Theologica
„Voi veți fi mâine preoții păcii”

„Voi veți fi mâine preoții păcii”

Pr. Adrian Agachi , 05 Octombrie 2017

Un scriitor celebru a fost întrebat cât timp a dedicat pregătirii unui discurs frumos pe care îl rostise. Răspunsul său i-a lăsat pe cei prezenți fără replică pentru că a spus că l-a pregătit încă de când s-a născut. Această maximă celebră se potrivește foarte bine și celor care doresc să devină preoți. Este imposibil de determinat perioada de „pregătire” înainte de a primi harul Duhului Sfânt prin hirotonie și a fi preot. Ne pregătim chiar încă dinainte de a ne naște prin rugăciunile părinților noștri și ale celor apropiați. În acest sens, este util să ne reamintim sfaturile vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina adresate tinerilor teologi care își doreau cu ardoare să poarte povara dulce a preoției.

Scriitorul francez Honoré de Balzac afirma că este foarte greu să îi explici unui tânăr care își dorește să înceapă o carieră ca scriitor faptul că nu este suficient să crezi că ai talent. De asemenea, faimosul romancier observa că tânărul scriitor are nevoie să se ferească de eroarea fundamentală de a confunda „dorința cu vocația” (Honoré de Balzac, `Maxime și cugetări, culese, traduse și prezentate de Anghel Ghițulescu~, București, Ed. Albatros, 1979, p. 204). Acest fapt se confirmă și pentru tinerii teologi care-și doresc preoția fără a înțelege foarte exact ce presupune asumarea acesteia. Preoția este diferită de tot ceea ce înseamnă serviciul așa cum îl înțeleg majoritatea oamenilor. Nu are un program fix de lucru, metodele pastorale folosite în cadrul ei nu sunt absolute în sine, pentru că situațiile și provocările noi sunt constante, răsplata sa este mare atunci când este împlinită cu abnegație, dar pedepsele devin nenumărate atunci când preoţia este desconsiderată chiar și în cele mici. Așadar, preoția se învață toată viața. Nici un preot înțelept nu va afirma vreodată că știe tot ceea ce are de făcut. Toți avem coordonatele, dar pentru a ajunge la ținta finală, adică mântuirea tuturor oamenilor, avem de parcurs un drum pentru care coordonatele nu sunt suficiente. Este nevoie de mult har, de dragoste deplină și, mai presus de toate, de smerenie. Astfel, este ușor să îți dorești preoția, dar întrebarea esențială este următoarea: simți o dorință sau ai o vocație în acest sens?

„Cine nu este pătruns de credință nu va putea convinge pe altul de puterea credinței”

Patriarhul Justinian Marina îi povățuia pe tinerii studenți teologi astfel: „Țin să vă felicit din toată inima pe voi toți, care ați ales ca misiune în viața voastră preoția. A sluji lui Dumnezeu și oamenilor este o misiune înaltă, pe care o poate avea un muritor în viața aceasta. A sluji Bisericii lui Hristos este una dintre cele mai mari și sfinte misiuni. Preoția este o chemare de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune despre sarcinile preoției că ele nu se iau de la sine, ci prin chemare. Mulți tineri urmează cursurile noastre, dar nu toți vor putea primi preoția, din lipsă de chemare. Veți trece în cei patru ani de studii prin multe etape de cunoaștere a problemelor noastre teologice. […] Toate aceste studii trebuie aprofundate, pentru a întări credința voastră, ca să o puteți propovădui și altora. Cine nu este pătruns de credință nu va putea convinge pe altul de puterea credinței. Ați venit cu dragoste la Institutul nostru, ca să vă întăriți credința în Hristos Căruia doriți să-I slujiți. […] Voi veți fi mâine preoții păcii; să nu sădiți decât pace și iubire între oameni. Noi creștem pe preoții noștri în spiritul iubirii lui Hristos și al iubirii de patrie. De aceea, trebuie să vă întăriți hotărârea și râvna de a vă sluji patria, de a vă iubi patria, așa cum slujiți și iubiți Biserica voastră” († Justinian Marina, „Cuvântare rostită la deschiderea ­cursurilor Institutului Teologic Universitar din Bu­curești”, în: Apostolatul social, vol. V, pp. 139-141). Chemarea înseamnă vocație, pe când dorința înseamnă numai un „moft” personal. De exemplu, dacă un bărbat se va însura cu o femeie doar pentru că este frumoasă, în timp, atunci când aceasta va îmbătrâni, o va disprețui. Însă dacă se va însura pentru că alături de frumusețea exterioară există și cea interioară, atunci o va iubi pentru tot restul vieții sale. La fel se întâmplă și cu preoția. Dacă o râvnești pentru foloasele ei materiale sau prestigiul pe care ți-l aduce în fața lumii întregi, în timp vei ajunge să te căiești că ai ales-o. Însă dacă dorești să o asumi din dragoste de Hristos și de oameni, atunci o vei iubi și îți vei mângâia sufletul cu ea atât aici pe pământ, cât și după trecerea la cele veșnice, în ceruri.

Calitățile morale ale viitorului preot

În ceea ce privește calitățile morale ale viitorului preot, Patriarhul Justinian Marina afirma: „V-a adus aici dorința de a ajunge preoți ai lui Hristos. Cinstită este orice muncă, după cum cinstită și vrednică de laudă este orice profesie prin care omul își câștigă, în mod cinstit, existența pentru sine și ai săi. Dar mai sfântă decât toate este misiunea de preot al lui Dumnezeu, pentru că preoția nu poate fi primită decât de cei ce sunt chemați. […] Este știut de toți că nu orice tânăr, cu orice aptitudini este potrivit pentru preoție. Pentru preoție se cer, în primul rând, unele calități înnăscute, din care nu trebuie să lipsească: cucernicia, altruismul, iubirea aproapelui, stăpânirea de sine, smerenia, decența în vorbe și fapte, noblețea, generozitatea. Tânărul orgolios, pizmătăreț [invidios – n. red.], gâlcevitor, necumpătat, leneș, vicios, lipsit de demnitate, mincinos, gata de răzvrătire sau răzbunare, nu are chemare pentru preoție, chiar dacă ar avea cele mai remarcabile calități intelectuale. Tinerii cu chemare de sus aduc din familie calități alese, ca: frica de Dumnezeu, iubirea de părinți și un cult discret pentru învățătorul și profesorul neuitat, pentru prietenul sincer, distins prin calități morale, râvnă în cercetarea cuvântului dumnezeiesc al Sfintei Scripturi și lectura oricăror lucrări în legătură cu idealul care arde în sufletul lui pentru preoție și identificarea cu ucenicii lui Hristos” († Justinian Marina, „Cuvântare rostită la deschiderea cursurilor Institutului Teologic din București în ziua de 18 octombrie 1954”, în: Apostolatul social, vol. VI, pp. 8-9). Toate aceste calități sunt cerute viitorului preot, dar, de vreme ce rareori se nasc oameni care să le aibă pe toate, rămân de împlinit, așa cum afirma și Cuviosul Paisie Aghioritul, măcar două: iubirea de oameni și de Dumnezeu și lipsa lăcomiei de bani. Atunci când preotul le împlinește pe acestea două, chiar dacă are și alte defecte, Dumnezeu se va milostivi de sufletul său pentru rugăciunile celor cărora le-a făcut bine. Aici, s-ar mai putea adăuga o singură calitate suplimentară: gândirea curată. Încheiem acest material cu un fragment foarte frumos dintr-o cuvântare a Patriarhului Justinian Marina și care redă exact această idee: „Sigur că acela ce iubește pe tată, pe mamă, frați și surori, și Îl pune pe Dumnezeu pe planul al doilea, nu este vrednic de El. Oricine trebuie să pună pe Dumnezeu pe primul plan. În gândul lui trebuie să troneze Dumnezeu. Voi, care vă pregătiți pentru preoție, trebuie să știți că, în popor, este o zicală: «Ești ceea ce gândești». După felul cum îți duci viața, cum te porți, în aceeași manieră gândești. Dacă tinerii teologi și seminariști gândesc mai mult la Dumnezeu, apoi ei trebuie să arate prin viață ceea ce gândesc și vor fi în mijlocul familiilor lor, al rudelor, al creștinilor, ca o lumină care va aprinde lumina gândurilor celorlalți. Voi veți fi ceea ce gândiți” († Justinian Marina, „Cuvântare rostită la serbarea școlară dată de elevii Seminarului Teologic din București, la 2 aprilie 1958”, în: Apostolatul social, vol. VI, p. 37).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!