1,25 milioane de cereri pentru subvenţii pe terenul agricol

Data: 26 Iulie 2007

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a primit, până pe 25 iunie, ultima zi a campaniei de depunere a cererilor de sprijin din fonduri comunitare, circa 1,25 milioane cereri de finanţare care acoperă aproximativ 113% din suprafaţa de referinţă. Suprafaţa agricolă utilizată, totală a României este de aproximativ 13.906.700 hectare. Din aceasta, 8.716.370 hectare respectă condiţiile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului direct (conform Regulamentului CE nr. 1782/2003 şi Regulamentului CE nr. 796/2004), fiind considerată suprafaţă de referinţă. Pentru a beneficia de banii europeni, suprafaţa agricolă eligibilă trebuie să fie de cel puţin un hectar, iar a parcelei minime agricole în cadrul exploataţiei de 0,3 hectare. De asemenea, fermierii români trebuie să menţină suprafeţele agricole pe care le au în folosinţă în bune condiţii agricole şi de mediu. Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) care trebuie puse în practică pe terenul fiecărui agricultor care solicită plăţi directe sunt aprobate prin Ordinul nr. 791/1381 din 2006 al ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor. Acestea prevăd standarde pentru evitarea eroziunii solului, pentru menţinerea conţinutului optim de materie organică în sol, pentru menţinerea structurii solului şi pentru menţinerea suprafeţei existente de pajişti permanente.

La ora actuală numărul total al gospodăriilor ţărăneşti este de circa 4,5 milioane, din care aproximativ 3 milioane de proprietăţi au suprafeţe mai mici de un hectar, conform estimărilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sprijinul financiar acordat de UE este de 50 de euro/ hectar, pentru suprafeţele de teren agricol înscrise în Registrul Fermelor. Fermierii au putut depune o cerere de plată directă pe suprafaţă în perioada 1 martie - 25 iunie 2007.