10.000 de euro pentru idei de afaceri

Data: 22 Iulie 2014

Afacerile aflate la început pe anumite sectoare competitive ale economiei, aşa-numitele „start up“-uri, ar putea primi câte 10.000 de euro din fondurile rămase din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), lansarea proiectelor fiind programată până în luna august. Anunţul a fost făcut de ministrul fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici, care a subliniat că deja a avut discuţii în acest sens cu domnul Florin Jianu, ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediu de afaceri şi turism. „Am discutat despre ideea lansării unei linii pentru «start up»-uri, undeva la 10 milioane de euro gândim noi această lansare de proiecte, pentru «start up»-uri orientate strict pe un anumit sector al economiei. Nu orice fel de idee de afacere va fi finanţată, ci pe un anumit sector care se dovedeşte a fi cel mai competitiv. Am dat exemplu cel de IT, unde ştim foarte bine că românii au potenţial, pot veni cu idei extrem de utile pentru piaţă, iar din aceste idei, la prim nivel, pentru care se vor acorda 10.000 de euro“, a spus ministrul fondurilor europene. Totodată, demnitarul a subliniat că cele mai bune idei dintre cele finanţate în prima fază vor trece într-o etapă superioară de finanţare, unde ar putea primi 50.000 de euro în cazul afacerilor „care se dovedesc cele mai viabile pentru aplicare în piaţă“. Proiectele ar trebui lansate până în luna august pentru a evita orice fel de pierdere de fonduri europene. (Oana Nistor)