pune accentul pe latinitatea Ortodoxiei noastre în contextul destul de complicat al vremurilor pe care le trăim. Colaborarea de care am amintit vizează şi schimbul de profesori dintre cele două universităţi, schimbul de studenţi, prin oferirea de burse sau finanţarea unor stadii de documentare şi cercetare în bibliotecile specializate din Roma, precum şi organizarea de evenimente, conferinţe şi congrese la nivelul celor două universităţi”, ne-a declarat pr. prof. dr. Constantin Preda, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.