100 de ani de la târnosirea Bisericii „Sfânta Treime“ din parohia Arbore
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit ieri în parohia Arbore. Lăcaşul de închinăciune al acestei parohii, ridicat în cinstea Sfintei Treimi, a împlinit 100 de ani de când a fost sfinţit.
Credincioşii din parohia Arbore au aniversat ieri 100 de ani de când a fost târnosită Biserica "Sfânta Treime". Oamenii şi-au adus aminte cu acest prilej de înaintaşii lor care au lăsat ca moştenire atât impunătorul lăcaş de închinăciune, cât şi credinţa drept-slăvitoare. Înalt Preasfinţitul Pimen a fost întâmpinat de soborul de preoţi la orele dimineţii. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de 18 preoţi şi diaconi, a oficiat apoi Sfânta Liturghie. "IPS Pimen a adresat la final un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre felul în care trebuie să chivernisim averea, pornind de la Evanghelia tânărului bogat rânduită în Duminica a XII-a după Rusalii. Înalt Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe cei care conduc ţara să dea înapoi Bisericii bunurile care au fost confiscate, pentru ca cei săraci să fie ajutaţi. Ierarhul nostru a adăugat că fondurile care ar proveni din retrocedarea pădurilor ar fi folosite şi pentru restaurarea bisericilor-monument. În parohia Arbore se află şi o biserică foarte veche - monument istoric, care are nevoie de fonduri pentru reabilitare", a relatat pr. Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Pentru osteneala depusă în ultimii ani, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a oferit părintelui paroh Nicolae Cîrdei şi părintelui Cătălin Bereholschi, slujitor la Biserica "Sfânta Treime" din Arbore, rangul de iconom stavrofor. "Preoţii de la această parohie, sprijiniţi de enoriaşi şi de autorităţile locale, au demarat în această vară câteva lucrări de reparaţii. S-a schimbat acoperişul de pe turn, s-a început montarea tablei de cupru, s-au realizat câteva modificări în interior, s-a revopsit baldachinul din sfântul altar, s-au montat noi policandre ş.a.", a adăugat pr. protopop Petru Lupăştean Barfă. Biserica parohiei Arbore a fost sfinţită prima dată pe 29 august 1912, de către mitropolitul Vladimir de Repta. Între anii 1980-1984, sfântul lăcaş a beneficiat de ample lucrări de reparaţii, fiind realizată o nouă pictură în tehnica frescă. "La împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment major din viaţa spirituală a parohiei noastre gândul nostru se îndreaptă cu mulţumire către Dumnezeu. În acelaşi timp, în rugăciunile noastre sunt mereu prezenţi binefăcătorii creştini din Arbore, care au întreţinut şi înfrumuseţat acest altar închinat Preamilostivului Dumnezeu, cu speranţa că cei care astăzi ne bucurăm de darul şi jertfelnicia înaintaşilor noştri vom continua a ne aduce rodul dragostei noastre faţă de Dumnezeu, bine ştiind că numai El îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Sa pe cei ce iubesc podoaba casei Sale", a spus pr. paroh Nicolae Cîrdei.