100 de ani de la începutul Primului Război Mondial
Naţiunile Unite au comemorat, marţi seara, 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial în sunetul muzicii lui Beethoven şi Ravel, în cadrul unei ceremonii la care au fost citite scrisori ale militarilor şi martorilor oculari ai Marelui Război. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a amintit că „Primul Război Mondial era menit să fie ultimul dintre ultimele“, înainte de a înlănţui o serie de bătălii „gravate în memoria noatră colectivă“: Somme, Dardanele, Ypres, Verdun. „Prea multe persoane continuă să privilegieze opţiunea militară, în pofida lecţiilor istoriei“, a deplâns el. Evenimentul a fost organizat în comun de misiunile franceză şi germană la ONU, cu participarea altor 23 de ţări.
Declanşarea primului conflict mondial „a oferit spectacolul dezolant al înfrângerii diplomaţiei“, a apreciat ambasadorul german la ONU, Harald Braun, într-un comunicat comun franco-german. „Marea lecţie din 1914 - valabilă astăzi, chiar şi mai mult decât ieri - este că dialogul şi cooperarea trebuie să prevaleze în faţa confruntării şi izolaţionismului.“ (Cristina Zamfirescu)