1.500 de euro, prima de casare în Slovacia
Guvernul slovac este gata să adopte măsuri suplimentare pentru a extinde perioada de validitate a primei de casare pentru maşinile vechi, a declarat premierul Robert Fico, citat de AFP. „A existat recomandarea de a continua programul primei de casare“, a declarat şeful Guvernului, la încheierea reuniunii consiliului de Guvern, însărcinat cu lupta contra crizei. Bratislava a deblocat deja 33 de milioane de euro pentru a introduce la începutul lui martie prima de casare pentru maşinile vechi de cel puţin zece ani, acordând între 1.000 şi 1.500 de euro pentru cumpărarea unui nou vehicul. Interesul slovacilor a depăşit toate aşteptările, iar suma iniţială a fost epuizată în mai puţin de trei săptămâni, astfel că 4.200 de slovaci şi-au dat vechea maşină la casare fără să beneficieze până acum de bonusul promis. „Ţin să-i asigur pe cei care şi-au dat maşina la casare în cursul ultimei săptămâni că vor beneficia de bonus“, a declarat Robert Fico. Ministerul economiei a estimat recent că producţia de automobile a Slovaciei ar putea scădea cu un sfert la finalul anului 2009.