10 ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul Gheorghe“
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din incinta Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj din Craiova. Evenimentul a avut loc marţi, 26 aprilie, cu prilejul împlinirii a zece ani de la temeluirea sfântului lăcaş.
Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, marţi, 26 aprilie, cu ocazia împlinirii a zece ani de la zidirea Bisericii cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", din curtea instituţiei. În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Irineu a detaliat evenimentele ulterioare Învierii Mântuitorului Hristos, istorisite în pericopele evanghelice din Săptămâna Luminată: "Mântuitorul S-a arătat în mai multe rânduri, după Sfânta Sa Înviere, Sfinţilor Apostoli, femeilor mironosiţe, precum şi "altor fraţi", aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Era mai mult decât necesar ca această bucurie a Învierii Sale să fie vestită la toţi şi mulţi să fie martorii ei. Cu toate acestea, Învierea a fost văzută doar de cei care L-au primit pe Mântuitorul Hristos cu inima deschisă. De aici deducem că prezenţa Sa în lume este strâns legată de virtutea credinţei şi se înrădăcinează în cei care cred cu adevărat în El şi-L mărturisesc în orice timp şi în orice loc". În continuare, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre importanţa pe care o are marele praznic în viaţa credincioşilor ortodocşi: "Venirea Fiului lui Dumnezeu în lume este cea mai mare bucurie şi cel mai mare har revărsat vreodată în existenţa noastră. Creatorul se pogoară în creaţia Sa ca să o mântuiască şi să o scoată din robia păcatului şi a morţii. Este cea mai mare dovadă de iubire prin care redobândim şansa întoarcerii în Paradisul pierdut. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3, 16). Cu toate acestea, Cel aşteptat de veacuri şi prezis de drepţii şi de proorocii Vechiului Testament este răstignit pe Cruce, în mijlocul a doi tâlhari, şi batjocorit de cei pe care îi vindecase şi îi scosese din suferinţe. Iată de ce, acum, de praznicul Învierii Sale, trebuie să punem la inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: "Astăzi se pierde puterea chinuitoare a diavolului, astăzi s-au desfăcut legăturile morţii, a pierit biruinţa iadului. Astăzi, Stăpânul Hristos a strivit porţile de aramă şi a pierdut însăşi înfăţişarea morţii"". După Sfânta Liturghie, cei prezenţi au luat parte la un eveniment festiv dedicat împlinirii a zece ani de la târnosirea Bisericii "Sfântul Gheorghe". Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a instituţiei. Au fost împărţite diplome şi gramate de mulţumire tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor care au ostenit la ridicarea sfântului lăcaş.