1,7 miliarde de lei pentru mediu, în 2010
Bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor pe anul 2010 a fost adoptat de plenul reunit al Parlamentului, cu 193 de voturi „pentru“, 116 „împotrivă“ şi o abţinere. Ministerul are prevăzut un buget de aproape 1,7 miliarde de lei, mai mult cu 15,57% faţă de execuţia preliminată pe 2009. Plenul a admis şi cele şapte amendamente care fuseseră agreate de comisiile de buget-finanţe ale Legislativului. Unul dintre amendamentele admise prevede suplimentarea fondurilor pentru cercetarea în protecţia mediului cu 5 milioane de lei, însă banii provin prin redistribuirea altor indicatori din bugetul MMP. De asemenea, aproape 166 de milioane de lei au fost alocaţi pentru agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare, în cadrul bugetului MMP, banii provenind prin redistribuirea sumelor de la indicatorul protecţiei mediului.