100 de ani de la naşterea Sfântului Ioan Iacob, marcaţi la Crăiniceni
În parohia Crăiniceni, Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, au avut loc duminică, 21 iulie 2013, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la naşterea Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul. Evenimentele s-au desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în prezenţa a sute de credincioşi din parohiile Protopopiatului Darabani şi din alte zone ale ţării.
„După terminarea Sfintei Liturghii, parintele paroh Ioan Şuşu a vorbit despre satul Crăiniceni, prezentând un istoric al satului şi al bisericii parohiale cu hramul «Sfânta Treime». Amintim că biserica parohială din Crăiniceni a fost frecventată în copilărie şi de Sfântul Cuvios Ioan Iacob, a cărui viaţă a fost înfăţişată de parintele paroh prin prezentarea unui referat în care s-a vorbit despre osteneala sfântului, despre pregătirea lui şcolară, despre vieţuirea la Mănăstirea Neamţ şi despre ostenelile sale din Ţara Sfântă. PS Calinic Botoşăneanul a vorbit despre Evanghelia zilei şi despre activitatea Sfântului Cuvios Ioan Iacob, prezentându-l pe sfânt ca pe un monah care a căutat mereu desăvârşirea şi care l-a căutat mereu pe Dumnezeu. Cu acest prilej, s-au sfinţit casa socială, casa de prăznuire a parohiei din satul Crăiniceni şi un paraclis ridicat în curtea bisericii parohiale, cu osteneala şi cheltuiala Primăriei Păltiniş“, a spus pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. (C. Ciofu)