1 miliard de euro pentru ţările afectate de criza alimentară

Data: 06 Decembrie 2008

Parlamentul European (PE) a adoptat, în şedinţa plenară de joi de la Bruxelles, o rezoluţie legislativă ce vizează crearea unui mecanism european de reacţie rapidă la creşterile masive de preţuri. Pentru perioada 2008-2010, acest mecanism are la dispoziţie suma de 1 miliard de euro. Pentru a optimiza utilitatea şi impactul acestui sprijin, membrii PE au decis ca resursele să fie concentrate asupra unui număr maxim de 35 de ţări vizate în mod prioritar. Acestea sunt identificate pe baza unei serii de criterii (dependenţa de importuri alimentare, nivelul inflaţiei la preţurile produselor alimentare în comparaţie cu inflaţia generală, capacitatea de producţie agricolă) şi în coordonare cu alţi donatori, pornind de la evaluarea nevoilor reale puse la dispoziţie de către organizaţii specializate şi internaţionale, precum cele din sistemul ONU, inclusiv Banca Mondială. „Având în vedere că în momentul de faţă se utilizează miliarde de euro pentru salvarea instituţiilor financiare, ar trebui sa fim în stare să oferim un ajutor ţărilor în curs de dezvoltare pentru a stimula producţia acestora de produse alimentare prin achiziţionarea de seminţe şi îngrăşăminte“, a declarat raportorul Gay Mitchell (PPE-DE). Mecanismul de reacţie rapidă la creşterea preţurilor la produsele alimentare în ţările în curs de dezvoltare include pe de o parte măsurile pe termen scurt care joacă rolul de măsuri de siguranţă pentru populaţiile cel mai grav şi direct afectate de creşterea preţurilor la produsele alimentare, iar pe de altă parte măsuri predominant structurale, destinate creşterii producţiei culturilor de uz alimentar în ţările în curs de dezvoltare pentru a se evita repetarea actualei crize alimentare. Suma de 1 miliard de euro va proveni din trei surse de finanţare, şi anume: instrumentul de flexibilitate, rezerva pentru ajutoare de urgenţă (Emergency Aid Reserve - EAR) şi redistribuirea anumitor fonduri de la bugetul comunitar destinat relaţiilor externe.