Memoria Bisericii
Zidirea şi sfinţirea catedralei şi a reşedinţei episcopale din Bălţi

Zidirea şi sfinţirea catedralei şi a reşedinţei episcopale din Bălţi

Adrian Nicolae Petcu, 06 Decembrie 2009

„Arăt că cei mai frumoşi ani ai vieţii mele, pusă în slujba Bisericii Dumnezeului nostru Iisus Hristos, pentru zidirea sufletească a poporului ce am păstorit, au fost cei din vremea episcopatului meu în Eparhia Hotinului. Luptând cu greutăţi inerente unei întemeieri de episcopie, am gustat şi bucuriile atâtor realizări, ce m-au mângâiat mult sufleteşte“, scria Visarion Puiu în însemnările sale.

Atunci când era chemat de mitropolitul primat Miron Cristea, în 1923, la Bucureşti, pentru a discuta cu factorii politici oportunitatea reînfiinţării Episcopiei Hotinului, episcopul Visarion Puiu al Argeşului punea în vedere faptul că acest lucru se poate realiza numai în condiţiile unei infrastructuri adecvate. Aceasta presupunea ridicarea unui centru eparhial cuvenit, o catedrală monumentală şi o reşedinţă, construcţii de biserici şi alte clădiri cu destinaţiile bisericeşti necesare, pentru care avea nevoie de sprijin nemijlocit.

La instalarea la Bălţi, noul eparhiot constata că în acest oraş de peste 10.000 de suflete creştine funcţiona o singură biserică, considerată catedrală, iar alta se afla în construcţie încă înainte de marele război. De asemenea, era găzduit într-o locuinţă care iniţial era folosită de paznicul Catedralei, iar Centrul eparhial se afla într-o clădire închiriată de Ministerul Cultelor, care întârzia plata chiriei, episcopul fiind astfel permanent ameninţat cu evacuarea de către proprietar.

Ministerul a promis, credincioşii au contribuit

Primul gând al lui Visarion Puiu a fost de a ridica o catedrală şi o reşedinţă cuvenită unui episcop al acestui ţinut plin de istorie. Obţine terenul necesar, organizează concurs pentru întocmirea planului arhitectural, iar la 28 septembrie 1924, în prezenţa patriarhului Damianos al Ierusalimului, mitropolitului primat Miron, mitropolitului Pimen al Moldovei, arhiepiscopului Gurie al Chişinăului, episcopilor Lucian al Romanului şi Ipolit Rădăuţeanu, a principelui moştenitor Carol şi altor oficialităţi ale statului, episcopul Visarion Puiu punea piatra de temelie a noii Catedrale basarabene.

Însă, după acest moment au apărut greutăţile inerente unui atare demers. Lipsa de responsabilitate a antreprenorilor, indiferenţa Ministerului Cultelor care îşi luase angajamentul de a susţine financiar această iniţiativă şi ambiguitatea factorilor politici au determinat prelungirea ridicării catedralei până în 1933. Pentru ridicarea noului lăcaş şi-au adus contribuţia mai ales credincioşii din eparhie. Episcopul Visarion, sprijinit de hotărârile clericilor, poruncise „strângerea jertfei de un leu de suflet din eparhie; de la fiecare botez să se încaseze câte 5 lei, iar de la cununii câte 10 lei; clerul jertfeşte de la 1-3% din salariul fiecărei luni până la sfârşitul anului“.

Noua Catedrală era construită în formă de triconc, în stil românesc, cu un pridvor larg, cu o clopotniţă formată dintr-o colonadă în stil brâncovenesc. Turla masivă de pe naos era formată dintr-o colonadă din ferestre, ca şi la fiecare absidă a lăcaşului de cult. Era o îmbinare perfectă între stilul românesc cu influenţe brâncoveneşti şi cel bizantin, care se întâlneşte la majoritatea bisericilor din Balcani. În faţa Catedralei, episcopul Visarion a dispus ridicarea unui baptisteriu, asemănător celui al mănăstirii lui Neagoe de la Curtea de Argeş, acolo unde slujise anterior. Modelul acestei Catedrale era tot ce se putea exprima româneşte şi de sorginte bizantină din credinţa poporului român.

„Însuşi regele, îmbrăcat ca şi episcopii, în halat alb, a participat la sfinţire“

Alături de Catedrală, episcopul Visarion a ridicat Reşedinţa episcopală, o construcţie masivă, cu etaj, în stil românesc. Construcţia a fost finalizată în 1932, în jurul acesteia întemeind o gospodărie episcopală proprie de 15 ha. Aici a sădit o livadă, a amenajat un parc, iar pentru trebuinţele clerului monahal şi ale personalului de serviciu a ridicat anexele necesare.

După finalizarea picturii în 1934, episcopul Visarion a dorit sfinţirea noii Catedrale. La 2 iunie 1935, episcopul Visarion a invitat, alături de membrii Sf. Sinod, pe patriarhul ecumenic, „aşa cum invitau voievozii noştri, în trecut, pe patriarhii orientali la sfinţirea de biserici“, spunea profesorul de Istoria Bisericii, Constantin Tomescu, în însemnările sale. Însă, patriarhul ecumenic a fost reprezentat de mitropolitul Australiei, Timoteos, care a slujit alături de sinodalii români. „Cler de mir şi monahal numeros a fost prezent. Însuşi regele, îmbrăcat ca şi episcopii, în halat alb, a participat activ la actul bisericesc al sfinţirii“, spunea acelaşi martor al evenimentului, profesorul Tomescu.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!