Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Volum despre cântarea bisericească, apărut la „Andreiana”

Volum despre cântarea bisericească, apărut la „Andreiana”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 11 Aprilie 2016

La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent lucrarea „Reglementări canonice privind cântarea liturgică în Biserica Ortodoxă Română”, scrisă de pr. dr. Ioan-Eugen Buta, paroh la Sibiu-Inferior IV. Cartea este teza de doctorat a părintelui Ioan-Eugen Buta, susţinută la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.
Lucrarea elaborată sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian şi a regretatului prof. univ. dr. Ioan N. Floca, până în iunie 2006, prezintă pe larg legislaţia bisericească referitoare la muzica liturgică. Scopul acestei lucrări este de a prezenta fundamentele canonice ale cântării liturgice, legătura dintre muzica bisericească şi canoanele Bisericii, un aspect mai puţin studiat şi cercetat în teologia românească. Încă de la începutul lucrării, autorul atrage atenţia asupra acestei legături dintre muzică şi sfintele canoane, care nu doar reglementează cântarea în spaţiul liturgic ortodox, dar şi duce mai departe tradiţia muzicală din primele veacuri creştine. Fără această autoritate a sfintelor canoane referitoare la muzica bisericească, nu putem avea o imagine complexă, completă asupra acestei componente importante a cultului creştinătăţii răsăritene.

„Critica muzicală de specialitate nu trebuie să piardă din vedere niciunul dintre aspectele legislative ale muzicii bisericeşti, dându-i acesteia o şi mai mare valoare în contextul unei analize cât mai apropiate de adevăr, cu conotaţii ştiinţifice, măsurând întreg complexul de tehnici muzicale din perspectivă legislativă sau, cu alte cuvinte, încercând să aşeze întreg actul muzical sub autoritatea bisericească sub care se află aceasta. Ştiinţific, acest demers pune în valoare caracterul legislativ al cântării bisericeşti, urmărind «ascultarea» muzicii din Biserică sub semnul rânduielilor canonice şi, totodată, urmărind «înveşmântarea» sa în istoria muzicală, cu «hainele» canonice fireşti”, spune pr. Ioan-Eugen Buta în Introducere (pag. 8-9).

„Să nu se folosească de strigăte netocmite”

În primul capitol al cărţii, numit „Cântarea liturgică în Biserica Ortodoxă”, părintele Buta prezintă aspectele generale privind muzica bisericească, temeiurile scripturistice şi patristice ale acesteia, precum şi canoanele şi tipicul cântării cultice ortodoxe. Autorul prezintă canoanele referitoare la muzica bisericească din diferite perspective: cele referitoare la textul cântării liturgice, cele referitoare la persoana cântăreţului şi cele cu referire la modul de execuţie sau maniera de interpretare a cântării bisericeşti. Unul dintre cele mai importante canoane referitoare la muzica bisericească este canonul 75 de la Sinodul VI Ecumenic, unde se precizează că „cei ce se află în biserică spre a cânta, să nu se folosească de strigăte netocmite (fără de rânduială, vaiete) şi să silească firea spre răcnire, nici să zică ceva pe deasupra (mai mult) decât dintre cele care Bisericii nu-i sunt nici potrivite, nici cuviincioase, ci cu multă luare-aminte şi smerenie, să aducă cântări lui Dumnezeu Cel care veghează asupra celor ascunse, căci sfântul cuvânt a învăţat pe fii lui Israel să fie cucernici (III Moise 15, 31)”. Acest text este deosebit de important pentru reglementările cântării bisericeşti, deoarece exprimă foarte clar modul de executare a cântării bisericeşti: „plecând de la o serie de considerente de natură duhovnicească asupra cântării bisericeşti, «răcnirea» înseamnă, şi la modul general, ieşirea din cântare, deci ieşire din armonia acesteia şi din părtăşia la realităţile duhovniceşti, cereşti, al căror simbol este cântarea”, spune autorul (pag. 76-77).

Rolul cântăreţului bisericesc

În al doilea capitol al cărţii, părintele Buta prezintă „Aspecte canonice privind cântarea liturgică în Biserica Ortodoxă Română”. Autorul introduce cititorii în istoria vieţii cultice a românilor din Mitropoliile Ţărilor Române, prezentând manuscrisele de carte de cântări bisericeşti, şcolile de pregătire a cântăreţilor, fenomenul de „românire” a cântării şi evoluţia muzicii sacramentale în spaţiul românesc, „dezvoltată odată cu organizarea bisericească realizată în cadrul formaţiunilor politice prestatale sau a statelor româneşti” (pag. 148).

O partea importantă a acestui capitol este dedicată reglementărilor canonice din spaţiul românesc. Autorul face referire la Statutele pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române din 1925, 1948 şi 2008. Din ultimul document, părintele Buta aminteşte diferite aspecte legate de persoana celui care interpretează cântarea liturgică, cum ar fi misiunea cântăreţului bisericesc în parohia unde activează. De asemenea, sunt amintite recomandarea Bisericii pentru cântare omofonă, pregătirea cântăreţului bisericesc, îndatoririle şi disciplina cântăreţilor.
„Din cele mai îndepărtate timpuri, poporul a cântat în biserică sub un îndrumător sau dirijor, iar acest îndrumător sau dirijor, de cele mai multe ori, era (şi este) cântăreţul bisericesc, cel care execută cântarea bisericească respectând normele tipiconal-liturgice, canonice, dogmatice şi, desigur, muzicale. În acest sens, cântăreţul bisericesc poate să îndrume poporul dreptcredincios în cultivarea cântării bisericeşti în biserică, în contextul în care el cunoaşte toate rânduielile bisericeşti, cântările bisericeşti, sub toate aspectele lor, şi, nu în ultimul rând, învăţăturile de credinţă ale Bisericii. În fiecare parohie, cântarea omofonă şi corul bisericesc au o mare valoare pastorală, misionară şi bisericească, iar la realizarea acestei cântări, un rol major îl are cântăreţul bisericesc”, spune părintele Buta (pag. 170).

Cântarea în comun

Un aspect deosebit de important este legat de cântarea credincioşilor în biserică, cea mai facilă modalitate de a promova şi cunoaşte adevărurile de credinţă. În acelaşi timp, cântarea în comun a credincioşilor la sfintele slujbe le oferă posibilitatea enoriaşilor să trăiască duhovniceşte, autentic, adevărurile de credinţă pe care le exprimă textul cântării liturgice. Cântarea în comun a fost folosită încă din primele secole creştine, ca armă împotriva ereziilor şi mijloc de catehizare. Biserica a fost preocupată mereu de cântarea în comun ca mijloc misionar şi, de aceea, şi în spaţiul românesc există reglementări canonice referitoare la această modalitate de interpretare a creaţiilor liturgice.

Părintele Buta aminteşte de hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 1950: „După fiecare vecernie, preoţii, diaconii şi cântăreţii bisericeşti vor pregăti pe credincioşii de ambele sexe şi de toate vârstele, pentru serviciul Vecerniei, Utreniei şi Liturghiei, învăţându-i citirile, rugăciunile şi cântările respective din cărţile de cult, din cărţile de rugăciuni, din Psaltire, Cazanie, din cărţile de cântări bisericeşti autorizate de Sfântul Sinod, pentru cântarea omofonă cu poporul, acolo unde se poate şi cea polifonică” (pag. 212).

Reglementări în alte Biserici Ortodoxe

Ultimul capitol al cărţii este intitulat „Consideraţii privind reglementarea cântării bisericeşti în alte Biserici Ortodoxe”. Autorul face referire în această ultimă parte a cărţii la Statutele de organizare ale Bisericilor Ortodoxe surori, unde cântarea bisericească este abordată din perspectiva realităţilor culturale locale. Sunt analizate reglementările canonice din Biserica Rusă, Biserica Bulgară, Biserica Sârbă şi Biserica din Republica Moldova.

La concluzii, părintele Buta subliniază că „pentru a înţelege pe deplin evoluţia cântării bisericeşti şi în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, aceasta nu se poate face fără o încadrare istorică a cântării bisericeşti şi o analiză cât mai cuprinzătoare, privind documente muzicale la poporul român, unele mărturii privind şcolile de muzică bisericească, aspecte legate de muzica bisericească din Transilvania şi Banat, acţiunea de «românire» a cântării bisericeşti, modul evoluţiei cântării bisericeşti din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi rolul deosebit pe care l-a avut Episcopul Melchisedec Ştefănescu în domeniul muzicii bisericeşti” (pag. 290).